Mișcarea Rastafari

Rasta, sau mişcarea Rastafari, este o religie şi filosofie, care îl acceptă pe Haile Selassie I, fostul şi ultimul împărat al Etiopiei, ca fiind Jah ( numele rasta pentru Dumnezeu încarnat, de la o formă prescurtată a lui Jehovah, găsit în Psalmul 68, 4) şi parte din Sfânta Treime, el fiind Mesia promis să vină în Biblie. Numele rastafari vine de la Ras (duce, lord) Tafari Makonnen, numele lui Haile Selassie I, înainte de încoronare.¹

Mişcarea a pornit din Jamaica printre clasa muncitoare de negri la începutul anilor 1930, ridicându-se dintr-o interpretare a profeţiei biblice, parţial bazată pe statutul lui Selassie de singurul monarh al unui stat african pe deplin independent, şi pe titlul său de Rege al Regilor, Domn al Domnilor,şi leul biruitor al Iudeii (Apocalipsa 5,5). Alţi factori care au dus la răspândirea acestei mişcări includ, folosirea sacră a canabisului, şi diferite aspiraţii sociale şi politice afrocentrice, precum învăţăturile publicistului jamaican Marcus Garvey (adeseori privit ca profet), a cărui viziune politică şi culturală a inspirat o nouă generatie. Mişcarea este numită Rastafarianism, deşi adepţii acestei mişcări consideră termenul impropriu şi ofensiv.²

Mişcarea Rastafari s-a răspândit în toată lumea, interes mai mult generat de muzica reggae, cel mai celebru fiind jamaicanul Bob Marley. Până în anul 2000, erau în întreaga lume în jur de 1 milion de adepţi Rasta.³ Iar între 5-10% dintre jamaicani se consideră rastafari. Mulţi dintre rastafarieni urmează o dietă ital, preluând regulile şi indicaţiile date de către Dumnezeu în Levitic şi Deutoronom, în Vechiul Testament, cu privire la alimentaţie.

1. Termeni rastafari

Babylon: : „Babylonul” este termenul rastafari folosit pentru structura puterii politice albe care a oprimat rasa neagră timp de secole. Rastafari susţin că, în trecut, negrii au fost oprimaţi fizic prin sclavie, iar în prezent continuă să fie oprimaţi prin sărăcie, ignoranţă, inegalitate şi şiretenie de către puterea albă. Eforturile adeptilor rastafari sunt de a le reaminti negrilor de moştenirea lor şi a se ridica împotiva Babylonului.4

Eu si eu (I and I): este o expresie care totalizează conceptul de unitate, singularitate (oneness), de identificarea a mai multor persoane. Dumnezeu este printre noi, iar noi suntem unul. „Eu si eu” înseamna că Dumnezeu este în toţi oamenii. Omul are nevoie de un cap iar capul omului este Jah Rastafari.5

Jah: Numele rastafari pentru Dumnezeu. Prezenta lui Jah în copii Săi şi în lume este un triumf asupra suferinţelor vieţii de zi cu zi.6

Sion: nume folosit pentru Rai sau Etiopia7

2. Istoria mişcării

Primii rastafari s-au inspirat din filosofia lui Marcus Garvey (1887-1940), care a condus Asociatia UNIA ( Universal Negro Improvement Association) în anii 1920. Principalul scop al organizaţiei era să unească negrii cu patria lor de drept, Africa. Gavery credea că toţi negrii din partea vestica a lumii ar trebui să se întoarcă în Africa, întrucât toţi sunt descendenţi africani. El predica că, prin coloniile europene, continentul african a fost fragmentat, răspândind în mod nedrept populaţia africană prin lume. Ca rezultat, negrii au ajuns să nu se poată organiza politic sau exprima social. Sclavia le-a adus negrilor şi o mentalitate de sclavi, încât au ajuns să accepte definiţia rasistă a albilor ca fiind inferiori. Pentru Garvey, negrii din America nu au fost oprimaţi doar fizic, ci şi minţilor lor le-au fost afectate de anii de subordonare albă. 8

Ca rezultat, Garvey consideră că programele care ţinteau către o integrare graduală a negrilor în societatea albă erau fără valoare. Misiunea lui era de a reface demnitatea pierdută a negrilor prin separarea legăturilor cu lumea alba. Astfel, spune în New York Times pe 3 august 1920: „Vom organiza cele 400 de milioane de negri ai lumii într-o vastă organizaţie pentru a sădi libertatea pe continentul african. Dacă Europa este pentru europeni, atunci Africa este pentru negrii lumii.” Timp de aproape 10 ani, Garvey şi-a răspândit ideile în Statele Unite şi Marea Britanie, şi se intoarce în Jamaica în 1927, unde îşi expune ideile sale printre clasa muncitoare de negri. Îşi asigură adepţii: „Nimeni nu ştie ora când răscumpărarea Africii va veni. E în vânt. Vine. Într-o zi, ca o furtună, va fi aici.”9

In 1930, prinţul Ras Tafari Makonnen a fost încoronat ca Impărat al Etiopiei. La încoronarea sa şi-a luat titlul de Imparatul Haile Selassie I. Acest anunţ a fost un eveniment monumental pe care mulţi negri l-au văzut ca împlinirea profeţiei lui Garvey cu ani înainte. Odată cu încoronarea lui Selassie, mişcarea rastafari a câştigat simpatizanţi şi a început oficial.¹º Ironic, Selassie nu a fost rastafarian, si nimeni nu ştie sigur ce a crezut el despre simpatizanţii săi.

