Mediul de proveniență și delincvența minorilor

Mediul de provenienţă şi delincvenţa copilului

Delincvenţa şi infracţionalitatea au constituit întotdeauna probleme cu care s-au confruntat societăţile. Însă, în societatea actuală, aria de extindere a fenomenului este mult mai largă, extindere produsă şi ca urmare a scăderii vârstei la care se comit infracţiuni, dar şi prin antrenarea în fenomen a instanţelor şcolare şi a fetelor.

Factorii ce stau la baza infracţionalităţii în rândul tinerilor, sunt legaţi de transformările profunde care au generat alterarea funcţiilor familiei, şcolii, comunităţii, care au redus rolurile parentale, de formare şi autoritate.

O contribuţie importantă o are şi presiunea „subculturilor delincvente” promovate prin mass-media, prin filme, prin muzică, prin discoteci, fapt ce influenţează direct conduita tinerilor (Miftode, V., 2002, p.123).

Vârstei adolescenţei îi sunt specifice anumite elemente ce vizează deţinerea unei independenţe faţă de părinţi, preferinţa constituirii de grupuri proprii în care se descoperă şi cu care se identifică, experimentarea unor noi roluri şi noi conduite etc.

1. Mediul familial şi disfuncţionalităţile familiale - sursă a delincvenţei copilului

Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de un mediu fizic şi psihic în siguranţă, unde nevoile fundamentale sunt satisfăcute. Copiii au nevoie de un mediu în care să crească feriţi de pericol, blamare, şi ruşine.

Printre instanţele cu rol educativ în socializarea tinerilor, un rol important revine familiei, alături de şcoală şi grupuri de referinţă. Familia asigură, în mod firesc, un prim climat afectiv, pe fondul promovării unui stil educativ specific familiei, cu permisivităţi şi sancţiuni parentale cunoscute. Este cunoscută, însă şi existenţa unor familii cu un stil deficitar, lipsind tânărul de un sistem de valori pozitive. Manifestările antisociale juvenile trebuie înţelese prin luare în considerare atât factorii individuali psihologici, cât şi cei sociali şi culturali.

Procesul de educare şi creştere, implică responsabilităţi din partea părinţilor, iar rolul fundamental al familiei pentru formarea descendenţilor îl au:

• funcţiile de subzistenţă, protecţie şi afecţiune asigurate de părinţi şi care trebuie să corespundă nevoilor copilului, atenuănd incapacităţile acestuia în diverse moduri după stadiul evoluţiei sale;

• organizarea dinamică a familiei, pentru a forma cadrul în care copilul se va structura personalitatea copilului şi pentru a-l orienta şi dirija în scopul transformării sale într-un adult complet;

• organizarea familiei, a ansamblu social primar în care copilul se iniţiază în roluri sociale esenţiale;

• rolul părinţilor, al familiei ca întreg în transmisia instrumentelor esenţiale ale culturii, în primul rând a limbajului (Banciu, D., Rădulescu, S.,1987, p.65).

Rolul socializării primare în orientarea conduitelor copiilor a fost identificat în cercetări ce au arătat că părinţii copiilor sau tinerilor cu conduite deviante, au manifestat importante carenţe formativ – educative, între care:

• nu au controlat, supravegheat sau monitorizat activităţile copilului nici acasă, nici la şcoală, nici pe stradă;

• nu au manifestat tact şi metodă în disciplinarea adecvată a copiilor, în cazul unor manifestări pre-deviante sau anti-sociale;

• nu încurajează adecvat sau nu recompensează conduitele prosociale ale copiilor;

• grupul familial nu este capabil să rezolve problemele vizând formarea normală a comportamentelor copiilor ( Miftode, Vasile, 2002, p.109).

Pe lângă comunicarea verbală nemijlocită, care favorizează dezvoltarea unor atitudini şi reprezentări corespunzătoare asupra noţiunilor de „bine” şi de „rău”, comportamnetul nemijlocit al părinţilor, exemplele personale oferite de aceştia exercită o influenţă deosebit de importantă asupra conduitei copilului.