Instanțe de contencios administrativ

CAPITOLUL I. NOŢIUNEA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Termenul de „contencios,, provine din latină, de la verbul „contendre”, care înseamnă luptă, confruntare.

În doctrină, termenul de „contencios” a fost utilizat în principal pentru a face distincţia dintre căile de atac împotriva actelor administrative şi recursurile administrative. Un recurs dobândea caracterul de „contencios” atunci când instituţiile care soluţionau litigiile dintre adminiatraţie şi cetăţeni aveau competenţa de a anula acte ilegale.Astfel, în dreptul administrativ termenul de contencios a început să fie utilizat pentru a delimita căile de atac jurisdicţionale împotriva operaţiunilor şi actelor administrative de recursurile administrative obişnuite. Un recurs (cale de atac) căpăta caracter jurisdicţional ori de câte ori autoritatea care-l soluţiona avea calitatea de judecător. În felul acesta s-a ajuns, atât în doctrină cât şi în legislaţie, să se utilizeze în mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de contencios administrativ; instanţă de contencios administrativ; legea contenciosului administrativ; hotărâri de contencios administrativ.

Noţiunea de contencios administrativ are două sensuri principale:

- Un sens material, referitor la activitatea de soluţionare a unor conflicte de interese sau a unor conflicte juridice, implicând natura litigiilor propuse spre soluţionare

- Un sens organic/formal, referitor la organele competente să soluţioneze asemenea conflicte, respectiv totalitatea instanţelor judecătoreşti abilitate să verifice, prin secţiile de contencios administrativ, legalitatea actelor şi faptelor administrative contestate.

În aceste sens, Constituţia României prevede, în articolul 52, alin.1 că „persoana vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea la termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.”

În prezent, în România, activitatea de contencios administrativ este realizată în temeiul dispoziţiilor legii 554 din 2004 si al articolelor 2, 3 şi 4 din Codul de Procedură Civilă, soluţionarea litigiilor dintre componentele sistemului de administraţie şi orice altă persoană fizică sau juridică fiind dată în competenţă secţiilor de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curţile de Apel, Tribunalurile Judeţene şi al Municipiului Bucureşti.

Astfel, activitatea desfăşurată de instanţele de contencios administrativ constă în soluţionarea unui conflict juridic, în care cel puţin una din părţi este o autoritate a administraţiei publice, un funcţionar al acesteia sau un serviciu public administrativ. Organele ce înfăptuiesc această activitate special creată nu sunt distincte, ci fac parte din sistemul organelor judecătoreşti.

Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ. Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită” , Editura Juridică Nemira, Bucureşti, 2000;

Toader Toma, „Tratat de drept administrativ”, Editura Vasiliana, Iaşi, 2003;