Biserica din țara românească în timpul lui Neagoe Basarab

După moartea lui Vlad al V –lea, numit şi cel Tânăr, a fost înscăunat, în data de 23 ianuarie 1512, pe tronul Ţării Româneşti Neagoe, fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu şi al Neagăi. Ocupând înalta demnitate, care, după datină, revenea descendenţilor lui Basarab I, Neagoe, ca să poată fi recunoscut de ţară ca domn al ei, şi-a creat o genealogie de natură să-i legitimeze ocuparea tronului. În actele emise de cancelaria sa, el s-a dat drept fiu al lui Basarab cel Tânăr şi şi-a luat numele de Basarab, nume ce evoca el însuşi descendenţa domnească.

Neagoe Basarab a fost mai întâi mare ban la curtea lui Radu Vodă, ocupându-se de relaţiile externe. Tânărul Neagoe deprinsese vorbirea multor limbi străine în şcoala de la Mănăstirea Bistriţa de Vâlcea, unde l-a avut drept dascăl pe marele cărturar Macarie monahulş mai târziu pe Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ceea ce ne face pe bună dreptate să afirmăm faptul că pe scaunul Tării Româneşti a urcat un cunoscător al poruncilor lui Dumnezeu.

Soţia sa a fost Doamna Milița Despina, din familia sârbă Brancovici, împreună cu care a dat naştere la 5 copii Teodosie, Ioan, Petru, Ruxandra şi Stana.

Pentru a întelege mai bine starea religioasă din Ţara Românească în perioada domiei lui Neagoe Basarab, consider ca este necesar să precizez anumite aspecte legate de viaţa domnitorului. Acesta a primit o educaţie profund religioasă şi o alesă cultură slavonă la mănăstirea Bistriţa, unde intră în legătură cu călugărul Macarie, tipograful. Neagoe participă şi la tipărirea primului Liturghier în limba slavonă, în anul 1508, a Octoihului, în 1510 şi a Tetraevanghelului, în 1512, pregatite cu migală şi erudiţie de învatatul tipograf Macarie, la Mănăstirea Bistriţa şi Mănăstirea Dealu unde s-au şi tiparit. Cu siguranţă că tânărul Neagoe, cu inteligenţa sa sclipitoare, plin de credinţa în Dumnezeu şi adânca evlavie, a fost nu numai învăţăcelul ilustrului savant şi istoric, ci chiar şi ajutorul erudit la tiparirea primelor carti de slujbă pe teritoriul Ţării Romaneşti.

Neagoe Basarab, îl ocrotise pe patriarhul Nifon în timpul distensiunilor pe care acesta le-a avut cu Domnitorul Radu cel Mare, şi devenise practic un ucenic al acestuia. Cronicarul Gavriil Protul precizează faptul că „fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale” pe viitorul domn al Ungrovlahiei. Curând după moartea patriarhului, Neagoe Basarab îi cere lui Gavriil Protul să scrie viaţa celui ce a fost patriarhul Nifon, lucrare scrisă în limba greacă şi apoi tradusă în slavoneşte şi româneşte.

Neagoe Basarab a participat, la Targoviste, la zidirea bisericii Mănăstirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare, biserică pe care el o va finaliza, în urma morţii lui domnitorului Radu în anul 1508.

Venirea lui Neagoe Basarab pe tronul Ţării Româneşti are loc într-o vreme când sultanul Baiazid al II-lea era implicat în luptele din Asia contra fiului său Selim, de aceea Neagoe este înscăunat fără confirmarea sultanului. Selim iese victorios din lupte, iar domnul Ţării Româneşti este nevoit să meargă la sultan pe 23 septembrie şi să împlinească faţă de el ceremonialul de vasalitate.

Asemeni împăraţilor bizantini, Neagoe Basarab era la curent cu problemele teologice, dovadă că domnul Ţării Româneşti îi cere lui Manuil din Corint să îi explice diferenţele teologice dintre ortodocşi şi catolici .

Prin construirea Mănăstirii de la Curtea de Argeş şi prin scrierea Învăţăturilor către Teodisie, el se impune atât culural cât şi politic-religios, în întreagă lume bizantină de la începutul secolului al XVI-lea . Deasemenea domnul Ungrovlahiei acordă sprijin material şi cultural prin diverse tipărituri, bisericilor ortodoxe din Muntele Athos, Epir, Siria, Muntele Sinai şi Ierusalim. În anul 1518 intervine pentru a se ţine la Muntele Athos consiliul egumenilor şi delegaţilor tuturor mănăstirilor spre a pune capăt litigiului de frontieră între mănăstirile Kutlumuş şi Pantocrator.

A avut legaturi de cordialitate cu Mănăstirea Dionisiu, domnul Ţării Româneştii fiind unul din marii ctitori ai mănăstirii. A ridicat aici turnul de aparare, a cărui pisanie mărturiseşte despre aceasta , o biserică pe locul mormântului Sfântului Nifon, un apeduct şi a înfrumuseţat mănăstirea în ansamblul ei. Tot el a mai daruit mănăstirii un chivot de aur cu pietre scumpe pentru capul Sfântului Ioan Botezatorul, pe care tot el îl dăruise Mănăstirii Dionisiu şi care acum se afla la Istanbul.

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Ed. Minerva, Bucureşti 1984, traducere după G. Mihăiţă

Ionaşcu Iuvenalie, Arhim. Dr. Neagoe Basarab, principe isihast, Ed, Dacpress, Curtea de Argeş, 2005;

Manole, Ghe. Pr. Asist. Drd. Creştinism şi politică, Ed. Bibliotheca, Târgovişte 2005;

Păcurariu Mircea I.B.O.R. vol. I, Ed. Trinitas, Iasi

Prunduş Augustin Silvestru, Pr. Dr. Alianţa perpetuă cu Biserica Romană, Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, Cluj-Napoca, 2001;

Sandu D. Ion Neagoe Basarab, apărător şi sprijinitor al ortodoxiei, Sibiu, 1938;

Ştefănescu Ştefan, Ţara Românească de la Basarab I "Întemeietorul" până la Mihai Viteazul, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1970;

Zamfirescu Dan Primul monument al literaturii române. Studiu introductiv la editia Învăţăturilor, Ed. Minerva, Bucureşti 1971