Evolutia disciplinelor cu semnificatie culturala (economie, istorie, sociologie, antropologie etc.) pot fi intelese doar luand in considerare consecintele teoretice si metodologice ale tezelor cu privire la obiectivitatea cunoasterii faptelor social-istorice, neutralitatea axiologica a cercetarii sau la idealtip ca instrument de cunoastere dezvoltata de M. Weber. Acestea au servit ca texte intemeietoare pentru toate marile curente pe care istoria acestor discipline le consemneaza din 1930 incoace.
Weber unul dintre parintii fondatori ai sociologiei a contribuit la elaborarea fundamentelor teoretice si metodologice ale stiintelor sociale. Cele trei eseuri ale lui Weber se concentreaza pe studierea realului (ceea ce este si cum este, nu a ceea ce si cum ar trebui sa fie) prin proceduri riguroase (care incearca sa evite speculatia de orice natura), atent la amploarea, complexitatea si nuantele fine ale conexiunilor dintre evenimente/fenomene/procese. E interesat prea putin de delimitarile si clasificarile stiintelor. Stiintele sociale sunt, in calitate de stiinte empirice ale experientei, forme de cunostere a unor fapte reale, asa cum sunt ele, iar nu asa cum, din perspectiva unor optiuni valorice si normative niciodata general acceptate, ni se pare ca ar trebui sa fie.
Caracterul << obiectiv >> al cunoasterii domeniului stiintelor sociale si politice (1904)
Orice stiinta porneste de la consideratii practice. Scopul ei imediat a fost acela de a elabora o separare de principiu intre cunosterea << a ceea ce este >> si << a ceea ce ar trebui sa fie >>. Acestei separari i s-au opus 2 conceptii :
-Una considera ca procesele economice sunt dictate de legi naturale imuabile. Potrivit acestei conceptii idealul coincide cu fiintarea.
-A doua le plasa sub imperativul unui principiu de dezvoltare fara echivoc. Potrivit acestei conceptii idealul coincide cu existenta in devenire ireductibila.
Atrage atentia asupra faptului ca economia politica ar fi elaborat in trecut si prezent judecati de valoare emanate dintr-o anumita << filosofie economica >> (parere pe care o subliniaza a fi confuza). Arata ca o stiinta empirica nu va avea niciodata misiunea de a stabili norme si idealuri obligatorii pe baza carora sa se poata intocmi retete pentru aplicarea practica. Acest principiu nu arata ca judecatile de valoare nu-si au locul intr-o discutie stiintifica numai pentru ca, bazandu-se in ultima instanta pe anumite idealuri, ele au origine << subiectiva >>. Critica nu se opreste in fata judecatilor de valoare. Problema se pune astfel : Ce semnifica si ce urmareste critica stiintifica a idealurilor si judecatilor de valoare.
Ea necesita o analiza mai profunda. Orice reflectie vizand elementele actiunii umane constiente e legata de doua categorii : scopul si mijlocul. Totdeauna vrem sa realizam ceva in concreto fie << de dragul valorii sale intrinsece >>, fie ca mijloc in slujba faptului dorit in ultima instanta. Ceea ce este in primul rand accesibil cercetarii stiintifice este problema conformitatii mijloacelor atunci cand scopurile sunt date. Putem cantari sansele de a atinge un scop cu mijloacele care ne stau la dispozitie sau aprecia scopul ca fiind practic realizabil, in conditii istorice date, sau lipsit de sens.
Daca scopul propus pare a fi realizabil, putem stabili (in limitele cunoasterii pe care le detinem la momentul respectiv) si urmarile pe care le-ar putea declansa aplicarea acestor mijloace (data fiind conexiunea universala a tot ceea ce se intampla). Astfel, ii oferim celui implicat posibilitatea sa puna in balanta urmarile neintentionate care se opun rezultatelor intentionate ale faptelor sale. Astfel, ofera raspunsul la intrebarea : care este costul atingerii scopului urmarit (in contextul unei previzibile sacrificari a altori valori) ?
