Rezumat cartea Diplomația

Introducere

Henry Kissinger (n. 27 mai 1923) este un istoric care a lucrat ca profesor și consultant politic la Universitatea Harvard în anii 1950. Autorul unor lucrări de politologie și istorie a diplomației, fără de care, politica americană nu ar fi putut fi înțeleasă, precum și al unor Memorii de mare interes pentru studiul politicii mondiale din a doua jumătate a secolului XX.

Kissinger a oferit consiliere administrațiilor John Kennedy și Lyndon Johnson cu privire la Europa și Vietnam. În 1969 a devenit consilier pentru securitate națională al președintelui Richard Nixon. A fost negociatorul-șef al lui Nixon cu nord-vietnamezii, aranjând retragerea forțelor americane din Vietnam. Kissinger l-a ajutat și pe Nixon să stabilească o nouă relație cu China comunistă. A continuat să susțină relații mai bune cu Uniunea Sovietică și China după ce Nixon și-a dat demisia.

În anul 1973 a primit premiul Nobel pentru pace. De când a părăsit guvernul, Kissinger a rămas unul dintre cei mai importanți comentatori de politică externă din Statele Unite.

Lucrarea de față ilustrează o istorie a diplomației din ultimele secole, scrisă într-un mod deosebit. Kissinger descrie în acest volum modalitățile prin care diplomația și echilibrul de putere au contribuit la crearea lumii actuale. Datorită stilului său incisiv de a vedea lucrurile, Kissinger a reușit să devină faimos în întreaga lume.

”Diplomația”, o carte strălucită, controversată și foarte incisivă este, după opinia multor specialiști, o încununare a unei vaste cariere diplomatice.

Pe parcursul a 31 de capitole, însumând 727 de pagini la care se adaugă încă 42 cuprinzând sursele bibliografice (note) și indexul de nume, autorul consacră primul și ultimul capitol aceleiași teme - ”Noua ordine mondială”. În ultimul, tema este completată cu cuvântul- reconsiderată ( ”Noua ordine mondială reconsiderată”), diferența constând în viziunea pe care a avut-o între momentul începerii lucrării și cel al finalizării, în timpul mandatului președintelui Bill Clinton.

„Trebuie să acordăm atenție punctelor de vedere ale lui Kissinger Istoria lui este fascinantă datorită concluziilor lui întrebările pe care le impun concluziile lui sunt tot atât de provocatoare ca însăși concluziile.”The Economist

Diplomatia | Ideile principale

Construirea ordinii mondiale

Deși o operă de istorie, Diplomația lui Henry Kissinger are un obiectiv foarte practic: să tragă lecții din istoria politicii internaționale pentru a-i ajuta pe viitorii lideri. Kissinger susține că în fiecare perioadă a istoriei cele mai puternice state creează reguli și instituții care guvernează modul în care funcționează politica mondială - „ordinea mondială”. Aceste instituții servesc la reglementarea puterii și la furnizarea de idealuri legitime pentru a justifica exercitarea acesteia. Pentru o mare parte a istoriei omenirii, ordinea mondială a fost definită în termeni de imperii universale, precum cea a Chinei antice, cu un stat puternic conducând peste toți vecinii săi mai slabi.

În Europa însă, ordinea mondială a evoluat într-o direcție diferită, multe state manevrând între câteva „superputeri”. Kissinger prezice că în secolul al XXI-lea modelul european multistatal se va extinde acum pe tot globul și că un nou set de superputeri — Statele Unite, Europa, Rusia, China, Japonia și India — vor stabili regulile unei noi ordini mondiale. Povestind istoria ordinelor mondiale anterioare, Kissinger oferă sfaturi despre modul în care noile superputeri ar putea construi ordinea mondială a viitorului.

Realism versus idealism

În lucrarea Diplomația, Kissinger explică modul în care statele urmăresc două tipuri diferite de obiective. Toate statele au obiective determinate de circumstanțele lor materiale, cum ar fi geografia, populația, bogăția și puterea. Aceste obiective determinate din punct de vedere material, precum securitatea și prosperitatea, sunt denumite în general „interesul național” (sau rațiunea de stat) și o politică care le urmărește se numește „realism” (sau Realpolitik). Deoarece fiecare stat are un set diferit de circumstanțe materiale, fiecare stat are și propriul său interes național particular, care este diferit de cel al oricărui alt stat.

Statele au, de asemenea, obiective care sunt determinate de cultura și ideologiile lor dominante. O politică care urmărește obiective culturale sau ideologice este cunoscută sub numele de „idealism”. Ideile care ghidează politicile statelor s-au schimbat semnificativ de-a lungul istoriei - dreptul divin al regilor; democrație liberală; sau utopia socialistă. Spre deosebire de interesul național, care este unic pentru fiecare țară, statele pot împărtăși ideologii de politică externă. În practică, majoritatea statelor vor urmări un amestec de obiective realiste și idealiste, deși anumite state se pot înclina mai mult spre propriul lor interes național, în timp ce altele pot fi mai motivate de idealuri.