Declarația universală a drepturilor omului

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Primul document cu valoare universala a fost ,,Declaratia Universala a Drepturilor Omului" adoptata in cadrul O.N.U. la 10 decembrie 1948, document ce a avut un ecou imens la nivel mondial si care a devenit un veritabil instrument international care a declansat constructia sistemului de protectie a drepturilor omului.

,,Declaratia Universala a Drepturilor Omului" constituie primul act de drept international public si cel mai general de altfel, care contine o enumerare a unor drepturi recunoscute oricarei persoane si care cuprinde 30 de articole. Principalul redactor al Declaratiei a fost Rene Cassin, cel care a impus calificarea ei ca ,,universala" in loc de ,,internationala", prin aceasta subliniindu-se ca drepturile proclamate nu apartin cetatenilor ca resortisanti ai statelor, ci indivizilor, ca fiinte umane.

Preambulul "Declaratiei Universale a Drepturilor Omului" contine cel mai inaltator apel la moralitatea politica, adresat intregii umanitati: "Considerand ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume, considerand ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvantului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie, a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a omului, considerand ca este esential ca drepturile omului sa fie protejate de un sistem de drept pentru ca omul sa nu fie constrans, ca mijloc suprem, la revolta impotriva tiraniei si a asupririi" (Preambul parag. 1,2,3.).

In incheierea preambulului se arata ca "Adunarea Generala, proclama prezenta Declaratie universala a drepturilor omului ca ideal comun catre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile pentru ca toate persoanele si toate organele societatii, avand in vedere permanent aceasta declaratie, sa se straduiasca, prin invatatura si educatie, sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure, prin masuri progresive de ordin national si intenational, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva".

In conditiile actuale, cand se face tot mai evident respectarea normetor de drept international, reaspectarea drepturilor omului poate fi considerata ca un principiu de baza al relatiilor internationale. Cand se sustine acest lucru se are in vedere faptul ca orice relatie ar exista intre state, orice tratate s-ar incheia toate trebue sa aiba in vedere respectarea acestui principiu fundamental atunci cand in continutul lor, se abordeaza problema care se refera la oameni in general................................................................................................. .........Drepturiile omului trebuie sa fie organizate intr-un sistem cu caracter dublu: la nivel de continut si cu atat mai mult la nivel de forma, adica al izvoarelor juridice care consacra aceste

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Declarati Universala a Drepturilor Omului.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
3 760 cuvinte
Nr caractere:
20 491 caractere
Marime:
21.53KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Drept
Tag-uri:
drepturi, legi, principii
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Profesorului:
Slabu Elisabeta
Sus!