Drept Penal

Secţiunea I Consideraţii generale

§ 1. Desfăşurarea activităţii infracţionale

Perioade în desfăşurarea activităţii infracţionale. Infracţiunea este o manifestare a omului în sfera relaţiilor sociale. Ca act de conduită exte¬rior, infracţiunea presupune o desfăşurare în spaţiu şi timp.

Desfăşurarea activităţii infracţionale spre rezultatul socialmente periculos cunoaşte mai multe etape, momente, perioade. Acestea sunt: perioada internă şi perioada externă.

Perioada internă. Perioada internă sau psihică este ţărmurită de două momente: al încolţirii ideii de a săvârşi o infracţiune (ca moment iniţial) şi luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea (ca moment final). Între cele două momente se situează deliberarea sau lupta motivelor.

În perioada internă se disting trei momente: a) al naşterii, al conceperii ideii de a săvârşi o infracţiune – motivaţia acestei idei interesează pe criminolog şi deopotrivă pe judecător, acesta din urmă având de individualizat pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită; b) următorul moment este cel al deliberării în care persoana cântăreşte motivele pro şi contra ideii de a săvârşi o infracţiune; c) cel de al treilea moment este cel al deciziei, al hotărârii de a săvârşi o infracţiune moment ce finalizează perioada internă, subiectivă, psihică, perioadă care este întâlnită numai la infracţiunile intenţionate.

Întrucât luarea hotărârii de a săvârşi şi infracţiunea nu depăşeşte forul in¬terior al persoanei, există doar în conştiinţa acesteia, perioada nu are relevanţă penală.

Luarea hotărârii de a săvârşi o infracţiune nu este incriminabilă deoarece nu este o manifestare a individului în sfera relaţiilor sociale. Gândul criminal nu reprezintă un pericol (o ameninţare) câtă vreme nu s a realizat într o faptă.

Faza internă, psihică, precede faza externă chiar şi în situaţiile în care timpul de la luarea hotărârii până la executarea in¬fracţiunii este foarte scurt.

Perioada externă. În perioada externă a activităţii infracţionale se disting mai multe mo¬mente, etape în realizarea hotărârii infracţionale, ce se succed spre obţinerea rezultatului socialmente periculos. Aceste momente, etape, în desfăşurarea ac¬tivităţii infracţionale pe drumul infracţional „iter criminis” capătă relevanţă penală pe măsură ce se apropie de realizarea rezultatului socialmente periculos.

În perioada externă a activităţii infracţionale se disting ca faze:

- faza acte¬lor de pregătire,

- faza actelor de executare şi

- faza urmărilor.

Astfel de faze sunt posibile la orice infracţiune, intenţionată însă nu sunt obligatorii toate. Poate, de exemplu, lipsi faza de pregătire a infracţiunii, la in¬fracţiunile ce se comit cu intenţie repentină (spontană).

Faza de pregătire. Faza actelor de pregătire sau a actelor preparato¬rii, cum mai este denumită în doctrina penală, se caracterizează prin desfăşu¬rarea unor activităţi menite să pregătească executarea hotărârii infracţionale. În această fază de pregătire se procură date, informaţii, se procură şi se adaptează mijloacele ce vor fi folosite la comiterea faptei. În această fază nu se execută acţiuni, activităţi ce intră în actul de conduită interzis (elementul material al la¬turii obiective), ci doar acele activităţi menite să pregătească executarea.

Faza de executare. În această fază se trece la executarea hotărârii infracţionale adică se îndeplinesc acţiuni, activităţi prin care este realizat actul de conduită interzis prevăzut în norma penală.

În faza de executare se disting momente care capătă individualitate şi semnificaţie pe planul dreptului penal. Este posibil astfel ca activitatea de executare să se întrerupă ori să fie dusă până la capăt, dar rezultatul cerut de lege pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii să nu se producă.

Când rezultatul prevăzut de lege se realizează, se trece în ultima etapă, fază a perioadei externe, faza urmărilor.

Faza urmărilor se caracterizează prin producerea urmărilor social¬mente periculoase prevăzute în latura obiectivă a infracţiunii. Această fază este ţărmurită de executarea în întregime a acţiunii pe de o parte şi producerea ur¬mărilor imediate pe de altă parte.

§ 2. Formele infracţiunii după fazele de desfăşurare a activităţii infrac¬ţionale

Precizări. Perioada externă a activităţii infracţionale în care se rea¬lizează latura obiectivă a infracţiunii este susceptibilă de etape, faze. Aceste etape se autonomizează printr un anumit grad de realizare a hotărârii infrac¬ţionale şi de periculozitate socială. Întrucât şi aceste faze în care se poate afla activitatea infracţională, prezintă pericol social, s a pus, în literatura juridică şi în legislaţie, problema incriminării şi sancţionării lor, ca şi necesitatea stabilirii formelor ce le poate avea infracţiunea în raport cu gradul de realizare a laturii obiective şi a periculozităţii sociale.

În doctrina penală prin forme ale infracţiunii se înţeleg formele pe care aceasta le poate avea în funcţie de fazele de desfăşurare a activităţii infracţio¬nale .

În literatura juridică de specialitate se admite că pot exista atâtea forme de infracţiune câte faze are activitatea infracţională. Se disting astfel:

1) forma ac¬telor preparatorii - corespunde fazei de pregătire

2) forma tentativei - corespunde fazei de executare

3) forma faptului consu¬mat - corespunde fazei urmărilor

4) forma faptului epuizat - corespunde tot fazei urmărilor

Secţiunea a II a

ACTELE PREPARATORII

§ 1. Noţiune şi feluri

Noţiune. Actele de pregătire sau preparatorii reprezintă prima fază a perioadei externe a activităţii infracţionale şi constau în anumite acte, activităţi de procurare de date, informaţii ori adaptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infracţiunii ca şi de crearea condiţiilor favorabile săvârşirii acesteia.

Actele de pregătire fiind comise în vederea realizării unei hotărâri infrac¬ţionale sunt posibile numai la infracţiunile intenţionate.

Pentru a fi considerate acte de pregătire a infracţiunii, activităţile desfăşu¬rate trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

a) Din conţinutul activităţii să rezulte neîndoielnic că este efectuată pentru săvârşirea infracţiunii. Să aibe cu alte cuvinte un caracter univoc.

b) Actul preparator să se concretizeze într o activitate obiectivă de creare a condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii (spre ex.: procurarea de instrumente, de date, de informaţii în legătură cu locul şi timpul unde urmează să fie săvâr¬şită infracţiunea etc.);

c) Activitatea de pregătire să nu cuprindă acte ce intră în conţinutul ele¬mentului material al laturii obiective, să nu facă parte din actele de executare;

d) Actele de pregătire să fie intenţionate.