Rolul Organizațiilor Internaționale în Războiul din Irak

De-a lungul timpului, scena politică internaţională a servit drept gazdă pentru numeroase acţiuni diplomatice mai mult sau mai puţin benefice pentru modul în care se vor dezvolta relaţiile dintre state. Experienţa unor evenimente precum cele două conflagraţii mondiale sau cea a Războiului Rece îi va antrena pe oamenii politici de pretutindeni într-o căutare continuă a soluţiilor optime privind menţinerea păcii mondiale, respectarea drepturilor omului, securitatea naţională ş.a.m.d. În acest scop se vor încheia alianţe, se vor constitui organizaţii mondiale menite să ducă la îndeplinire obiectivele comune statelor care aleg să se implice.

Aceste tipuri de organisme joacă un rol deosebit de important în cadrul tuturor acţiunilor politice întreprinse de naţiuni la un moment sau altul, în unele situaţii chiar influenţând într-o foarte mare măsură luarea unor decizii pe plan global în diferite domenii. Printre acestea se numără şi Organizaţia Naţiunilor Unite, Alianţa Atlanticului de Nord, Organizaţia Mondială a Comerţului, Fondul Monetar Internaţional etc.

În ciuda încercărilor repetate ale acestor organizaţii de a menţine stabilitatea, în ceea ce priveşte sectorul relaţiilor internaţionale nu vor înceta să existe disensiuni sau diferenţe de opinii, care cel mai adesea vor duce la izbucnirea unor conflicte sau care, în cel mai rău caz, vor degenera în război.

“Rădăcina tuturor relelor este omul, deci el însuşi este rădăcina răului numit război”, spunea Kenneth Waltz. Desigur, de-a lungul timpului războiul a îmbrăcat numeroase forme, însă de cele mai multe ori s-a ajuns la concluzia că apariţia acestui fenomen este determinată în cea mai mare măsură de natura şi comportamentul uman. „Războaiele pornesc din egoism, din direcţionarea greşită a unor impulsuri agresive, din stupiditate.”

În acelaşi timp, războiul înseamnă distrugere, iar îmbogăţirea de pe urma războiului trebuie să fie aşadar o iluzie pentru că învingătorul nu va avea niciodată de câştigat de pe urma războiului; el nu se va putea mândri niciodată decât cu faptul că a avut mai puţin de pierdut decât partea învinsă.

Cu toate acestea, mileniul trei va demonstra că războiul nu va deveni niciodată istorie, dată fiind diversitatea concepţiilor şi a comportamentelor statelor. Ghidându-se după o politică potrivit căreia principala îndatorire a statului este una dublă, şi anume, aceea de a menţine puterea în afară şi legea în interior, Occidentul va acţiona conform propriilor principii.

Din punctul de vedere al occidentalilor, nu numai ca instituţiile de politică externă se cade să fie structurate şi să funcţioneze în aşa fel încât să reflecte valorile liberale, dar acţiunile de politică externă se cuvine să fie îndreptate către promovarea acestor valori şi în mediul extern.

În obiectivele acţiunilor politcii externe nord-atlantice se cuvine să se oglindească nu numai interesele de securitate ale naţiunii, ci şi valorile şi principiile politice care definesc identitatea americană. Dacă aceste valori conturează scopuri concrete ale deciziilor de politică externă, atunci acele acţiuni sunt justificate din punct de vedere moral, iar toate eforturile trebuie îndreptate spre atingerea ţelului.

Un astfel de obiectiv, a cărui îndeplinire devine imperios necesară, va fi problema irakiană. Prin invazia Irakului din 2003, preşedintele american George W. Bush va situa Irakul pe o aşa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Saddam Hussein de a deţine cantităţi mari de arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, şi de a fi un pericol iminent pentru Umanitate, bazându-se pe presupuse informaţii secrete. După cum era firesc aceste afirmaţii vor fi verificate în cadrul unui proces de inspecţie ONU, însă rezultatul va fi unul incert, reprezentanţii orgnizaţiei negăsind armele menţionate de administraţia americană

Inspectorii au acuzat cu diverse ocazii Irakul, pentru refuzul cooperării, deşi nu considerau că există motive să se gândească la existenţa unor arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a afirmat că irakienii îi minţeau pe inspectori. Surse din Consiliul de Securitate al ONU vor detalia însă mai târziu că dacă Statele Unite nu ar fi atacat, în scurt timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu avea nici o armă de distrugere în masă.

Deşi invazia în Irak, viola flagrant Dreptul Internaţional va fi aprobată în cele din urmă de ONU. Merită menţionat, însă faptul că războiul a fost pregătit juridic şi declanşat tocmai ca urmare a presiunilor americane la el ca şi războiul din Coreea şi primul război din Golf, din timpul primului preşedinte Bush.

Lucrarea a fost sustinuta in cadrul cursului Organizatii internationale, la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti