Căsătorie și feciorie în gândirea Sfantului Ioan Gură de Aur - recenzie

Date despre autor

Părintele Josiah Trenham este absolvent al Westminster Seminary California și are un doctorat în teologie la Universitatea Durham, obținut în 2004 sub îndrumarea lui Andrew Louth. A fost profesor la California Baptist University (2003-2010), iar în prezent este profesor la St. Katherine College, San Marcos, California. A publicat cărțile: Căsătorie și feciorie în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur (2013) și Piatră și nisip (2016), traduse la Editura Doxologia.

Introducere

Această carte concentrează sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur, ce se compun într-un tezaur alcătuit din învățătura și dragostea sa pentru Sfânta Scriptură și supunerea și respectul profund față de înțelepciunea Bisericii. Acesta abordează teme actuale pentru creștinii zilelor noastre, precum: feciorie, castitate, celibat, căsătorie, contracepție, paternitate, viață de familie, procreare, divorț, recăsătorie și văduvie.

Percepția creștină despre feciorie și sexualitate își are rădăcinile bine fixate într-o antropologie complexă. Precum majoritatea autorilor patristici, Sfântul Ioan Gură de Aur își construiește viziunea despre sexualitatea umană și, în special, despre feciorie, dintr-o viziune mult mai amplă asupra omului, axată pe două coordonate: protologică și eshatologică.

Capitolul 1: Învățătura Bisericii primare despre feciorie și căsătorie înainte de Sfântul Ioan Gură de Aur

Menirea acestui capitol este să slujească drept o introducere generală în tema unei abordări patristice legată de subiectul căsătoriei și a fecioriei, înainte de perioada în care a trăit Sfântul Ioan Gură de Aur. De asemenea, în acest capitol, sunt prezentate principalele curente eretice ce au avut legătură cu subiectul tratat în această carte, deoarece majoritatea scrierilor patristice legate de această temă, au fost formulate ca răspuns la învățătura care nu se afla în armonie cu norma de credință a Bisericii.

Așadar, în acest prim capitol regăsim o prezentare generală a operelor despre căsătorie și feciorie scrise de șase învățători ai Bisericii ante-hrisostomieni foarte importanți. Aceștia sunt: Tertulian, Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul Metodie al Olimpului, Sfântul Atanasie cel Mare și Sfântul Efrem Sirul.

Tertulian a pus accent pe originea divină atât a căsătoriei, cât și a fecioriei creștine, evidențiind că cele două chemări sunt cele două drumuri ce duc la mântuire, asemănând fecioria și căsătoria cu „două preotese ale sfințeniei”. El afirma că relațiile sexuale au început după căderea lui Adam și a Evei, fiind o consecință a acesteia. A militat cu hotărâre împotriva avortului și a contracepției abortive. Amintește despre caracterul veșnic al căsătoriei. Tertulian definește trei tipuri de feciorie: fecioria din naștere- din fericire, fecioria din a doua naștere - din virtute și monogamia - din cumpătare.

Clement Alexandrinul a apărat celibatul și căsătoria „Amândouă sunt sfinte în Domnul; una ca soție, cealaltă ca fecioară”. Susține că mariajul creștin, jugul purtat în comun sub Dumnezeu, oferă adevărata fericire în împreună-lucrarea virtuții de către partener. În viziunea lui căsătoria este „plăcerea folosită cu cumpătare” și astfel, ea este nevătămătoare.

Origen susține despre căsătorie că are sens doar în această lume, în schimb, fecioria are sens numai atunci când este văzută din perspectiva lumii viitoare. Acesta distinge două moduri de a trăi: căsătoria - conform poruncilor și fecioria - dincolo de ceea ce este poruncit.

Sfântul Metodie al Olimpului afirmă că fecioria este motivată intern de eshatologie și că eshatologia dă naștere fecioriei. Acesta fundamentează foarte adânc fecioria în istoria mântuirii și susține că apariția ei reprezintă fructul apropierii omului de mântuire. Consideră fecioria ca un dar al omului primit din cer și că aceasta a devenit o normă a creștinismului.

Sfântul Atanasie cel Mare stabilește legitimitatea căsătoriei între creștini, în cadrul Noului Testament. Descrie fecioria drept o „căsătorie spirituală”. Acesta disociază două căi existente ale vieții: căsătoria - mai modestă și lumească; și fecioria - îngerească și de neîntrecut. Despre căsătorie, el afirmă că este o cale a lumii, însă dacă este îmbrățișată cu pioșenie, aceasta aduce roade.