Vârstele Vieții Spirituale

Motto:

Întelepciunea, puterea, chiar iubirea pot sa întâlneasca afinitati si similitudini; sfintenia, dimpotriva, nu are nici o analogie aici pe pamânt, nu poate fi nici masurata, nici comparata cu nici o realitate din aceasta lume. În fata rugului aprins, în fata focului mistuitor al Celui Singur Sfânt orice element omenesc nu este decât pamânt si cenusa.

1.Ateismul

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad pentru ca, prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad (&) Fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta (Evrei11:1-3,6).

Ateismul nu neaga decât o ideologie, un sistem, o speculatie, de care omul, cel mai adesea, a abuzat, nicidecum o realitate divina care nu se descopera decât prin credinta. Ateismul este construit pe negare. Stiinta nu are nevoie de ipoteza Dumnezeu. Din punct de vedere moral, sau Dumnezeu nu este atotputernic, fiindca nu suprima raul, sau, daca nu vrea sa-l suprime, înseamna ca El nu este iubire. Potrivit ateismului, este de neconceput, ofensatoriu chiar, ca Dumnezeu sa intre în timp si sa-si încredinteze adevarul unei mâini de ucenici obscuri si unor texte fragile scrise acum douazeci de veacuri. Cum ar putea un eveniment datat si fixat în timp si spatiu sa revendice o valoare eterna, autoritatea lui Dumnezeu, si rolul universal al mântuirii tuturor oamenilor? Nu divinizarea lui Hristos de catre ucenici, cât umanizarea lui Dumnezeu se arata inacceptabila. Filozoful va respinge un Dumnezeu care vorbeste omeneste, cu chip omenesc.

Pe când credinciosii avanseaza cu naivitate argumentele fricii de Judecata, sau ale nelinistii metafizice ale mortii, pe atei nu-i mai misca nici nivelul evolutiei actuale, nici învierea mortilor si nici întreaga problematica religioasa clasica. Viata unui om sfânt constituie un fel de ghimpe insuportabil pentru un ateism care se vrea sistematic, moral si totalitar.

Ateismul se explica prin simplul fapt ca Dumnezeu nu se impune nimanui. Ateismul pretinde ca Dumnezeu este imposibil. Nu se poate nega un lucru decât afirmând un altul.

Dumnezeu nu este contestat în El însusi: Sa lasam cerul preotilor si calugarilor zice Heine; prezenta Lui în lume, radacina Lui în uman sunt negate cu patima, negatie îngaduita chiar de Dumnezeu care se vadeste dar nu se dovedeste material.

Ateismul devine esential în doctrina marxista. Conform lui Karl Marx omul este singura realitate a istoriei. Omul epocii ateismului militant, chiar cel care-l exprima cel mai bine, este înca omul abstract, caci critica, chiar cea mai marxista, este o operatie pur intelectuala. Umanismul absolut este efectiv ateu, aceasta fiind o situatie de fapt. Religia, teismul si ateismul împartasesc aceeasi soarta, devin piese de muzeu. Negarea lui Dumnezeu a permis afirmarea omului.

Ateismul este de trei feluri: ateism propriu-zis, ateism critic si ateism efectiv. Ateismul propriu-zis neaga existenta lui Dumnezeu. Ateismul efectiv este mai mult decât cel propriu-zis, el este chiar altceva fiindca este situat dincolo de ateism si de problematica lui. Ateismul critic este postulatul unui adevar care-l suprima pe el însusi în definitiv.

Ateismul este asociat cu marxismul. Totalitatea marxista evacueaza fiinta lui Dumnezeu, dar pretinde a avea toate atributele divine. Astfel marxismul devine o religie substituitiva. Metamorfoza marxista pune o întrebare fara raspuns: Ce a fost în mintea si în sufletul acelei uimitoare maimute care s-a descoperit prima ca era om?. Se poate presupune ca cei care afirma ca omul descide din maimuta chiar vin cu adevarat din maimuta, iar cei ce se reclama din Tatal Ceresc sunt fii lui Dumnezeu. De asemenea, se poate presupune ca la punctul cel mai de jos al caderii lui, omul a zamislit maimuta. Aici superiorul rezulta din inferior.

În elanul sau autocritic, comunismul de azi marturiseste ca a neglijat pe omul singur, iar Dumnezeu este ceea ce face omul din singuratatea lui(Whitehead). Dati-i omului aceasta lume si nevoia pentru cealalta lume va disparea înseamna pretentia demagogica pe care o are ateul de a dispune de aceasta lume. În ciuda greselilor si erorilor crestinilor, crestinismul exista, va exista totdeauna, caci vesnicia lucreaza pentru noi, pentru orice om si pentru timp.