Agroturismul și Turismul Rural

Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistica organizata si condusa de populatia locala si care are la baza o stransa legatura cu mediul ambient, natural si uman

Agroturismul este activitatea de primire şi ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli individuali sau asociaţi precum şi de familiile lor utilizând propria întreprindere(gospodărie, exploataţie) sau una închiriată astfel încât activitatea desfăşurată să fie într-un raport de complementaritate cu activităţile aferente cultivării terenului, silviculturii şi creşterii animalelor, acestea trebuind sa constituie şi în continuare activităţi principale.

Unii autori consideră ca agroturismul reprezintă “o formă specifică a turismului, de o anumită complexitate, în care se regăsesc două activităţi independente: cea economică, în principal agricolă şi/sau silvică, şi cea turistică propriu-zisă, în care sunt incluse cazarea, procurarea şi vânzarea hranei, prestarea unor servicii, circulaţia turistică şi altele”.

“Sub aspect economic, activitatea agroturistică se prezintă ca una dintre modalităţile de existenţă, o formă complementară de folosire optimă a resurselor din gospodăria rurală şi din zonă, combinată cu un complex de servicii , în interiorul şi în exteriorul gospodăriei, orientând producţia agricolă în scopul realizării dezideratelor unui agroturism eficient şi modern. Deci agroturismul se situează în problematica mai largă a dezvoltării zonelor rurale,fiind o activitate complexă cu implicaţii economice şi sociale , menite să asigure funcţia de reechilibrare teritorială şi de oprire exodului rural.”

Agroturismul este activitatea de primire şi ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli individuali sau asociaţi precum şi de familiile lor utilizând propria întreprindere(gospodărie, exploataţie) sau una închiriată astfel încât activitatea desfăşurată să fie într-un raport de complementaritate cu activităţile aferente cultivării terenului, silviculturii şi creşterii animalelor, acestea trebuind sa constituie şi în continuare activităţi principale.

“Din punct de vedere agro-economic, activitatea agroturistică se poate desfăşura şi sub forma simplei găzduiri, atunci când o gospodărie ţărăneasca închiriază camere neutilizate de proprietar, din propriul său patrimoniu edilitar, fără a oferi în mod organizat, coordonat şi continuu o altă formă de servicii (masa, vizite şi excursii în împrejurimi, etc.) în interiorul sau în afara gospodăriei. În acest caz, activitatea de turism nu face parte dintr-o strategie proprie ci se prezintă doar ca o formă complementară de folosire a spaţiului excedentar şi a altor rezerve interne urmărind în principal o completare a veniturilor în anumite perioade ale anului, mai ales în sezonul estival.”

Însă, luarea în consideraţie a cerinţelor turismului de către ferma agroturistică, şi includerea acestei activităţi în strategia generală de dezvoltare a unităţii, determină o profilare a întregului sistem de producţie agrozootehnică şi o mai bună utilizare a factorilor specifici activităţii specializate în domeniul agroturismului.

În concluzie, activitatea de agroturism reprezintă o activitate economico-socială complexă desfăşurată de producătorul agricol din zona rurală, în cadrul gospodăriei sale în scopul obţinerii unor venituri suplimentare necesare lui şi familiei sale.

“Activitatea desfăşurată, care poate să cuprindă cazarea, alimentaţia, agrementul ş.a. constituie un tot unitar care defineşte produsul agroturistic. În acest sens este obligatoriu să se asigure o corelaţie corespunzătoare între calitatea dotărilor, a echipamentului şi aspectul general al spaţiilor de cazare cu cele pentru alimentaţie şi agrement.

Diferenţa dintre Agroturism şi Turism Rural:

Turismul rural: necesită spaţiul rural bine păstrat, cu specificul său rustic, însă nu necesită neapărat şi activităţi în sectorul primar.

Agroturismul: necesită în mod OBLIGATORIU şi activităţi din sectorul primar. Agroturismul şi turismul rural sunt caracterizate, de multe ori, ca reprezentând unul si acelaşi concept.

În definirea particularităţilor formelor de turism menţionate mai sus pot fi luate în considerare două criterii importante:

a) criteriul ponderii veniturilor realizate din activitatea de turism de care beneficiază comunitatea rurală sau o parte a acesteia;

b) criteriul ponderii componentelor ofertei turistice. Conform acestei clasificări, turismul rural cuprinde cultura, istoria şi tradiţiile existente în spaţiul rural, agroturismul deţine si componente specifice gospodăriei silvo-agro-zootehnice (producţie şi furnizare de produse specific agricole, vizitare de pivniţe, pescuit, vânătoare, echitaţie etc.)

“Activităţile turistice bazate pe mari hoteluri, complexe sportive nu pot fi încadrate în conceptul larg de turism rural, chiar daca ele sunt desfăşurate în zonele rurale.

Dimensiunea culturală, socială şi economică are şi un caracter pedagogic atât pentru adepţii agroturismului, cât şi pentru populaţia rurală care, în timp, îşi modifică în sens favorabil comportamentul, aspiraţiile, precum şi modul de viaţă şi de educaţie.”

Turismul rural în general şi agroturismul sunt considerate ca fiind opţiuni promiţătoare pentru viitor deoarece astfel se poate realiza o dezvoltare economică a localităţilor cu specific predominant agricol şi silvic, cu consecinţe favorabile asupra atragerii şi menţinerii populaţiei în mediul rural, impulsionării activităţii agricole în regiunile defavorizate din punctul de vedere al resurselor naturale şi dezvoltării sociale şi culturale.

Apariţia şi dezvoltarea turismului în spaţiul rural

Călătoriile turistice s-au produs încă din cele mai vechi timpuri, la fel ca şi activităţile turistice în spaţiul rural. În această perioadă se înregistra o participare largă a elenilor la vizitarea locurilor sfinte: Dadona(Zeus) şi Delphi(Appollo), precum şi frecventarea băilor curative sau a jocurilor festive periodic organizate.

În perioada romană, majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, militare sau culturale iar traseele lor străbăteau inevitabil spaţiul rural. Odată cu trecerea la evul mediu, călătoriile erau practicate în special de comercianţi, ambasadori, pelerini, preoţi, oameni de ştiinţă, artişti, tineri studenţi, unii dintre aceştia transmiţând generaţiilor următoare scrierile lor despre experienţele avute. Astfel exista scrierile călugărului francez Aimeri Picaud care în 1130 realizează un îndrumar pentru pelerinii care voiau sa ajungă la Santiago de Compostela sau pe poetul japonez Basho care a scris în 1690 un poem intitulat "Drum îngust spre Nordul îndepărtat" în care prezintă dotările sau instalaţiile dintr-o călătorie.