Analiza simbolurilor din poezia Păianjenul, de Lucian Blaga

Nu putem să realizăm o analiză unitară a simbolurilor din opera blagiană fără a realiza, mai întâi, o scurtă introducere în problematica acestora.

Filosof al culturii, Blaga definește conceptul de cultură într-un dialog cu Mircea Eliade: „este modul specific de a exista al omului în Univers. Este vorba de o mutațiune ontologică, mutațiune care deosebește pe om de celelalte animale și care e rezultatul eforturilor omului de a-și revela Misterul. Omul singur este creator de cultură și aceasta datorită trăirii sale întru mister și revelare. Omul, încercând să-și reveleze misterul, în ale cărui dimensiuni singur trăiește, creează cultura” . Unitatea de baza a culturii este, așadar, simbolul. Evseev Ivan afirmă că „Simbolul este un semn care se identifică cu obiectul simbolizat” . Boldureanu se referă la simbol nu doar ca la un semn care evocă, simbolul având rolul de „a reda absentul ca prezența cea mai nemijlocită .”

Pentru a putea demonstra că păianjenul lui Blaga este un simbol și nu o simplă insectă, este necesar să încercăm să îi decodificăm semnificația. În Dicționarul de simboluri și motive literare , păianjenul este asociat ideii de seducție, simbolizând, totodată, și singurătatea. Este creator al unei lumi efemere prin pânza fragilă pe care o țese neîncetat. Este un simbol animalier cu semnificație negativă, fiind cunoscut faptul că se folosește de șiretlicuri.

În textul blagian, păianjenul apare de două ori: prima dată cu articol nehotărât, dar însoțit de un epitet care îl singularizează ( „Tovarăși nu avea, /doar un păianjen singurel.” ), iar a doua dată cu articol hotărât, însoțit de o metaforă verbală(„Bătrânul zeu încremeni fără de grai/ în noaptea cu căderi de stele/ și tresări îndurerat,/ păianjenul s-a-ncreștinat.” ). În cele două situații deja menționate, simbolul nu are de fiecare dată aceeași semnificație. În prima ipostază păianjenul este prietenul unui zeu, ceea ce ar putea sugera( dacă ținem cont de caracterul divin al lui Pan) o comuniune a regnurilor sau chiar o împărtășire a divinității cu mica insectă.Reliefarea caracterului simbolic al termenului păianjen se produce prin interferența cu alte elemente simbolice: toaca, crucea (simboluri creștine), Pan, fluierul, peștera.

Despre caracterul mitologic al zeului Pan vorbește Ionuț Orăscu în lucrarea sa, intitulată Lucian Blaga: expresionismul tare și expresionismul slab . Pan este un element de compunere având semnificația de „tot”, de „întreg”. Ca personaj mitologic, Pan este zeul păstorilor, care străbătea munții și văile. Astfel, Pan este reflexia unui macro-eu, glas al elementelor primordiale și al aspirațiilor spre esența „tare” a lucrurilor. Moartea zeului reprezintă și moartea cântecului său, semn al comunicării orfice cu lumea. Pătruns de spaimă în fața puterilor demonice și ale morții, Pan se refugiază într-un spațiu specific, strâmt și apăsător, care predispune la disperare, spațiul-peșteră („Gonit de crucile sădite pe cărări/ Pan/ s-ascunse într-o peșteră” ).

1. Blaga, Lucian, Moartea lui Pan, partea a IV-a, Păianjenul, Viața Românească, februarie 1921;

2. Boldureanu, Ioan Viorel, Folcloristică și etnologie, Editura Mirton, Timișoara, 2003;

3. Dicționar de motive și simboluri literare;

4. Eliade, Mircea, Convorbiri cu Lucian Blaga, în: Lucian Blaga - cunoaștere și creație, Editura Cartea Românească, București, 1987;

5. Evseev, Ivan, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Armacord, Timișoara, 1994;

6. Orăscu, Ionuț, Lucian Blaga: expresionismul tare și expresionismul slab, în Caietele Lucian Blaga, Universitatea din Craiova, anul 2017;