Dialectologie

Trei tipuri de criterii au stat la baza stabilirii structurii dialectale a dacoromanei1:

1) criterii politico-administrative - dupa care la inceputurile stiintifice ale dialectologiei subdiviziunile dacoromanei corespundeau cu principalele subdiviziuni administrative (provinciile istorice). Astfel, dupa H. Tiktin existau 4 subdialecte: valah (muntean), moldovean, banatean si ardelean (transilvanean), care corespundeau principalelor provincii istorice: Muntenia (Valahia), Moldova, Banatul, Transilvania.

2) criterii genetico-tipologice - dupa acestea, teritoriul lingvistic dacoroman ar fi divizat in 2 tipuri dialectale, 2 grupe: un grup de nord, de tip moldovean (vorbit in Banat, Transilvania - cu exceptia regiunii de sud-est, Moldova, Bucovina, Basarabia), si un grup de sud, de tip muntean (vorbit in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si in sud-estul Transilvaniei).

Cu mici diferente, aceasta parere a fost formulata de Al. Philippide (1927) (care considera graiul din Oltenia ca o varianta dialectala de transzitie intre cele 2 arii mari). Au aderat la aceasta parere Iorgu Iordan (1941), Al. Rosetti (1978), I. Ghetie, Emanuel Vasiliu (1968) (care a facut si o analiza tipologica moderna, ajungand la concluzia ca in trecerea de la romana comuna la actualele dialecte dacoromane nu a existat o perioada de comunitate, o dacoromana comuna; de la romana comuna s-ar fi trecut direct la cele doua grupuri dialectale, grupul moldovean si grupul muntenesc, din care ulterior au rezultat graiurile dacoromane de azi, argumentand astfel teoria lui Al. Philippide).