Logistica transporturilor feroviare din România

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Introducere

Piaţa transporturilor, cuprinzând întregul sistem de transport national şi internaţional cu care se interferează, este compusă din nevoile de transport, operatorii de transport, infrastructura corespunzatoare, instituţiile publice guvernamentale şi ale administraţiei locale, care stabilesc regulile în piaţa transporturilor, organizaţiile profesionale şi sindicale din transport. Dintre elementele ce compun piaţa transporturilor, un rol deosebit îl au operatorii de transport, în condiţiile în care activitatea de transport a devenit din monopol de stat o activitate accesibilă tuturor agenţilor economici ce îndeplinesc cerinţele legii pentru a desfăşura o astfel de activitate. Principalul rezultat al acestei accesibilităţi este creşterea numărului de operatori de transport, aşa cum s-a întâmplat în domeniul transportului rutier, fluvial şi chiar maritim.

În ţara noastră, o situaţie deosebită se întâlneşte în domeniul transportului feroviar. Deşi prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 7 iulie 1998 se prevede ca activitatea de transport feroviar public se efectuează de către operatori de transport feroviar, persoane juridice române, licenţiaţi în condiţiile respectivei ordonanţe, înlăturându-se astfel monopolul deţinut până atunci asupra transporturilor feroviare de S.N.C.F.R., totuşi, de facto, în domeniul transportului feroviar de mărfuri, acest monopol se menţine, existând un singur operator: Societatea Naţională de Transport Naţional de Marfă – “C.F.R.- Marfă” S.A., rezultată prin reorganizarea din divizare a S.N.C.F.R. Explicaţia rezidă în capacitatea financiară deosebită ce se cere unui asemenea operator de transport.

Transportul feroviar şi infrastructura feroviară

Transportul feroviar asigură deplasarea în spaţiu şi timp a mărfurilor prin intermediul vehiculelor feroviare. Art. 1 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 12 din 7 iulie 1998 privind transportul pe căile ferate şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Romane menţionează: “Prin transport pe căile ferate române,…, se înţelege orice deplasare de persoane şi de bunuri realizată cu vehicule feroviare de către operatorii de transport pe infrastructura feroviară.”

Transportul feroviar poate fi public sau în interes propriu. Transportul public feroviar constituie, prin natura sa, un sector strategic, de interes naţional şi reprezintă un serviciu esential pentru societate, ce contribuie la satisfacerea dreptului la liberă circulaţie, la rezolvarea unor interese majore de economiei. Transportul public feroviar se efectuează pe bază de contract de transport, contract ce se încheie şi se execută în conformitate cu prevederile Codului Comercial, ale Regulamentului de transport pe căile ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. Transportul feroviar în interes propriu este transportul efectuat în interesul activităţilor proprii, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau închiriate. Activitatea de transport feroviar se realizează prin folosirea şi exploatarea infrastructurii feroviare.

Transportul feroviar cuprinde un complex de procese de muncă, bine organizate şi coordonate, care se desfăşoară în mod continuu în timp şi spaţiu, având ca scop efectuarea transporturilor de mărfuri şi călători rapid, confortabil, ieftin, la timp şi în condiții de deplină siguranță.

Activitatea transportului feroviar se caracterizează prin cantitatea de tone şi numărul de călători transportați, precum şi prin parcursul mărfurilor şi parcursul călătorilor, exprimat prin număr de tone-kilometri, respectiv călători-kilometri. Realizarea „producției feroviare” se obține cu ajutorul circulației

trenurilor, un tren fiind un grup de vehicule (în general vagoane) aranjate într-un anumit fel, legate între ele, semnalizate şi puse în mişcare de una sau mai multe locomotive.

Transportul feroviar cuprinde următoarele feluri de transporturi:

1) transportul de călători, efectuat cu trenuri care circulă după un program bine stabilit;

2) transportul de bagaje, care cuprinde transportul obiectelor călătorilor (expedierea bagajelor se face pe baza unui document denumit recipisă de bagaje), iar transportul lor se efectuează cu vagonul de manipulare al trenului de călători;

3) transportul de mesagerii, care cuprinde transportul de mărfuri perisabile, în special alimente, care se expediază sub formă de ambalaje cu volum mic, limitate ca greutate şi care trebuie transportate în timp cât mai scurt;

4) transportul de mărfuri, expediate pe baza documentului de transport numit scrisoare de trăsură feroviară. Aceste transporturi pot fi:

-de coletărie, care sunt expediţii mai mici ca masa pentru care nu se necesită un vagon întreg;

-în vagoane complete, sunt expediţii la care vagonul este pus la dispoziţia beneficiarului, fiind utilizat în întregime;

Constituie proprietatea publică de stat, fiind formată din ansamblul elementelor necesare circulaţiei materialului rulant în scopul efectuării serviciului public de transport feroviar, în condiţii de siguranță, potrivit tehnologiilor şi reglementărilor specifice transportului feroviar.

Elementele ansamblului care formează infrastructura sunt:

- liniile ferate deschise circulaţiei publice, terenul aferent pe care acestea sunt efectiv constituite şi terenurile situate de o parte şi de alta a axei căii ferate, necesare exploatării, în limitele concrete stabilite prin standardele de stat şi prin hotărâri ale Guvernului, pe baza propunerilor S.N.C.F.R. însuşite de Ministerul Transporturilor.

Observații:

UNIVERSITATEA BABEŞ – BOLYAI

CLUJ – NAPOCA

FACULTATEA DE BUSINESS

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Logistica Transporturilor Feroviare din Romania.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
3 479 cuvinte
Nr caractere:
18 678 caractere
Marime:
76.09KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Transporturi
Predat:
la facultate
Materie:
Transporturi
Sus!