Deșerturile calde din emisferea sudică

Deserturile sunt regiuni (insumand peste 20 de milioane km² pe Glob) cu un climat arid si semiarid,lipsa precipitatiilor (care foarte rar ajung la 300mm/an),temperaturile foarte ridicate ,uneori cu diferente foarte mari intre zi si noapte,si vanturile puternice,conditionand o anumita flora si fauna.In zonele aride se afla mai multe tipuri de deserturi si anume:

Deșerturi nisipoase (Erg)

In ținut stratul superior este alcătuit din nisip în care predomină cuarțul care a luat naștere prin fenomenul de eroziune datorat în special vântului, sub acțiunea căruia formează dune de nisip care pot fi mișcătoare. Condițiile de viață în aceste regiuni sunt vitrege, unul dintre deșerturile cele mai mari de acest tip este Rub al-Chali din Arabia.

Deșerturi pietroase sau stâncoase (Hammada)

In acest caz stratul superficial este alcătuit din blocuri de piatră sau stânci, rezulat din crăparea rocilor cauzat de diferențele mari de temperatură și înghețului

Deșerturi cu pietriș ( Serir)

Iau naștere prin procesele de eroziune și depunere a materialui adus de ghețari astfel de pustiuri se pot întâlni în Asia Centrală (Iran).

Raspandirea pe Glob a deserturilor este uramatoarea: in Emisfera nordica :in Africa,Arabia,Irak,Iran,Pakistan,N-V Indiei ,in America de Nord si in Emisfera sudica:in America de sud (Atacama),Africa de Sud(Kalahari),in Australia(Victoria)

Desertul Atacama

Atacama este un deșert de coastă, din America de Sud, format datorită curenților marini reci ce saturează aerul, eliminând astfel precipitațiile. El se află situat pe coasta de nord vest sudamericană,în nordul statului Chile,limitat la vest de coasta Pacificului, la nord de Peru și la est de Bolivia și Argentina. Vârsta deșertului este apreciată la 15 milioane de ani.

Clima

Deșertul Atacama se poate spune ca stă izolat de ploi din cauza paravanului înalt al Cordilierilor, fiind expus vânturilor uscate. In apropiere de coasta Pacificului este împiedicată formarea norilor de curentul rece Humboldt, astfel că regiunea este izolată din toate părțile, și în plus, ea fiind traversată de tropicul capricornului.

Zonele litorale din Peru si Chile fac parte din categoria deserturilor preoceanice.Desi acestea sunt foarte aproape de mare,aici cad foarte putine precipitatii.Suma anuala a acestora abia atinge cativa milimetri (in Iquique 3 mm)In tinuturile premontane inalte ale Anzilor,clima are un caracter mai continental.Amplitudinea anuala intre temperaturile maxime si minime este de doua ori mai mare decat cea de pe tarm.In limita zonei de desert,cantitatea precipitatiilor creste pana la 140 mm pe an.Cu toate ca in desertul Atacama si in alte zone litorale ploile cad foarte rar,aerul pe litoral are intotdeauna un grad mare de umiditate,care contribuie la formarea ceturilor (garua sau camanciaca) si de roua.

Ceturile sunt caracteristice mai ales pentru perioada de iarna,cand formeaza un strat de 300-400m,iar uneori si mai inalt.Solurile de pe pantele muntilor se umezesc,datorita condensarii apei ,astfel incat rezerva de umiditate asigura dezvoltarea plantelor.

Deserturile din Peru si Chile,sub aspectul temperaturii aerului,pot fi incadrate in categoria deserturilor moderat calde In lunile cele mai calduroase (ianuarie),temperatura medie lunara ajunge doar pana la 26 grade Celsius in regiunile premontane inalte.

Pe tarmurile oceanului este mai racoare,datorita influentei moderatoare a marii ,aici temperatura medie lunara atinge vara 18-19 grade.Iernile sunt calde,cu temperatura medie lunara ,in luna cea mai rece (iulie),de la 12 grade pana la 22 de grade.

Hidrografia Doar un singur râu permanent, numit Loa, curge prin inima deşertului, izvorând de la poalele Anzilor,albia sa este atât de adâncă încât călătorii o zăresc abia când au ajuns deasupra ei. Se spune că există în deşert zone în care nu plouă niciodată, dar nimeni nu ştie cu certitudine acest lucru. În porturile Iquique şi Antofagasta plouă doar de patru ori într-un secol, iar când plouă, consecinţele sunt catastrofale. Cea mai mare parte a umiditaţii provine de la ceaţa care acoperă soarele in extremitatea nordică si cea sudică a deşertului, unde supraviţuiesc câţiva cactuşi.

Solurile veritabile se dezvolta numai in acele zone in care exista conditii de viata favorabile.In afara acestora iau nastere soluri primitive aproape fara profil morphologic.Aceste soluri sunt carbonatice la suprafata si adesea contin gips.Solurile fac parte din grupul de soluri primitive de desert tropical si subtropical.In landsafturile superacvale se afla solonceacuri,in special sulfuroase,iar in parte vestica a depresiunii meridionale este localixata zona cu solonceacuri cu nitrati.In acestea se afla zacamintele de baza ale salpetrului de Chile.

Populatia

Atacama este slab populata, cu cele mai multe oraşe situate de-a lungul coastei Pacificului. In zonele interioare, oaze şi unele văi au fost populate de milenii, fiind sediul celor mai avansate societati pre-columbiene intalnite în Chile. Aerul uscat din deşertul Atacama a conservat urmele activităţii umane din zonă. Urme de căruţa lăsate cu circa 100 de ani în urmă sunt vizibile şi azi în crusta moale,formată din fragmente încinse de roca şi cristale de sare. Mai ciudate sunt geoglifele ( desene pe sol ) reprezentând figuri geometrice şi siluete stilizate. Uriaşul din Atacama, un desen lung de 120 m pe coasta unui deal de lângă Iquique, este cea mai mare. Deşi geoglifele par desenate recent, ele au fost create probabil cu 1000 de ani în urmă, de o populaţie de mult dispărută. Atacamos este un trib de ameridieni aproape disparut in prezent. Membrii sai locuiesc la marginile desertului Atacama si se ocupa cu pastoritul, pescuitul si mineritul. Dupa anii 30' , in desertul Atacama a fost descoperita o bogatie cu totul diferita: la Iquique se afla cel mai mare depozit natural de nitrat de sodium, altadata substanta esentiala pentru fabricarea prafului de pusca si a fertilizatorilor.La sud de San Pedro de Atacama se afla cel mai mare platou de sare si anume Salar de Atacama si este cea mai mare sursa de litiu din lume.