Situația de comunicare și funcțiile limbajului

1. Emitatorul - actant in procesul comunicarii, cel care produce mesajul prin codificarea unei informatii, are rol principal in cursul unei discutii

2. Receptorul - actant in procesul comunicarii, cel care primeste mesajul si il decodeaza, are rol complementar in conversatie

3. Mesajul - secventa enuntiativa prin care se transmit informatiile

4. Codul - sistem conventional de semne si reguli combinatorii prin care se produce comunicarea

- trebuie sa fie cunoscut, in egala masura, emitatorului si receptorului, pentru ca mesajul sa se poata produce

- poate fi verbal (limba) sau nonverbal (alfabetul Morse, semne rutiere, stenografia, gesturile, mimica, tonalitatea)

5. Canalul - mediul prin este transmis mesajul (aerul, posta, telefonia); un mesaj isi poate schimba forma in functie de canalul prin care este transmis

ex: mesaj sonor (pe cale orala), poate fi transformat in mesaj grafic (transmis prin intermediul scrisului)

6. Contextul - cadrul in care se desfasoara comunicarea; ansamblul de informatii cunoscut atat de emitator cat si de receptor, care favorizeaza intelegerea noului mesaj

- exista circumstante obiective (domeniul sau sfera comunicarii; cale de transmitere: oral, scris; situatie: oficiala, neoficiala; particularitatile receptorului: cunoscut, necunoscut, unul singur sau mai multi, nivel de pregatire, stare de spirit, relatiile dintre emitator si receptor) si circumstante subiective (intentiile, opiniile, supozitiile interlocutorilor)

Text literar/fictional particularizeaza comunicarea artistica, creatorul operei literare reflecta originalitatea lumii inconjuratoare. In textul literar se manifesta functia poetica a limbajului si functia emotiva, prin excelenta reflexiva, intrucat expresivitatea continutului primeaza si nu informatiile inmagazinate.

- caracter reflexiv

- este rezultatul fictiunii, chiar daca e inspirat din realitate

- scopul sau principal este sa impresioneze sa exercite un efect emotional asupra lectorului

- atitudinea autorului este, in general, subiectiva

- expresia in care apare invesmantat continutul este chiar mai importanta decat ideea transmisa

- utilizeaza sensul constativ (figurat) al cuvintelor

Text nonliterar/nonfictional vizeaza domenii diverse de la cele stiintifice si juridico-administrative la mass-media, audiovizuala, concretizandu-se cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/scris; popular/cult; regional, colocvial, argoul si jargonul). In textul nonliterar actioneaza cu precadere atat functia referentiala cat si cea persuasiva (conativa).

- caracter tranzitiv

- se raporteaza strict la anumite aspecte din relitate

- scopul sau principal este cel informativ

- atitudinea emitatorului este, in general, obiectiva

- nu urmareste exercitarea unui efect emotional asupra receptorului

- utilizeaza sensul denotativ (propriu) al cuvintelor

- apare ca : afis, reclama, lege, instructiuni de folosire a unor aparate, descriere geografica sau istorica

Argoul este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri sociale: elevi, studenţi, delincvenţi etc.). Se remarcă prin:

- permanenta schimbare a fondului lexical;

- fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular;

- folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” - 'informator'; „mititica” - 'închisoare'; „curcan” - 'poliţist'; „mate” - 'matematică' ; „diriga” - 'diriginta' etc.).

Jargonul se prezintă ca variantă a limbii naţionale, delimitat după criterii sociale şi culturale sau profesionale. Constă în folosirea folosirea excesivă a unor cuvinte străine (neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti), cu intenţia emiţătorului de a epata, ceea ce implică preţiozitate lingvistică.

Vorbitorii tineri utilizează frecvent elemente de jargon („bye-bye”, ,,merci”, ,,full”, ,,cool”).

