Selecția și deselecția colecțiilor în biblioteci și CDI

Extras din seminar:

Selecţia documentelor este activitatea care constă în alegerea de documente în vederea achiziţionării, plecând fie de la bibliografii, cataloage ale editorilor şi librarilor, liste de oferte sau donaţii, fie de la documentele propriu-zise, în vederea dezvoltării şi actualizării judicioase a colecţiilor unei biblioteci, a unui centru sau serviciu de documentare etc. ţinându-se seama de fondurile deja existente şi de interesele de studiu şi cercetare ale utilizatorilor.

Pentru cărți, procedura de selecție a pornește, așa cum este firesc, de la sursele de informare, pe baza cărora se realizează liste la care se adaugă cataloage și prospecte, ce trebuie analizate de către toate persoanele implicate în procesul de selecție (bibliotecari, cadre didactice, cercetători); acestea sunt invitate să aleagă cărțile necesare și să precizeze numărul dorit de exemplare.

Pe baza listelor obținute, se realizează o centralizare a dezideratelor (liste ce cuprind: titlu, autor, editură, an, număr e pagini, ISBN, număr de exemplare, preț, țară, repartiție); acestea compun la rândul lor catalogul de precomenzi, care este ordonat în funcție de prioritatea achiziției.

Fiecare tip de carte se adresează unui public specific de cititori, motiv pentru care, fiecare tip de carte este selectată cu precădere în anumite biblioteci, având propriul procedeu de selecție.

Din punct de vedere al conţinutului cărţile pot fi împărţite în trei mari categorii:

cărţi ştiinţifice (biblioteci universitare, specializate și școlare);

cărţi beletristice (biblioteci publice și școlare);

cărţi de artă (biblioteci universitare, specializate și publice).

Cărţile ştiinţifice se împart în două categorii:

lucrări de sinteză: enciclopedii, dicţionare, tratate, manuale, cursuri universitare etc.

monografii ştiinţifice: lucrări elaborate în vederea obţinerii unor titluri universitare sau ştiinţifice și studii de specialitate

Cărţile beletristice

În cazul bibliotecilor publice, cărţile beletristice depăşesc adesea 50% din totalul colecţiei, iar frecvenţa lecturii poate ajunge până la 80%.

Bibliotecile ştiinţifice specializate în domeniul ştiinţelor umaniste şi bibliotecile universitare cu profil filologic achiziţionează în număr foarte mare literatura beletristică.

Pentru bibliotecile ştiinţifice specializate în domeniul ştiinţelor umaniste şi cele universitare , principalul criteriu de selecţie îl reprezintă ediţia.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Selectia documentelor.ppt
  • Constituirea colectiilor.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
2 fisiere
Pagini (total):
30 pagini
Marime:
649.98KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 2 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Științele Comunicării
Predat:
la facultate
Materie:
Științele Comunicării
Profesorului:
prep. univ. drd. Gabriela Raicu
Sus!