INTRODUCERE
Administrația publică prezintă o importanță crucială în contextul eforturilor de identificare a celor mai potrivite instrumente de redresare și de stimulare a creșterii economice, pe coordonatele impuse de actualele transformări globale. Pentru a răspunde acestor provocări, este necesară reformarea administrației publice, prin restructurări organizaționale, printr-un management adecvat al resurselor umane angajate, al finanțelor publice, prin descentralizare și reforme legislative, orientate spre rezultat. Prin obiectivele pe care le urmărește (sănătate, învățământ, cultură, apărare, infrastructura), administrația deține un rol determinant în dezvoltarea durabilă, economică și socială.
Într-un stat modern, administrația publică are un nou rol, determinat de schimbările intervenite în evoluția societății omenești, care și-au pus amprenta asupra caracteristicilor sale, astfel:
- revoluția industrială a determinat creșterea urbanizării marilor orașe și apariția unei administrații mai puternice financiar;
- schimbările intervenite în filozofia politică (de la intervenția statului minimalist, laissez-fare, și până statul perfect integrat în economie) s-au concentrat pe efecte și rezultate;
- apariția noilor alianțe între state, sub forma organizațiilor internaționale (UE,
ONU etc.), a condus la reformarea obiectivelor administrației publice, în cadrul teritoriilor naționale, inclusiv la nivel mondial;
- creșterea demografică globală a pus presiune pe resursele existente, impunând în mod stringent introducerea criteriilor de eficiență în activitățile și domeniile specifice administrației publice.
Urmărind asigurarea unui anumit nivel de eficiență a activității, managementul actual al
oricărei administrații publice moderne trebuie să pornească de la următoarele premise:
- resursele cheltuite trebuie să-și găsească cea mai bună întrebuințare,
- să răspundă unor nevoi pe termen lung, adaptându-se rapid noilor condiții.
Prin noile forme de management aplicate și principiile inovatoare pe care se promovează, administrația publică a evoluat în mod constant și permanent, devenind o formă dinamică
de guvernare.
În prezent, statele dezvoltate se caracterizează printr-o administrație publică puternică, ce contribuie la creșterea nivelului general al bunăstării sociale.
Lucrarea de cercetare intitulată Criterii de eficiență economică și socială a
administrației publice din România își propune să analizeze, teoretic și practic, eficiența
administrației publice, factorii de influență, instituțiile implicate, resursele și condițiile
necesare unei bune guvernări, având următoarele obiectivele specifice:
- Obiectivul specific 1: prezentarea, în mod sintetic, a principalelor teorii ale administrației publice (principii, reprezentanți, influențe și tendințe);
- Obiectivul specific 2: identificarea tehnicilor și metodelor specifice de determinare a eficienței și eficacității administrației publice;
- Obiectivul specific 3: evaluarea globală a administrației publice din Uniunea Europeană și România
- Obiectivul specific 4: concluzii și propuneri de îmbunătățire a eficienței administrației publice; posibile direcții de reformă.
Utilizând informațiile statistice existente în baze de date naționale, ale UE și în Rapoarte
de specialitate ale Băncii Mondiale, FMI etc., lucrarea de cercetare analizează aspectele
relevante ale evoluției și dezvoltării administrației publice, în contextul schimbărilor recente, înregistrate la nivel național și global.
Administrația Publică - State of the art
Abordarea teoretică a unui fenomen de natură economică-socială reprezintă o condiție
prealabilă, indispensabilă oricărui demers științific1, contribuind la îmbunătățirea
aspectelor practice.
În cadrul abordărilor teoretice generale, administrația publică ocupă un rol special, datorită faptului că obiectivele și acțiunile sale au în centrul atenției omul și aspirațiile acestuia către bunăstare.
Aceste abordări prezintă un caracter eclectic și multi-dimensional, fiind important de stabilit, încă de la începutul demersului științific, faptul că administrația publică (AP) este un efect al statului național și o componentă a științelor sociale2.
