Tratatul de la Amsterdam

Dupa incheierea negocierilor Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 si intrat in vigoare pe 1 noiembrie 1993, s-a convenit ca se va efectua o revizuire pana la sfarsitul deceniului: articolul N prevedea convocarea unei conferinte in 1996.

Conferinta interguvernamentala a fost deschisa la Torino pe 29 martie 1996, si a durat mai mult de un an. S-a incheiat la Amsterdam pe 17 iunie 1997 printr-un acord politic la inalt nivel cu privire la un nou Tratat, semnat pe 2 octombrie 1997. Tratatul de la Amsterdam a intrat in vigoare la 1 mai 1999.

Contextul social al Conferintei s-a tradus prin inserarea in tratat a doua noi titluri: cel consacrat vizelor, azilului, imigratiei si altor politici legate de libera circulatie a persoanelor care vizeaza instituirea pe termen de cinci ani a unui spatiu de libertate, securitate si justitie pe teritoriul uninunii si cel privind ocuparea fortei de munca, de asemenea prin aducerea in cadrul tratatului a prevederilor Protocolului si Acordului asupra politicii sociale.

Tratatul de la Amsterdam are patru obiective generale :

a) sa plaseze ocuparea fortei de munca si drepturile cetatenilor in centrul atentiei Uniunii Europene;

b) sa suprime ultimele obstacole pentru libera circulatie a persoanelor si sa consolideze securitatea;

c) sa permita Europei sa isi consolideze pozitia pe plan mondial;

d) sa eficientizeze arhitectura institutionala a Uniunii in vederea viitoarei extinderi.

STRUCTURA TRATATULUI

Tratatul de la Amsterdam consta in trei parti, o anexa si 13 protocoale.

Prima parte include amendamente importante la Tratatul privind Uniunea Europeana (TUE), Tratatul de instituire a Comunitatii Europene (TCE), Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (Tratatul CECO), Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Tratatul CEEA sau Euratom), precum si la Actul anexat deciziei Consiliului din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal direct.

Partea a doua se refera la simplificarea tratatelor de instituire a celor trei Comunitati Europene, urmarind sa elimine prevederile care nu mai sunt actuale si sa adapteze textul anumitor prevederi. Aceasta parte prevede abrogarea Conventiei privind o serie de institutii comune, din 25 martie 1957, si Tratatul de fuziune, semnat pe 8 aprilie 1965.

Partea a treia contine prevederile generale si finale ale Tratatului: noul sistem de numerotare a articolelor (in Tratatul de la Maastricht, indexarea era facuta prin litere, prin Tratatul de la Amsterdam este inlocuita cu o indexare pe baza de cifre), procedura de ratificare, versiunile lingvistice, perioada de valabilitate nelimitata. In anexa este inclusa o lista de echivalare privind renumerotarea articolelor TUE si ale TCE.

La Tratatul de la Amsterdam au fost anexate 13 protocoale privind: Uniunea Europei Occidentale si crearea unei politici comune de aparare, integrarea drepturilor si obligatiilor Schengen in cadrul Uniunii Europene, pozitiile adoptate de catre Danemarca, Irlanda si Marea Britanie referitor la unele aspecte, aplicarea principiului subsidiaritatii si a principiului proportionalitatii, protectia si bunastarea animalelor, rolul parlamentelor nationale in Uniunea Europeana etc.

1.Naumescu Valentin- Sisteme politice comparate, elemente de baza, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003.

2.Paun, Nicolae- Istoria constructiei europene, Vol. I, Cluj-Napoca, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, 2000.

3.Tudoroiu, Theodor- Tratatul de la Amsterdam , Tratatul asupra Uniunii Europene si Tratatul instituind Comunitatea Europeana cu modificarile aduse de tratatul de la Amsterdam, Editura Lucretius, Bucuresti, 1999.

Alte surse: Internet

1. http://europa.eu/abc/history/1990-1999/index_ro.htm.

2.http://eesc.europa.eu/index_ro.asp

3. http://europa.eu/institutions/consultative/cor/index_ro.htm.