Functia comunicarii stabileste o relatie intre o anumita forma lingvistica si situatian in care aceasta este utilizata. Comunicarea organizeaza enuntul in forme diferite ceea ce duce la existenta unor tipuri diferite de mesaje, care presupun mai multe functii ale limbajului. Chiar daca un mesaj nu are o singura functie, una dintre ele predomina si ii asigura acestuia o structura verbala specifica.

Functia emotiva (expresiva, interjectionala) - axata asupra emitatorului

- reprezinta capacitatea emitatorului de a personaliza discursul, de a se exprima clar, logic, nuantat, dar si capacitatea mesajului de a semnala, dincolo de intentiile si vointa emitatorului, date despre personalitatea acestuia

- prin bogatia si diversitatea vocabularului, prin tonul si ritmul vorbirii, prin corectitudinea enunturilor se dezvolta informatii despre gradul de intruire, mediul social, informatia culturala, atitudinea etc.

- potrivit lui Tudor Vianu in capitolul "Dubla intentie a limbajului", limbajul are o dubla intetionalitate: "cine vorbeste o face pentru a-si impartasi gandurile, sentimentele si reprezentarile, dorintele sau hotararile", dar si pentru a comunica

- vorbitorul comunica si se comunica , insa cele doua caracteristicei - tranzit si reflexiv - nu se completeaza reciproc, pentru ca tranzititivitatea duce la reducerea reflexivitatii.

- evidentiaza individualitatea psihologica/emotionala a vorbitorului, intr-un anumit moment, revarsata in limbaj ex. "Scapasem de ceva greu, de ceva ucigator. Imi venea sa cant, sa alerg." (Maitreyi);

- evidentierea starilor afective sau reactiilor sufletesti ale emitatorului la contactul cu o anumita realitate

- trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului

- se poate afirma că funcţia expresivă este prezentă în aproape toate mesajele, deoarece însăşi alegerea pentru mesaje a unei formule de construcţie din cele mai simple, mai „reci”, este tot un semn al unei anumite atitudini a vorbitorului faţa de conţinutul mesajului

- anumite particularităţi de ritm, debit verbal în emisia mesajului, de mimică şi gesturi care însoţesc anumite secvenţe, variaţiile de intonaţie etc, demonstrează că, deşi limba este asemănătoare cu un cod, în realitate ea presupune mai multe coduri

- in general, marcile lingvistice ale subiectivitatii emitatorului sunt si marci ale acestei functii

- stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjectii; dincolo de emotia pura, limba poseda insa si alte caracteristici formale, menite sa marcheze participarea afectiva a vorbitorului la enunt (persoana a II-a pronume si verb, intonatia interogativ-exclamativa, lungirea emfatica a sunetelor etc)

- o certa functie stilistica indeplinesc arhaismele, regionalismele si expresiile populare inzestrate cu poeticitate

- la nivel fonetic: accentul, intonatia, pauza afectiva, prelungirile emfatice de sunete

- la nivel sintactic: antepunerea adjectivelor cu functie in epitetizare, inversiunile si dislocarile sintactice

- la nivel lexico-semantic: valoarea stilistica a termenilor colocviali si argotici; functia stilistica a unor derivate lexicale (diminutive, augmentative); verbe ale subiectivitatii precum: a iubi, a uri, a dori, a spera, de perceptie: a simti, a se parea, a vedea, verbe sugestiv-imaginative: a visa, a-si inchipui, a imagina.

- la nivel gramatical: substantivul (forme de plural cu valoare hiperbolica sau cu intelesuri depreciative; forme de feminin cu sensuri ironice sau peiorative); forme de vocativ cu valente afective, adjectivul (superlativ), verbul si modurile verbale (modul optativ), ca expresie a atitudinii emitatorului fata de actiunile ori starile exprimate

- modalitatile lingvistice de realizare a subiectivitatii in limbajul liric sunt: indici ai persoanei (pronumele personale, categoria persoanei in flexiunea verbala), indici ai timpului (sistemul timpurilor verbale, adverbele deictice de timp: acum, atunci, ieri, astazi), indici ai spatiului (formele pronominale si adjectivele demonstrative, adverbele deictice de loc: aici, acolo, dincolo).