In majoritatea cazurilor orice scop urmarit costa ceva sau poate costa ceva. Nici un om cat de cat constient de responsabilitatile lui nu se poate sustrage acestei puneri in balanta a scopurilor si urmarilor lui. Intentia eseului este acela de a face posibila aceasta evaluare. Transformarea acestei evaluari in decizie nu mai poate fi misiunea stiintei, ci a individului inzestrat cu vointa. Numai individul delibereaza, alege o anumita valoare din multitudinea acestora in functie de constiinta, de propria sa conceptie despre lume. Stiinta il poate ajuta sa constientizeze ca orice actiune sau nonactiune, in functie de imprejurari, inseamna din prisma consecintelor o luare de atitudine in favoarea unor anumite valori si in contra altor valori. O anumita optiune este deci problema strict personala a individului. Ii poate oferi in plus, in sprijinul decizie sale, cunoasterea semnificatiei scopului urmarit. Poate sa-l ajute sa cunoasca mai bine care este, intr-o anumit context, semnificatia scopului, inlantuirea si amploarea obiectivelor pe care si le propune, intre care alege, incepand prin a identifica, a-i dezvalui evolutia logica a << ideilor >> care stau sau pot sta la baza scopului concret.
O analiza stiintifica a judecatilor de valoare nu urmareste numai intelegerea si retrairea scopurilor propuse, a idealurilor pe care se bazeaza ele, ci urmareste sa transmita modalitatile de evaluare critica a acestora. O astfel de critica nu poate avea decat un caracter dialectic, nu poate fi decat o apreciere formal-logica a continutului inglobat in judecatile de valoare, in ideile istoriceste date, o evaluare a idealurilor pe baza postulatului noncontradictiei interne a actului voit. Il poate ajuta pe individul care vrea sa-si constientizeze acele ultime axiome care stau la baza continutului actului sau de vointa, acele ultime etaloane valorice de la care el pleaca in mod inconstient, de la care ar trebui sa plece pentru a fi consecvent.
Fara a specula, poate sa il ajute sa-si constientizeze acele etaloane ultime de masura care se manifesta in judecata de valoare concreta. Daca subiectul care evalueaza trebuie sa adere la aceste etaloane ultime, aceasta constitutie problema lui strict personala, o problema de vointa si constiinta, nu una care tine de cunosterea empirica.
O stiinta empirica nu poate sa invete pe nimeni ce trebuie sa faca, ci numai ce poate sa faca, ce vrea sa faca in anumite imprejurari. Este adevarat ca conceptii generale ale cercetarii confera intotdeauna o importanta diferita argumentarii stiintifice in functie de modul in care rezultatul mareste sau micsoreaza sansele idealului personal. Astfel, scade sau creste posibilitatea de a dori un anumit lucru.
Dar de la aceasta recunoastere a slabiciunii omenesti este cale lunga pana la credinta intr-o stiinta etica a economiei politice, care si-ar propune sa formuleze idealuri pe baza continutului ei sau norme concrete prin aplicarea unor imperative etice generale in aprecierea continutului. Noi nu am putea sa aderam la ele daca nu ni le-am reprezenta ca valabile intrucat decurg din idealurile supreme ale vietii noastre. Aprecierea valabilitatii unor asemenea valori este o problema de credinta si tine de observarea si interpretarea speculativa a sensului vietii, lumii. In orice caz nu contituie obiectul stiintei empirice. Daca ne gandim la problemele practice ale politicii economice si sociale atunci trebuie sa recunostem ca exista multe probleme practice particulare in analiza carora se pleaca de la anumite scopuri unanim si multilateral acceptate drept evidente.
Ex. Creditele pt starile de necesitate, sarcinile concrete ale igienei publice, ajutorarea saracilor, diferitele reglementari privind inspectarea locurilor de munca din fabrici, multiple aspecte din domeniul protectiei muncii.
In privinta acestor probleme se discuta numai mijloacele care permit ca respectivele scopuri sa fie atinse. Aparenta caracterului de evidenta al etaloanelor axiologice regulative dispare din momentul in care parasim cadrul problemelor concrete ale asistentei sociale si economice si patrunde in sfera politicii sociale si economice. Trasatura caracteristica a unei probleme de politica sociala consta in faptul ca ea nu poate fi rezolvata doar pe baza unor aprecieri pur tehnice fondate pe scopuri prestabilite. Aceste etaloane valorice regulative sunt discutabile.
Cu cat problema este mai generala (in acceptiunea de fata, cu cat e mai profunda semnificatia ei culturala) cu atat mai putin poate fi rezolvata plecand de la materialul furnizat de cunosterea empirica, intrucat cu atat mai mult intervin axiomele ultime strict personale ale credintei, axiomele entitatilor axiologice. Este pur si simplu o naivitatea ideea ca pt o stiinta sociala practica ar fi suficienta stabilirea unui principiu pe care trebuie doar sa il fundamentam din punct de vedere stiintific, ca apoi sa deducem din el normele de solutionare a problemelor practice particulare. Nu ne putem permite sa gasim pt problemele nostre un
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
