Sistem de transmisiuni multiplex se numeşte un ansamblu de mijloace tehnice care asigură prin intermediul unui circuit fizic să organizăm două şi mai multe canale de comunicaţii. După metoda de divizare a canalelor se deosebesc sisteme de transmisiuni cu divizarea canalelor în timp.
Divizarea canalelor în frecvenţă se practică în sistemele de transmisiuni analogice, iar divizarea canalelor în timp de obicei se practică în sistemele de transmisiuni digitale.
În sistemele de transmisiuni cu divizarea canalelor în frecvenţă pentru fiecare canal se repartizează o anumită bandă de frecvenţă limitele căreia se înfăptuieşte transmisiunea semnalelor unui canal de comunicaţii. Spre deosebire de sistemele cu divizarea canalelor în frecvenţă, în sistemele cu divizarea canalelor în timp transmisiunea semnalelor pentru diferite canale se înfăptuieşte nu concomitent, ci pe rând cu un oarecare decalaj în timp. În linia de transmisiuni se transmite semnalul numai pentru un canal al sistemei. Transmisiunea semnalelor prin fiecare din canalele sistemei se înfăptuieşte discret peste anumite intervale de timp.
Canal de comunicaţii sau telecanal se numeşte un ansamblu de dispozitive liniare şi staţionare care asigură transmisiunea unui anumit tip de informaţie de la operator la client, astfel de tip de informaţii pot servi: comunicările telefonice sau telegrafice, transmisiunea datelor, programelor de radiodifuziune şi televiziune. Dacă canalul de comunicaţie este destinat pentru transmisiunea curenţilor de frecvenţă tonală sau vocală de la 300 până la 3400Hz şi posedă caracteristicile care corespund anumitor cerinţe, atunci el se numeşte canal standard de frecvenţă tonală sau vocală.
Circuit fizic de comunicaţie se numeşte conductoarele liniei aeriene sau ale cablului prin care se transmit sau se recepţionează semnalele formate de sistema de transmisiune. În dependenţă de materialul conductoarelor circuitele pot fi din:
- cupru;
- oţel;
- aluminiu;
- combinate.
După numărul conductoarelor se deosebesc circuite formate prin intermediul unui singur conductor, două conductoare şi patru conductoare. Circuitele la rândul lor pot fi: simetrice şi nesimetrice. În circuitele simetrice conductoarele posedă aceeaşi construcţie şi aceiaşi parametri electrici. Ca exemplu de circuit nesimetric serveşte linia monofilară în care în calitate de al doilea conductor se utilizează solul.
Linia de transmisiune se numeşte construcţia care constă dintr-un anumit număr de circuite. Linia de transmisiune se divizează în: linie aeriană şi linie prin intermediul cablului. În componenţa utilajului sistemului de transmisiuni intră utilajul staţiilor intermediare şi traficul liniar, care constă din utilajul staţiilor intermediare şi linia de transmisiune. Staţiile intermediare pot fi sub formă de puncte de amplificare sau regenerare, care se divizează în deservite şi nedeservite.
În staţiile intermediare se înfăptuieşte compensarea atenuării şi înlăturarea distorsiunilor semnalelor ce se transmit, care apar la propagarea lor prin linia de transmisiune, iar staţiile terminale pe lângă aceasta se mai folosesc suplimentar pentru convertarea semnalelor.
În fig.1 este reprezentată schema de structură a sistemului de transmisiune pentru organizarea comunicaţiilor telefonice a n abonaţi.
Fig. 1
AT – aparat telefonic
LA – linia de abonat
CTA – centrala telefonică automată
ST – staţia terminală
TL – traficul lineic
LT – linia de transmisiuni
SI1,2 N – staţiile intermediare
SA – sector de amplificare
SR – sector de regenerare
Sectorul de linie ce se află între două staţii intermediare vecine sau între ST şi SI vecină se numeşte sector de amplificare (SA) sau sector de regenerare(SR).
Facultatea de Radioelectronica
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
