Timpul și spațiul în creștinism

Previzualizare seminar:

Cuprins seminar:

Preliminarii
1. Timpul din perspectiva filosofică, științifică și teologică
2. Timpul cosmic
3. Timpul istoric
4. Timpul existențial
5. Timpul și spațiul în creștinism
Concluzii
Bibliografie

Extras din seminar:

Preliminarii

Problema timpului, este o problemă care a preocupat omul din toate timpurile, din toate păturile sociale, atât pe filosofi, cât și pe oamenii de știință, fie teologi, fie fizicieni, fie oameni în cea mai simplă condiție culturală. Timpul este un factor existențial, timpul este prezent tot timpul cu noi, urmărindu-ne fiecare pas, fiecare decizie, fiecare mișcare. Am putea spune că timpul este în primul rînd mișcare, înntr-un anumit spațiu dat. Dar definițiile timpului atât cele filosofice cât și cele științifice sau teologice, nu pot conceptualiza într-un mod cât mai exhaustiv această problemă a timpului sau a trecerii ireversibile până în această etapă a existenței umane, a timpului.

Pentru unii oameni, timpul trece repede, pentru alții timpul trece greu, depinde de activitatea în care sunt prinși, de gradul de stres, de gradul de dificultate, de cantitatea sau calitate activității pe care o au, însă întotdeauna este cert, pentru toată lumea, că el trece. În primul rând, timpul lasă urme, în existența umană și nu numai. Apărem în timp, timpul trece peste noi, lasă semnele sale și apoi trece peste noi intrând fie în noi, fie dispărând în nimic, fie aruncând noi provocări pentru timpul care va urma.

Timpul, este cel mai des împărțit în 3 categorii sau unități și anume în trecut, prezent și viitor. După cum vom vedea, aceste 3 categorii sunt relative, pentru că o delimitare clară între acestea nu se poate face cu exactitate. Multe întrebări se pot pune cu privire la timp, atât la timpul cosmic, care este împărțit în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, cât și la timpul istoric, care apare ca semn al trecutului mai ales pentru înțelesul cel mai propriu pe care îl are, dar cel mai bine se poate răspunde în legătură cu timpul existențial, care este un timp esențial, după părerea noastră. Timpul exitențial, este perceput diferit de fiecare om în parte, cum am spus în funcție de experiența vieții proprie a fiecăruia. După cum existența o avem într-un mod unic, într-un cadru unic pentru fiecare, într-un timp unic pentru fiecare, fiecare bătaie a inimii fiind măsurată și numărată cu exactitate de inteligența cosmică sau de inteligența sistemică, cum mai este numit Dumnezeu de către știință și filosofie(Constantin Dulcan, Inteligența materiei), la fel și timpul vieții este trăit de fiecare într-un mod unic, personal, subeictiv, în care timpul are valoarea sa unică și proprie.

De aceea în lucrarea de față vom încerca să arătăm câteva sensuri și înțelesuri pe care le are timpul pentru filosofie, cum este el văzut de știință și ce perspectivă îi dă teologia mai ales din punct de vedere al creștinismului răsăritean, unde timpul este văzut dintr-o perspectivă a unirii indisolubile a două planuri, cel al veșniciei și cel al timpului trăit, experiat(Dumitru Stăniloae). Maximele și vorbele înțelepte ale personalităților culturii umane, vor presăra această lucrare nu în ultimul rând încercând ca în ultima parte a lucrării să vorbim despre însemnătatea timpului pentru societatea contemporană actuală.

Timpul din perspectiva filosofică, științifică și teologică

Potrivit Dicționarului Explicativ Român, timpul are mai multe definiții și sinonime din care vom aminti câteva. Timpul este „dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor„ sau „durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc, care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente”. Poate mai avea înțelesul de „perioadă determinată istorică”. Tot în DEX găsim o definiție care arată că timpul este „fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc.”

Timpul după cum vedem este legat întotdeauna de mișcare, de o anumită acțiune într-un anumit spațiu dat. Se referă fie la o durată, fie la o unitate de măsură, fie ca exemplu etc. Cert este că timpul poate fi perceput în funcție de evenimente

Mai trebuie spus că timpul făcând parte din existența omului, a primit o definiție proprie în funcție de știința în care este conceptualizat ca termen care ajută la definirea mai precisă a diferitelor idei și teorii.

În general timpul este definit, ca o măsură a duratei evenimentelor.

Indiferent că este vorba de filosofie, de știință sau de teologie (religie), materia, se consideră că are ca principale două calități: spațiul și timpul, adică a apărut în timp și spațiu. „Universul cu tot ce există în el prin triada:materie, energie și informație sau pur și simplu, materia, spațiul și timpul” .

Din punct de vedere filosofic, timpul este „ o categorie filosofică care desemnează durata, succesiunea și simultaneitatea proceselor”, „un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție”. Este deci un continuu, în care evenimentele se succed de la trecut, în prezent spre viitor și în cadrul căruia se desfîșoară toate procesele din natură. Timpul în ultimă fază aparținând de exsitența umană nu poate fi conceptualizat exhaustiv, ci poate fi trăit, perceput prin simțuri, în simțuri. Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat, Heraclit. Această vorbă arată că timpul trece producând schimbări în locurile în care trece. Nimeni nu se scaldă în apa aceluiași râu de două ori, același Heraclit, vrea să spună, că datorită timpului, nici rîul nici omul nu mai sunt aceeași care s-au întâlnit prima dată.

Bibliografie:

1. Frankl, Viktor E., Omul în căutarea sensului vieții, Editura Meteor Press, 2009;

2. E. Mounier, Introduction aux existentialismes, Editura Gallimard, 1962;

3. Popescu, Constantin, Tașnadi, Alexandru, Viața ca optimism tragic, Editura ASE, București, 2011;

4. Stoica, Pr. Lect. Dr. Ion, Adevărul, Lumea, Omul, Editura ASA, București, 2006

5. Idem, Lumea ca plasticizare a Rațiunii supreme, în Analele Universității Valahia, Facultatea de Teologie, Târgoviște, 2005;

6. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul I, Editura IBMBOR, București, 1996;

Legături internet:

www.dexonline.ro

www.wikipedia.com

www.descoperă.org

www. universulromânesc.ro

Résolution 1 de la 13e réunion de la CGPM (1967/68);

Sir Isaac Newton, Principia, format electronic la http://books.google.ro/books/about/Principia.html?id=1x9LAAAAYAAJ&redir_esc=y;

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Timpul si spatiul in crestinism.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Anul redactarii:
2018
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Imagini extrase:
15 imagini
Nr cuvinte:
5 443 cuvinte
Nr caractere:
25 722 caractere
Marime:
27.85KB (arhivat)
Publicat de:
Stefan V.
Nivel studiu:
Master
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Religie
Predat:
Facultatea de Teologie Ortodoxa si Stiintele Educatiei , Universitatea Valahia din Targoviste
Specializare:
Teologie Pastorala
Materie:
Religie
An de studiu:
II
Nota primită:
Nota 10
Sus!