Trei curente ocupa de mult un loc central: este vorba de curentele fondatoare initiale: modelul cibernetic, abordarea empirico-functionalista a comunicarii de masa, metoda structurala si aplicarea sa in lingvistica.
Paradigme ale studiului comunicarii: scoala proces si scoala semiotica
Dupa Fiske natura comunicarii cuprinde:
- toate tipurile de comunicare implica semne si coduri. Semnele sunt artefacte sau acte care se refera la altceva decat la ele insele; prin aceasta, ele sunt constructii semnificative. Codurile sunt sisteme in care semnele sunt organizate si in care sunt precizate ce semne pot fi corelate cu altele, precum si in ce mod;
- semnele si codurile sunt transmise altor persoane, iar transmiterea si receptarea lor este o practica sociala;
- comunicarea este punctul central in viata culturilor: fara comunicare, orice cultura nu poate supravietui; in consecinta, studiul comunicarii trebuie sa implice si studiul culturii in care ea este integrata.
Plecand de la aceste considerente, Fiske defineste comunicarea drept interactiune sociala prin intermediul mesajelor si considera ca, in studiul comunicarii, putem deosebi doua mari scoli: scoala proces si scoala semiotica.
Scoala proces vede comunicarea ca transmitere a mesajelor; important este modul in care emitatorii si receptorii codeaza si decodeaza un mesaj, modul in care transmitatorul foloseste canalele si mediile comunicarii. Scoala proces este interesata in special de probleme ca eficienta si acuratetea transmiterii mesajului. Aceasta scoala vede comunicarea ca un proces prin care o persoana afecteaza comportamentul sau starea de spirit a unei alte persoane. Daca efectul este diferit de ceea ce se intentiona sa se comunice, tendinta este sa se interpreteze acest lucru drept un esec al comunicarii si sa caute motivul esecului de-a lungul desfasurarii procesului de comunicare.
Pentru scoala semiotica, defasurarea comunicarii reprezinta o producere si un schimb de sensuri (semnificatii). Obiectul de interes il reprezinta studierea modului in care mesajele (textele) interactioneaza cu oamenii pentru a produce intelesuri (sau semnificatii) si rolul textelor in cultura noastra. Scoala semiotica foloseste termeni ca semnificatie si nu considera neintelegerile ca fiind neaparat efecte ale esecului de
comunicare, ci considera ca ele pot rezulta din diferentele culturale dintre emitator si receptor. Pentru aceasta scoala, studiul comunicarii este studiul textului si a culturii. Principalele metode de analiza provin din interiorul semioticii.
Scoala proces tinde sa sa rasfranga asupra stiintelor sociale, mai ales asupra psihologiei si sociologiei si se autodefineste ca studiul actelor de comunicare. Scoala semiotica influenteaza lingvistica, studiul fenomenelor artistice si se autodefineste in termeni de producere ai comunicarii.
Cele doua scoli se diferentiaza, de asemenea, prin conceptia lor despre ceea ce inseamna mesaj. Scoala proces vede in mesaj ceea ce este transmis prin procesul de comunicare.
Scoala semiotica vede mesajul ca o constructie a semnelor care, prin interactiunea cu receptorii, produc intelesuri. Cititul este procesul descoperirii intelesurilor, atunci cand receptorul interpreteaza textul.
Aceasta negociere are loc pe masura ce cititorul introduce aspecte ale experientei sale culturale in descifrarea codurilor si semnelor din care este constituit textul. De asemenea, este de la sine inteleasa multiplicitatea de interpretari pe care o poate lua unul si acelasi text in interactiune cu diferiti cititori.
Scoala proces
Modelul Shannon & Weaver
Modelul de baza al comunicarii creat de cercetatorii americani are o reprezentare lineara.
Sursa de informatie Transmitator semnal receptare semnal Receptor Destinatar
Sursa de
zgomot
In acest model, a comunica inseamna a transmite un semnal (o informatie) care este primit.
Notiunile principale ale modelului sunt cele de: emitator, receptor, canal, cod .
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.