Primele informații legate de prezența unor forme de administrare a societății aflată sub
incidența puterii statului provin din timpuri mai vechi. Aceste forme au evoluat și s-au specializat, ajungând să prezinte anumite caracteristici, în funcție de obiectivele urmărite
(sănătatea, învățământul, cultura, finanțele, justiția etc.).
Totuși, într-un mod comun generalizat, instituționalizarea capacității administrative reprezintă fundamentul administrației publice, acest tip de aranjament regăsindu-se în toate societățile3.
Primele abordări teoretice care au dominat în mod hotărâtor secolul XX îi amintesc pe
Weber, Wilson și Taylor, care au avut contribuții importante la dezvoltarea acestui sector.
Astfel, teoria managementului birocratic și cea a managementului științific reprezintă baza de pornire a abordărilor teoretice clasice3. Ulterior, modelul clasic al administrației publice se dezvoltă, transformându-se într-un instrument nou și flexibil de management, adaptat cerințelor pieței și noilor forme de guvernare.
1 Hanekom S.X., Thornhill C. (1986), The Functions of the Public Administrator, ISBN-10: 0409103055.
2 Caiden E. Gerald. (2009), Administrative reform, ISBN 978-0-202-30961-3.
3 Weber, Max. 1895/1994. The Nations State and Economic Policy (Freiburg Address) in Weber: Political Writings, P. Lassmanand R. Speirs (ed. and trans.), Cambridge: Cambridge CUniversity Press.
4 Wilson W ., (1887), The Study of Administration
5 Frederick Winslow Taylor a publicat în anul 1911 una dintre cele mai importante lucrări ale sale, intitulată Principiile managementului științific.
6 Hughes, Owen E., (2003), Public Management and Administration: An Introduction, PalgraveMacmillan
7 Hoos, J., G. Jenei, Vass L., (2003), Public Administrationand Public Management: ApproachesandReforms, în: Public Policy in Central and Eastern Europe: Theories, Methods, Practices, (eds.) M. Potucek, L.T. Leloup, G. Jenei, L. Varadi, NISPAcee.
8 Wilson W.The Study of Administration, Political Science Quarterly, Vol. 2, No. 2 ( 1887).
9 http://wwnorton.com/college/history/america-essential-learning/docs/FWTaylor-Scientific_Mgmt-1911.pdf.
11 Eficiența economică este un concept microeconomic, un raport între costuri și beneficii; poate fi tehnică sau/și aferentă alocării -eficiența tehnică presupune un mod de organizare a resurselor disponibile pentru a se obține producție maxim fezabilă. Eficiența alocării se referă la utilizarea bugetului, astfel încât, la un preț dat, să se obțină combinația optimă a utilizării resurselor existente.
12 Lovell, C.A.K. (1993). Production Frontiers and Productive Efficiency. In The Measurement of Productive Efficiency: Techniques and Applications, Oxford University Press.
13 Abordările teoretice și practice cu privire la creșterea cheltuielilor publice și la relația acestora cu procesul de creștere economică se regăsesc în studii elaboarte de Adolf Wagner (1893), Pigou A. (1928), Solow R. (1956), Peacock A., Wiseman J. (1961), Bowen W. (1965), Hough D. (1965), Meltzer R. (1981), Barro (1989), Persson (1990), Bradley J. (1996), Lin (1995), Rati Ram (1986), Landau D. (1983 ), Saunders (1988), Demirbaș
14 Lege denumită după economistul politic german Adolf Wagner (1835-1917).
15 Keynes M. J., (1935), The General Theory of Employment, Interest, and Money, http://cas.umkc.edu/economics/people/facultypages/kregel/courses/econ645/winter2011/generaltheory.pdf (cap. 22).
16 Matthew D. (2013), The Pigou-Dalton Principle and the Structure of Distributive Justice. http://scholarship.law.duke.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=5746&context=faculty_scholarshi
17 Profiroiu , M., op. cit., p. 89.
18 Moldoveanu, G., Analiză organizațională, București, Editura Economică, 2000, p.149.
19 Drucker , P., op.cit., p.147.
20 Văcărel, I., Bugetul de programe multinaționale, Editura Expert, 2002, pp.25-26.
21 Ibidem, p.68.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