Deşi Leonard Howell a fost proclamat singurul predicator al mişcării rastafari în Jamaica, au mai fost cel puţin alte 3 grupuri existente în anii 1930. Deşi fiecare grup exemplifica un stil diferit de adorare şi dădeau importanţă unor aspecte diferite din doctrina Rasta, erau căteva teme comune care le uneau pe toate. In primul rând, toate grupurile condamnau societatea colonială a Jamacai. In al doilea rând, toţi credeau că repatriera în Africa este cheia pentru a depăsi oprimarea. Apoi toate grupurile promovau non-violenţa. Si în sfârşit, toate cele patru grupuri adorau divinitatea lui Haile Selassie I.

In 1935, armata italiană a invadat Etiopia. Acest eveniment a atras foarte multă atenţie asupra incompetenţei regimului lui Selassie, care a lăsat ţărani etiopeni însărăciţi, needucaţi şi total nepregătiţi pentru război. Muncitorii negri, marcaţi de malnutriţie şi salarii mici, au reacţionat, încercând o forma de rezistenţă. Mişcarea rastafari a devenit astfel considerabil politicizată. Pe parcursul anilor 1940 si 1950, lederii au intensificat opozitia lor faţă de statul colonial sfidând poliţia şi organizând marşuri ilegale.

Pe la mijlocul anilor 1950, rastafarienii erau văzuţi în Jamaica, ca fiind „dependenţi de droguri”, ca o problemă naţională, sau un „cult de pierduti”.¹¹ Aveau loc conflicte frecvente între rastafarieni şi poliţie, iar aceştia erau priviţi ca negri rasişti care doreau să domine puterea albă. Aceştia totuşi nu erau o ameninţare, întrucât erau non-violenţi, pasivi politic, ei promovând repatrierea în Africa şi adorarea lui Selassie, preferând meditaţia şi rugăciunea, lumii politice. In ciuda acestor lucruri, în anii 1960, mişcarea rastafari a fost violent oprimată de poliţia jamaicana. Câţiva rastafari au fost ucişi în astfel de conflicte, iar sute de alţi adepţi au fost arestaţi şi umiliţi, tăindu-se-le dreadurile. Pe scurt, între anii 1930-1960, mişcarea rastafari a fost doar o mişcare religioasă locală în Jamaica, nu s-a dezvoltat nici o biserica rastafari şi nici nu s-a convenit la o doctrina comuna sau un canon scripturistic.¹²

Pe 21 aprilie 1966, Haile Selassie I a vizitat Jamaica. In timpul vizitei sale, Selassie a cunoscut câţiva lideri rastafari, contribuind astfel la întărirea mişcării. Mai întâi, Selassie îi convinge pe fraţii rastafari să nu caute să imigreze în Etiopia până ce nu eliberează întreg poporul jamaican.¹³ De atunci, ziua de 21 aprilie rămâne o zi de sărbătoare foarte importantă printre rastafarieni.

In 1968, lectorul universitar jamaican, Walter Rodney a iniţiat Mişcarea Puterii Negre, care a avut o mare importanţă în dezvoltarea mişcării, mai ales în Caraibe. Mişcarea Puterii Negre a fost o chemare a negrilor spre a înlătura puterea capitalistă care asigura dominaţia albă, şi spre a-şi redefini viaţa în stil african. In Dominica, Grenada, Trinidad si Tobago, rastafarianismul a jucat un rol important în politica puterii de stânga. In Jamaica, rezistenţa rastafari a fost exprimată în diverse forme culturale.14

Imaginea mişcării rastafari a trecut printr-o schimbare semnificativa în anii 1970. Dacă în anii 1960, mişcarea era percepută negativ, în anii 1970, a început să fie văzută ca o forţă culturală pozitivă, contribuind în dezvoltarea artei şi muzicii jamaicane, în mod special reggae. La sfârşitul anilor 1970, un cântăreţ reggae, Bob Marley, a ajuns să simbolizeze valorile şi credinţele rasta, popularitatea sa asigurând o mare audienţă a mesajelor şi conceptelor rasta.

Pe 27 august 1975, Haile Selassie I moare, eveniment ce a adus o clătinare a credinţei rasta. Odată cu moartea sa, au apărut şi diferite înterpretări printre rastafarieni, spunându-se că moartea sa, fie a fost un complot, fie este lipsită de relevantă, Selassie fiind doar o personificare a lui Dumnezeu. Alţii au crezut că moartea sa a fost o înscenare, într-o încercare de a le doborâ credinţa, în timp ce alţii au susţinut că Selassie a păşit spre un corp spiritual, şi stă pe înălţimile muntelui Sion, de unde aşteaptă Ziua Judecăţii.15 Totuşi, unii rastafarieni, au o adoptat o abordare teologică destul de rezonabilă cu privire la moartea Impăratului. Ei au considerat că moartea lui Selassie nu schimbă nimic, atât doar că Dumenezeul lor nu mai este prezent fizic, ci doar spiritual.

Este o lucrare de seminar in cadrul cursului de Istoria religiilor, la Facultatea de Teologie din Iasi. Este o prezentare a rastafarianismului: istorie, doctrina, simboluri.