Domnia lui Ștefan cel Mare

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Capitolul 1

Epocă de maximă afirmare politică a Moldovei medievale din prima parte a domniei lui Ştefan cel Mare

După moartea lui Alexandru cel Bun, Moldova a fost cuprinsă, pentru un sfert de veac (1432-1457), de o profundă stare de anarhie, urmaşii săi, fii şi nepoţi (Iliaş, Ştefan II, Petru II, Roman II, Alexăndrel, Bogdan II şi Petru Aron), luptând pe viaţă şi pe moarte pentru tronul ţării , dar primind fiecare şi un puternic sprijin din exterior, fie din Polonia, fie din Ungaria, interesate de dominaţia asupra principalelor căi comerciale ce străbăteau ţara şi care îşi aveau punctele de pornire la Chilia şi Cetatea Albă. Astfel, Moldova a ajuns în pragul dezastrului, al destrămării şi al dispariţiei statului. Turcii au încercat şi ei să profite de această situaţie şi în 1432 au atacat zona gurilor Dunării , iar în 1448, ca represalii la ocuparea Chiliei de către Iancu de Hunedoara şi după eşecul unui nou asediu al Constantinopolului, au atacat din nou Chilia, dar au fost respinşi .

În această situaţie dificilă pentru Moldova, Ştefan cel Mare a preluat domnia, la 12 aprilie 1457, cu ajutorul lui Vlad Ţepeş şi având două obiective principale: ordinea în ţară şi scoaterea ei din axa de interese polono-otomană . Ambele vor fi atinse, integral primul şi numai parţial al doilea, dar după ani grei şi îndelungaţi de eforturi continue. Un fapt cert este că, începând din ziua de 12 aprilie 1457, se deschide o epocă nouă în istoria statului românesc de la est de Carpaţi care, sub conducerea lui Ştefan cel Mare, va deveni un factor determinant în evoluţia politicii europene din a doua jumătate a secolului XV .

Trezită din starea de anarhie la care fusese condamnată de lupta pentru putere a unei clase boiereşti scăpată de sub controlul autorităţii domneşti şi de ingerinţele marilor puteri vecine care pândeau slăbiciunile interne ale ţării pentru a-i impune dominaţia lor, energia creatoare a Moldovei s-a manifestat, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, în cele mai variate domenii, de la organizarea statului şi acţiunea militară şi diplomatică, la creaţia literară şi arhitectonică. Sinteza dintre geniul creator al unui popor şi una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale evului mediu târziu şi ale zorilor epocii moderne a fixat locul Moldovei în istoria politică şi spirituală a Europei veacului XV. Ştefan cel Mare a fost voievodul care a deschis, în istoria Moldovei, un secol de prosperitate şi eroism, secol ce se va încheia odată cu marea campanie sultanală a lui Soliman Magnificul din 1538.

Doi factori esenţiali de putere a avut Moldova în secolul XV şi anume o puternică clasă militară alcătuită din boieri, a căror funcţie esenţială în stat continua să fie cea a mânuirii armelor, o ţărănime liberă, numeroasă şi îndatorată la serviciul militar. Cel de-al doilea a rezultat din situaţia geoeconomică a ţării în raport cu marile curente ale comerţului internaţional. În acest sens, renumitul istoric francez Jacques Heers , consideră că în secolul XV cel mai important drum al mirodeniilor din Europa Orientală a fost cel care începea la Bursa, trecea prin Pera şi Cetatea Albă, pentru a ajunge la Lvow, în Polonia.

Dacă acestea erau condiţiile care puteau face ca Moldova să devină un stat puternic şi prosper, pentru ca ele să se înfăptuiască mai era nevoie ca ţara să găsească acea personalitate politică în stare de a le transpune în practică. Ea a fost găsită în persoana lui Ştefan cel Mare , care şi-a iubit neamul şi ţara ca nimeni altul. El a înţeles că originea puterii, a succeselor politice şi economice, nu se datorează numai întinderii teritoriului, bogăţiilor pământului sau numărului locuitorilor, ci mai ales puterii de muncă, a spiritului de organizare, principiilor morale şi seriozităţii cu care poporul priveşte viaţa şi idealurile alese pentru a le realiza.

Urcarea lui Ştefan cel Mare pe tron a marcat începutul unei epoci noi în istoria Moldovei fiindcă asupra ei plana o permanentă şi gravă ameninţare din partea tuturor statelor vecine: a Poloniei, a Ungariei, dar, mai ales, a Imperiului otoman, ameninţare pe care el a reuşit să o îndepărteze. În acelaşi timp el a reuşit, pe plan intern, să lichideze un sistem politic periculos, care perpetua instabilitatea, aducea ţării sărăcie, masacre şi interminabile lupte interne. Ştefan cel Mare însuşi era să cadă victimă acestui anarhic şi sângeros sistem, în 1451, atunci când la Reuseni, tatăl său şi domnul ţării, Bogdan II, a fost asasinat din ordinul lui Petru Aron. De aceea el a luptat împotriva duşmanilor externi, mai ales a turcilor, nu ca cruciat, deşi s-a folosit din plin de propaganda pentru cruciadă, ci ca un apărător al ţării sale; el nu era animat de idealul feudal al cruciadelor, ci de tendinţa monarhică modernă, unificatoare a fărămiţării feudale. Pentru Ştefan, lupta împotriva diferitelor ameninţări externe a fost permanent corelată cu cea împotriva eventualelor ameninţări interne, a comploturilor boiereşti, pe care nu a ezitat să le reprime cu cea mai mare hotărâre şi asprime.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Domnia lui Stefan cel Mare
    • Capitolul I.doc
    • Capitolul II.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
2 fisiere
Pagini (total):
76 pagini
Imagini extrase:
76 imagini
Nr cuvinte:
57 078 cuvinte
Nr caractere:
278 748 caractere
Marime:
217.66KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Istoria Românilor
Predat:
la facultate
Materie:
Istoria Românilor
Profesorului:
Prof.dr. Stefan Gorovei
Sus!