Timpul vietii noastre efemere (timpul-devenire) este ,,rupt din eternitate", si, prin urmare, el cauta in planul umanului un ,,taram asemenea". Acest ,,asemeni", care corespunde eternitatii timpului, este dragostea. Fara ea, timpul se vestejeste ca ,,floarea in glastra". Ideea ar putea fi rezumata printr-un sistem de echivalente - traduse poetic printr-o alegorie - in calitatea ,,etern", atribuita ,,Timpului", este echivalenta cu calitatea ,,iubire", atribuita vietii. Astfel, dimensiunea eternitatii in plan uman o poate da doar iubirea.
Iubirea are atatea fete, atatea devieri si atatea forme, incat este destul de greu sa gasesti un sambure central sau o forma tipica a iubirii. Este o problema esentiala de a arata care este manifestarea originara a iubirii, cum se realizeaza ea primordial. Vorbind de iubirea dintre sexe, de iubirea pentru Divinitate, de iubirea pentru natura sau arta, trebuie sa existe una, fata de care celelalte sa se mentina intr-o dependenta, daca nu chiar derivare. Teologii sustin ca forma primordiala de iubire este iubirea lui Dumnezeu. Toate celelalte manifestari n-ar fi decat reflexe palide ale acestei iubiri fundamentale. Unii panteisti cu tendinte estetizante sustin ca natura, iar altii, arta. Pentru altii, bazati pe biologie, sexualitatea pura, fara afectivitate, sau pentru unii metafizicieni, sentimentul
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.