Afectivitatea

Afectivitatea include o gama foarte variata de trari emotionale de la starile afective elementare cum sunt placerea sau neplacerea pâna emotii si sentimente superioare. Procesele emotionale au foarte multe puncte de convergenta cu motivatia, ele însele având o puernica valenta dinamogena si vectoriala, dar si multe deosebiri.

2. Metode de investigare experimentala a afectvitatii

Al. Rosca (1971) împarte aceste metode în impresive (care cerceteaza modificarile subiective, care tin de trairi si de sentimente) si expresive (cerceteaza modificarile din organism concomitent cu trairile afective).

1. metode impresive sunt enumerate metodele : alegerii, constructiei, rangului (ordinii de merit), compararii pe perechi si a evaluarii. Aceste metode au comuna paradigma ca, pusi sa evalueze anumite obiecte, forme, culori, mirosuri, subiectii exprima propriile lor stari afective elementare. Detalii privind aceste metode gasiti în Al. Rosca (op.cit., p.293-297).

2. Metoda conditionarii. Consta în conditionarea sentimentului de teama la subiecti animali sau umani (copii) fata de unii stimuli care initial aveau valoare neutra.

Aceste eexperimente aveau ca scop sa confirme ipoteza ca sentimentul de frica este dobândit prin învatare pentru o larga categorie de stimuli si situatii.

Watson si Rayner comunica în 1920 un astfel de experiment efectuat pe un copil, Albert de 11 luni. Ei au conditionat prin transfer frica copilului, neînvatata, pe care o manifesta fata de zgomote puternice, asupra unor animale cu care copilul lua contact prima oara. Ei au asociat prezentarea unui soarece alb cu un sunet puternic produs de lovirea unei bare de otel. Prin încercari ulterioare frica a fost generalizata si la alte animale.

3. Metode expresive de investigare a emotiilor

Aceste metode sunt destinate sa masoare si sa înregistreze o serie de modificari corporale care însotesc emotiile, care sunt determinate de cresterea nivelului de activare în ramura simpatica a SNV (sistemul nervos vegetativ) si care prin urmare sunt indicatori ai intensitatii trairilor afective.

3.1. Reactia electrodermala sau raspunsul galvanic al pielii. Exista doua metode de evidentiere a fenomenului de scadere a rezistentei electrice a pielii ca urmare a cresterii sudoripatiei datorita intensificarii activitatii simpatice, fenomen corelativ al emotiilor: metoda endodermala prin care se masoara diferenta de potential dintre doua puncte ale pielii si metoda exodermala care masoara rezistenta sau conductanta dintre aceste puncte odata cu strabaterea lor de un curent de mica tensiune si intensitate. Rezistenta cutanata se masoara cu ajutorul psihogalvanometrului care are în componenta o punte Wheatstone si un galvanometru sensibil la dezechilibrul unuia din bratele puntii odata cu modificarea rezistentei întâmpinate la trecerea curentului electric. Reactia electrodermala sau RGP reprezinta unul dintre cei mai relevanti indicatori ai nivelului de activare, respectiv ai intensitatii afectivitatii.