Tratatul Internațional

1.1. Definiţia şi sediul legal al materiei

Tratatul internaţional constituie principalul izvor al dreptului internaţional, creând norme noi de drept sau modificându-le pe cele existente.

Tratatul reprezintă “actul juridic care exprimă acordul de voinţă între două sau mai multe state, sau alte subiecte de drept internaţional în scopul de a creea, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele” . Ansamblul normelor care reglementează încheierea, aplicarea, respectarea, interpretarea, modificarea, cazurile de nulitate şi de încetare a tratatelor constituie dreptul tratatelor.

Regimul juridic al tratatelor este reglementat în două documente internaţionale de referinţă – Convenţia privind dreptul tratatelor încheiate de către state (Viena, 1969) şi Convenţia privind dreptul tratatelor încheiate de către state şi organizaţii internaţionale (Viena, 1986). Conform primei Convenţii, tratatul reprezintă “un acord internaţional încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un singur instrument sau în două, ori mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară” (art.2.a).

Potrivit Convenţiei de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor, se foloseşte denumirea generică de “tratate” pentru toate actele juridice din această categorie, indiferent de denumirile speciale pe care ele le pot primi într-un caz sau altul.

Deoarece nu există reguli cu privire la folosirea unei denumiri sau alteia, statele pot recurge la acea denumire care reflectă mai bine semnificaţia documentului care urmează a fi încheiat,astfel:

-denumirea de “tratat” este dată de obicei actelor prin care sunt reglementate domenii importante ale relaţiilor internaţionale: politic(de ex. Tratatele de pace, de prietenie, de arbitraj şi conciliere) sau economic (de ex. tratatele de comerţ şi navigaţie);

-prin “convenţie”, se reglementează relaţiile dintr-un domeniu special, ca de exemplu Conventia din 1936 de la Montreaux privind regimul strâmtorilor Mării Negre sau Convenţia din 1969 cu privire la dreptul tratatelor;

-“pactul” desemnează o înţelegere cu caracter deosebit de solemn, care reglementează un domeniu al relaţiilor politice dintre state ca de exemplu Pactul Ligii Naţiunilor;

-“actul general” este un acord multilateral care stabileşte norme într-un domeniu al relaţiilor internaţionale sau un anumit regim juridic (ex. Actul general din 1929 privind reglementarea paşnică a diferendelor);

-“acordul” este termenul cel mai general, aplicat înţelegerilor din diverse domenii: politic, economic, comercial, financiar, cultural;

-“protocolul” denumire aplicată documentelor accesorii la un tratat, pentru a-l preciza, aplica, prelungi, completa, modifica. De asemenea poate fi şi un act juridic de sine stătător, ca de exemplu Protocolul de la Geneva din 1925 pentru interzicerea folosirii gazelor asfixiante, toxice sau a mijloacelor bacteorologice;

-“schimbul de note/scrisori” este un acord de voinţă între state, prin note sau scrisori identice, folosit în cele mai diferite domenii pentru reglementarea mai rapidă a raporturilor dintre state;

-“compromisul” desemnează un acord între state pentru a transmite unei instanţe arbitrale sau judiciare internaţionale probleme litigioase în vederea soluţionării;

-“modus vivendi” este un act prin care se urmăreşte reglementarea provizorie a unor probleme, încheiat de obicei cu intenţia de a-l înlocui ulterior printr-un tratat sau printr-un acord pe o durată mai îndelungată;

-“declaraţia” este, de obicei, un document multilateral prin care se fixează reguli de conduită sau puncte de vedere comune ce urmează a deveni reguli de conduită (a nu se confunda cu declaraţiile unilaterale care pot constitui un mijloc de asumare de obligaţii internaţionale dar nu sunt tratate);

-“gentelmen’s agreement” este o denumire folosită pentru acorduri încheiate în formă orală.

1.2. Elementele tratatului şi denumirea

Orice tratat trebuie să conţină unele elemente esenţiale pentru a fi valabil şi a crea norme juridice. Aşadar elementele tratatului sunt:

a) Părţile tratatului trebuie să fie subiecte de drept internaţional, şi anume state, organizaţii internaţionale şi, în anumite cazuri, naţiuni care luptă pentru eliberare, mişcări de eliberare sau beligeranţi. Statele pot încheia tratate în calitate de subiecte unitare, state federale sau părţi componente ale unor state federale dacă acest lucru este prevăzut în constituţia sau acordul federaţiei. Organizaţiile internaţionale încheie tratate în limitele competenţelor acordate de statele membre.

b) Voinţa părţilor trebuie să fie exprimată în mod liber, pentru ca tratatul să fie valabil. În caz contrar, se ridică problema nulităţii sau a anulării tratatului.

c) Obiectul tratatului internaţional îl reprezintă raporturile juridice internaţionale create prin normele stabilite de tratat.

Obiectivul tratatului trebuie să fie posibil şi licit. Pentru a fi licit, tratatul respectiv trebuie să nu fie în conflict cu o normă imperativă de drept internaţional, respectiv o normă de la care nici o derogare nu este permisă. Între aceste norme sunt principiile fundamentale ale dreptului internaţional, libertatea mărilor, normele dreptultui războiului, interzicerea genocidului şi sclaviei, ca şi unele drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Tratatul este guvernat de normele dreptului internaţional. Statele pot să încheie între ele acte guvernate de dreptul lor intern, însă asemenea acte nu intră în categoria tratatelor (de exemplu, contractele).