Bibliotecă - bibliotecari - carte

1. Evoluţia bibliotecilor şi a meseriei de bibliotecar

În spaţiul european, biblioteca, în accepţiunea clasică a termenului, începe să funcţioneze odată cu înfiinţarea pe lângă mănăstiri a şcolilor destinate copierii manuscriselor, funcţionând până la apariţia universităţilor.

Biblioteca reprezintă o componentă importantă a vieţii social-culturale din zilele noastre şi defineşte atât o colecţie organizată de cărţi, periodice şi alte documente grafice şi audio-vizuale, cât şi serviciile unui personal capabil să asigure şi să pună la dispoziţie aceste materiale în scopul satisfacerii necesităţilor de educare, informare, cercetare şi recreere a utilizatorilor săi.

Fiecare bibliotecar se integrează într-o muncă colectivă, sarcinile lui fiind percepute ca un efort de ansamblu al colectivului. Personalul de specialitate specific unei biblioteci constituie o latură definitorie în organizarea şi buna desfăsurare a activităţii acesteia.

Activitatea se desfăşoară în cadrul bibliotecilor: birouri, sală de împrumut, lectură, depozite, arhivă, etc. şi în centre de informare.

Profesia de bibliotecar se confundă adeseori cu biblioteca însăşi.

Înainte de a vorbi de bibliotecari, în accepţiunea de astăzi, trebuie să îi amintim printre cei care au scris şi au asigurat dăinuirea, continuitatea scrierilor prin copieri succesive, cei ce le-au transpus în litera tiparului, cei ce au adunat, salvând de la pieire, manuscrise şi cărţi vechi de valoare inestimabilă, în armarii şi biblioteci, cei ce le-au pus în rânduială gândind reguli, sisteme de ordonare şi regăsire a informaţiei, s-au aflat minţi luminate ale Orientului şi Occidentului antic, medieval şi modern: teologi, călugări, învăţaţi, filosofi, istorici, filologi şi, nu în ultimul rând, oameni de stat, regi şi împăraţi luminaţi.

1.1 Evoluţia profesiei de bibliotecar

În evoluţia modernă a meseriei de bibliotecar pot fi distinse două etape principale:

1. Bibliotecarii înaintea apariţiei meseriei (Evul Mediu - Secolul XVIII)

2. Apariţia meseriei de bibliotecar în cadru legal, reglementar şi evoluţia ei ulterioară (Secolul XIX – zilele noastre).

1.2. Bibliotecarii înaintea apariţiei meseriei

Existenţa bibliotecilor în Antichitate a avut ca urmare firească existenţa bibliotecarilor care le organizau şi conservau.

În accepţiunea clasică, bibliotecile încep să funcţioneze în Europa în Evul Mediu (primele date despre biblioteci apar în documentele franceze din secolul al XII-lea) ca biblioteci monastice, concomitent cu organizarea mănăstirilor şi ca centre de scriere şi copiere a manuscriselor, ele devenind principalele centre culturale de producere, colectare şi păstrare a cunoştinţelor umane. Deşi cartea era în primul rând obiect de cult şi se cerea mai ales în mănăstiri, cu timpul, cererea de carte a crescut şi în afara mănăstirilor, o dată cu înfiinţarea primelor universităţi şi a bibliotecilor universitare aferente, precum şi a bibliotecilor princiare pentru care se copiau mai ales manuscrisele Antichităţii.

În lumea asiro-babiloniană, egipteană, romană şi greacă cel care ducea mai departe cuvântul scris, dovedind o imensă migală şi răbdare, până la apariţia tiparului este scribul. Scribul-copist medieval şi atelierul său de lucru, scriptoriul sunt simboluri grafice, motive decorative frecvente în arta miniaturilor din manuscrisele şi cărţile creştine ale secolelor XI-XV.

În epoca carolingiană fiecare manuscris al vreunei evanghelii începea cu un portret al evanghelistului nelipsit de simbolul cărţii. Istoria cărţii manuscrise în Europa, până la momentul epocal Gutenberg (secolul al XV-lea), are în centrul său, ca principalul artizan al scrierilor pe scribul-copist şi bibliotecar. Deşi influenţele intelectuale romane erau încă puternice la începutul Evului mediu, creştinismul va fi cel ce îşi va exprima forţa spirituală, în crearea şi înălţarea propriilor monumente de artă şi literatură. În scriptoriile şi bibliotecile mănăstirilor s-a acumulat în sute de ani literatură religioasă (Biblia sau Sfânta Scriptură, profeţi ebraici, literatură patristică, tratate teologice, cărţi de cult), dar şi literatură laică (poeme antice, filosofie, drept, istorie greacă şi latină, ştiinţă arabă, genealogii, cronici, codici muzicali etc.). Datorită lor s-a limpezit consecvenţa culturilor antice şi medievale, s-a putut înţelege gândirea Evului mediu. De aici s-au răspândit scrierile spre lumea dinafara mănăstirilor, spre şcoli, spre lumea literară şi filosofică a Europei. În ce priveşte copiştii universităţilor timpurii (copişti-librari-bibliotecari), ce s-au numit scriptuarius, armarius, librarius, denumiri ce accentuează laturile muncii lor cumulate, aceştia făceau parte din ce în ce mai mult dintre meşteşugarii şi comercianţii ce valorifică o nouă marfă – cartea. Ei sunt trataţi ca membri ai profesiei universitare, căreia îi aduc servicii. Pentru a cuprinde într-o sintagmă profilul moral al bibliotecarului medieval, îl vom defini ca fiind bibliotecarul cu dragoste de cărţi şi frică de Dumnezeu.