Geografie Umană

1. SPATIUL

Spatiul reprezinta o forma fundamentala, obiectiva si universala de existenta a materiei, inseparabila de materia care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si exprima ordinea coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma si întinderea lor (DEX). În sens curent, prin spatiu se întelege suportul real si concret al omului si activitatilor sale, apropiindu-se prin continut, mai mult sau mai putin, de unele notiuni, precum: peisaj, mediu ambiant, natura, substrat, cadru de viata s.a.

Se poate defini spatiul geografic ca un hiperspatiu, cuprinzând o multime de subspatii caracteristice: geomorfologic, climatologic, pedologic, biogeografic, social, economic etc., între care exista multiple relatii de interactiune si integrare. De fapt, spatiul geografic se caracterizeaza printr-un anumit tip de combinare a tuturor componentelor geografice.

Aceasta notiune s-a impus din necesitatea abordarii cantitative a realitatii teritoiale si din inadecvarea unor notiuni, ca regiunea si zona, de a raspunde tuturor cerintelor de ordin practic. Raportul dintre spatiul geografic si aceste notiuni este foarte bine definit: orice regiune sau zona poate fi considerata un spatiu geografic, iar relatia inversa nu este valabila. Notiunea de spatiu geografic poate fi atribuita oricarui teritoriu, cu conditia analiyei complexe si integrale a tuturor relatiilor dintre componentele geografice. Adoptarea ei a implicat apropierea geografiei de alte discipline, care se ocupa cu organizarea spatiului si cresterea aportului acesteia la dezvoltarea unor probleme de interes practic.

Uneori spatiul geografic este privit sub formele sale foarte sumare si generalizate care îi limiteaza continutul si proprietatile la suportul material pe care îl reprezinta. De aici decurg si unele aspecte negative, mainifestate mai devreme sau mai târziu, mai lent sau mai violent de catre unele componente geografice, ca raspuns la interventii ghidate exclusiv de ideea rentabilitatii economice imediate.

Proprietatile specifice spatiului geografic decurg din variabilitatea cantitativa si din cea calitativa a elementelor geografice, din relatiile locale sau regionale dintre componentele naturale, sociale si economice ale învelisului geografic. Reyultatul cercetarilor formale multidimensionale asupra spatiului geografic trebuie confruntate permanent cu realitatea teritoriala, pentru ca, pe de o parte, în calculele teoretice se omit numeroase variabile, iar pe de alta parte, un spatiu geografic dat nu este identic decât cu el însusi. Astfel, se înlatura obtinerea unor concluzii eronate , generate de imposibilitatea utilizarii tuturor variabilelor sau de generalizarea unora, neconforme cu realitatea geografica.

Orice spatiu geografic se caracterizeaza atît prin particularitati dimensionale, cât si prin aspecte calitative, rezultate ale interactiunii diferentiate dintre componentele geografice. Deci se disting proprietati metrice si topologice. Proprietatile metrice se refera exclusiv la caracteristicile calitative ale spatiului, exprimându-se prin unghiuri, distante, suprafete, volume etc. Datorita dinamicii permanente a relatiilor dintre componentele spatiului geografic, aceste dimensiuni au un caracter relativ. Unele dintre particularitatile metrice sunt fixate aprioric prin limite administrative sau delimitari subiective, generate de necesitatea studierii unui anumit teritoriu. Proprietatile topologice cele mai importante sunt: multidimensionalitatea, continuitatea, coerenta, organizarea, toate exprimând aspecte calitative ce asigura functionalitate spatiului geografic.

Deci se poate admite ca notiunea de spatiu geografic este atribuita unor entitati teritoriale de marime variabila, de la cele mai restrânse unitati geografice pâna la spatiul planetar. În conformitate cu dimensiunule fizice ale spatiului, în analizele geografice are loc o translatie a obiectelor urmarite în functie de marimea entitatii cercetate. Astfel, la entitatile teritoriale mici se urmaresc relatiile dintre unele elemente, care nu sunt luate în considerare la analiza celor de mari dimensiuni cum ar fi microrelieful, topoclimatul, cartierele unei asezari sau unele activitati economice.

Spatiul detine o pozitie prioritara în cercetarile geografice, pentru ca pe aceasta notiune se fondeaza una din definitiile frecvent vehiculate ale geografiei: geografia este stiinta spatiului.

În vremurile noastre, orice spatiu este supus unor ,,presiuni" multiple, în dorinta amplificarii functiilor si obtinerii de avantaje sporite. În acest proces de continua eva-luare, spatiile - prin intermediul centrelor urbane rational amplasate în teritoriu - devin multifunctionale, se diferentiaza prin complexitatea structurilor, unele devenind mai active, iar altele ramânând înca pasive.

Un sistem spatial (un peisaj geografic sau altul) reflecta esenta structurilor sociale dintr-o epoca sau alta. Asemenea realitati sunt indubitabile, daca luam ca exemplu doar industria care, într-un timp destul de scurt, a generat modificari substantiate atât în fizionomia spatiului cât si în calitatea componentelor mediului fizic.

Diversificarea activitatilor industriale, progresul tehnic în general, a determinat, de-a lungul secolelor, noi structuri spatiale si sociale. Adaugând la aceasta progresele în organizarea agriculturii, intensificarea cailor de transport, dezvoltarea tehnico-economica în ansamblul ei, avem imiaginea incompleta a spatiilor. Evolutia, progresul tehnic ne ofera comparatii concludente între ,,formele noi” în plina desfasurare si ,,formele traditionale", precum si raporturile ce se stabilesc într-o anumita etapa între aceste forme. Din analiza raporturilor, ne putem da seama la un moment dat de importanta pe care o are în viata sociala un sector sau altul de activitate. O agricultura ,,conservatoare" poate sa stânjeneasca o evolutie fireasca a industriei, progresul social în general. Tot asa cum o industrie amplasata fara discernamânt poate provoca dezechilibru ireversibil într-un spatiu agrar, într-un sistem de localitati.