Religia în Dacia Romana și Moesia Inferior

RELIGIA IN DACIA ROMANA SI MOESIA INFERIOR.

CRESTINISMUL

Introducere

Propovaduirea crestina a intampinat de la inceput unele piedici si greutati, atat din partea iudeilor, cat si din partea paganilor. Persecutiile propriu-zise, cele indurate de crestini din partea autoritatilor romane si ale multimii pagane, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpana. Ele au inceput in anul 64, sub imparatul Nero (54-68) si au durat pana la anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan. Persecutiile n-au fost continue, dar au durat mai mult de jumatate din timpul aratat.

Cauzele persecutiei

Cauzele religioase au existat deoarece intre crestinism si religia greco-romana era o mare deosebire. Crestinismul era o religie noua, monoteista, spirituala, morala, in timp ce paganismul era o religie veche, politeista, idolatra si decazuta. Paganii nu aveau o intelegere pentru religie spirituala, fara temple, fara zei si jertfe, fara reprezentarile zeilor prin statui, in care oamenii de rand credeau ca locuieste puterea lor-numen. Credinta crestina era socotita de pagani o apostasie de la religia si traditia stramosilor-mos majorum, dispretul zeilor, ateism si nelegiuire. Orice calamitate abatuta asupra Imperiului roman, navalirea altor popoare, cutremure, furtuna, vreme rea, inundatii, seceta, foamete, epidemii, toate erau atribuite crestinilor, fiindca au parasit cultul zeilor, iar zeii maniosi trimit aceste nenorociri asupra oamenilor. Cauzele politice sunt reprezentate de stransa legatura dintre religie, stat si viata publica scotea si mai mult in evidenta contrastul dintre crestinism si paganism. Politeismul era in adevar amestecat in toate manifestarile vietii publice si de stat. Ideea paganilor, ca Imperiul roman este ajutat si protejat de zei si ca lor li se datoreste cresterea si puterea lui si ca, pe de alta parte, nenorocirile care se abat asupra lui vin din cauza crestinilor, care, prin atitudinea lor, jignesc si supara pe zei, au contribuit ca paganii sa vada in crestini dusmanii statului. Cultul imparatului si al zeitei Roma, care constituia de fapt o manifestare de lealitate politica fata de puterea Romei si a imparatului, de la care crestinii se sustrageau, caci ei adorau pe Dumnezeul cel adevarat, Creatorul cerului si al pamantului, a constituit una din cauzele principale ale persecutiilor. Refuzul crestinilor de a adora pe imparat ca zeu era socotit ca act de impietate si ofensa adusa majestatii imperiale-crimen lesae religionis et divinitatis . Cauzele moral-sociale sunt prejudecatile si ura paganilor se manifestau si in aprecierile lor asupra vietii morale a crestinilor. Neintelegand Taina Sfintei Impartasanii, in care painea si vinul sunt prefacute, prin Sfantul Duh, in Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, crestinii erau acuzati ca ucid copiii la cultul lor si se hranesc cu sangele si carnea acestora. Neintelegand rostul si sensul agapei crestine, crestinii erau socotiti imorali, fiind acuzati ca la ospetele comune se dedau la desfrau si comit chiar incesturi, ca Oedip, regele Tebei.

1.Ioan RamureanuIstoria bisericeasca universala,manual pt seminarii teologice,Buc,1992 pg56-64

Cei de sus, aristocratii, vedeau in crestini elemente vulgare si-i dispretuiau, pentru ca ei se recrutau mai mult din clasele modeste. Crestinismul era socotit o religie de sclavi, de ignoranti, de oameni inferiori. Prin abtinerea lor de la anumite meserii si functiuni, legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi in armata, crestinii erau socotiti de pagani inutilii societatii, nefolositori in afaceri. ( 1 )

Persecutiile contra crestinilor

Persecutiile indurate de crestini din partea paganilor au fost multe si grele. Numarul lor este socotit de obicei dupa imparatii romani persecutori. Lactantiu socoteste sase, Supliciu Sever, noua, Fericitul Augustin si Paul Orosiu, zece, dar ele au fost mai multe. De la Traian (98-117) pana la Deciu (249-251), crestinii au fost urmariti si persecutati pe baza unei dispozitii oficiale, provizorii si marginite, numita rescript, care se aplica intr-o cetate sau regiune. De la Deciu pana la sfarsitul domniei lui Diocletian (285-305), crestinii au fost persecutati pe baza unei dispozitii generale data de imparat, numita edict, valabila in tot Imperiul, ceea ce a dus la persecutia generala a crestinilor. La crestini nu se cautau si nu se condamnau anumite crime prevazute si pedepsite de legile in vigoare, ci doar calitatea si numele lor de crestini , pentru nume, spune Sf. Iustin Martirul, Apologia I-a, 4. Interesa, deci, nu crima sau vina, ci numele insusi: nomen ipsum, nomen cristianum, "confessio nominis, non examinatio criminis damnatur" = "marturisirea numelui, nu examinarea vinei se condamna". Sub imparatul Domitian (81-96), persecutia incepe iarasi. Una din cauzele persecutiei a fost refuzul crestinilor de a plati "fiscus judaicus", adica impozitul perceput de la iudei, dupa daramarea templului din Ierusalim, in anul 70, crestinii declarand ca ei nu sunt evrei. Imparatul Traian (98-117) da contra crestinilor cel dintai rescript care se pastreaza. In timpul sau, guvernatorul Bitiniei, Pliniu cel Tanar, trimite imparatului, intre 111-112, o scrisoare prin care-i cere sfatul cum sa procedeze fata de crestinii din provincia sa, care erau numerosi.In scrisoarea sa de raspuns, cu caracter de rescript, Traian stabileste: crestinii sa nu fie cautati din oficiu; daca sunt denuntati si dovediti ca crestini, sa fie pedepsiti; sa lase liberi pe cei ce apostasiaza de la Hristos; sa respinga denunturile anonime, ca ceva nedemn pentru secolul lui.