Spațiul social european

1.Generalităţi

1.1 Ce este Spaţiul Social European (SSE) ?

În cadrul Consiliului European de la Strasbourg ( din 9 decembrie 1989), şefii de stat şi de guvern ( cu excepţia Marii Britanii ) au adoptat Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor care formuleză 12 principii cu scopul de a crea o bază de hotărâri ce pot ameliora libera circulaţie a persoanelor. Această cartă era cu atât mai necesară cu cât spaţiul nu era încă delimitat, în ciuda articolului 117 din Tratatul de la Roma cu privire la armonizarea nivelului de trai şi în pofida creării în 1990 a Fondului Social European.

Prin Tratatele de la Maastricht se relansează construcţia Spaţiului Social European ( tot fără Marea Britanie ) iar Conferinţa Interguvernamentală de la Torino din 29 martie 1996 propune noi orientări.Chiar dacă situaţia îi priveşte pe toţi cetăţenii (şi nu numai pe cei activi ), rezultatele sunt dintre cele mai modeste: tentaţiile de dumping tind să ia amploare, migraţia forţei de muncă spre regiuni în care costul este mai mic se intensifică , iar instituirea sistemelor de protecţie este prea lentă.

Apare totuşi o speranţă la 1 ianuarie 1995, o dată cu aderarea Austriei, Finlandei şi mai ales a Suediei; “acquis-urile sociale “ importante ale celor trei ţări pot servi de exemplu şi pot ridica ştacheta pentru celelalte legislaţii elaborate de către statele membre.

Europa Socială

Date fiind priorităţile mai ales economice care au stat la început la baza construcţiei comunitare, această ramură a fost mult timp considerată o “rudă săracă ” a procesului de integrare.Tratatul de la Roma prevăzuse, desigur, obiectivele generale de ameliorare a condiţiilor de muncă prin colaborarea mai strânsă între statele membre, dar a fost nevoie să vină anii ’80 pentru ca această dimensiune să fie luată serios în calcul şi percepută ca un factor de coeziune. Actul Unic, care recunoştea principiul majorităţii calificate în adoptarea măsurilor şi tehnicilor în acest domeniu, a deschis calea elaborării unui drept european şi Tratatul de la Maastricht ( protocolul anexat are legătură cu politica socială), apoi cel de la Amsterdam au dat un nou impuls extinderii competenţelor Uniunii. Printre realizările care, la ora actuală, au o influienţă limitată se poate menţiona:

- Semnarea în decembrie 1989 a unei Carte a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, la care Marea Britanie a refuzat să se asocieze şi care se referă în special la remunerare, egalitatea şanselor, proceduri de negociere, ocuparea forţei de muncă şi specializare;

- Introducerea, sub formă de directive, a unor norme minimale, pentru a evita “dereglările”, riscurile de dumping sau diferenţele prea evidente dintre ţări, fără a dăuna în vreun fel specificului legislaţiilor în vigoare;

- Folosirea unor instrumente financiare care, după exemplul FSE, permit combaterea şomajului pe termen lung, a marginalizării şi a sărăciei, prin ameliorarea nivelului de calificare şi a capacităţii de adaptare la mutaţiile tehnologice, punând accentul pe cunoştinţele practice şi pe protecţia mai eficientă a persoanelor aflate în dificultate ( inclusiv handicapaţii );

- Instaurarea unui veritabil dialog între sindicate şi asociaţiile angajatorilor în vederea stabilirii unor reglementări, cum ar fi aceea a concediului de creştere a copilului, a igienei şi securităţii, a drepturilor egale între bărbaţi şi femei sau a concedierii colective;

- Crearea unei reţele de schimburi de informaţii şi de experienţă care are drept scop armonizarea modalităţilor de integrare.

Baza juridică a Spaţiului Social European se află în art. 118 şi art. 130 din Tratatul C.E.E. şi în Actul Unic European, care a fost adoptat în 1986.

Actul Unic, semnat la 17 şi la 28 februarie 1986, intră în vigoare pe 1 iulie 1986, modificând tratatele de bază ale Comunităţii( Tratatul de la Paris, creatorul CECO, Tratatele de la Roma ce au instituit CEE şi Euratom ). El relansează construcţia europeană care are nevoiede un imbold, atât economic ( desăvârşirea Marii Pieţe Interne, punerea în practică a unei politici de cercetare şi tehnologizare, întărirea SEM ), cât şi instituţional ( extinderea votului majorităţii calificate, lărgirea rolului Parlamentului de la Strasbourg, dezvoltarea unui spaţiu social ).

Această relansare a experienţei comunitare a fost dorită de comisarii europeni, sub impulsul lui Jacques Delors, pentru lupta împotriva “europenismului ” dezvoltat după cel de-al doilea şoc petrolier (1979 ) şi după anii de “criză” sau de recesiune care au urmat La originea acestui Act se află aprobarea de către şefii de stat şi de guvern a unui ansamblu de măsuri propuse în 1985 de Comisia de la Bruxelles, sub forma unei Cărţi Albe.

Voinţa politică exprimată în Tratatul de la Roma şi în Actul Unic European, de a crea o Piaţă Unică precum şi acordul de la Schengen au permis dezvoltarea şi consolidarea la nivel European a conceptului de Spaţiu Social European. Astfel a fost evidenţiată posibilitatea reală de a crea o Europă socială şi solidară prin aplicarea unor politici sociale adecvate diverselor regiuni comunitare şi prin corecta elaborare şi aplicare a normelor de drept social European.