Prezenta unui focar de conflict la cateva sute de kilometri de frontiera noastra estica, amintirile recente din timpul istoric, prezenta trupelor straine [nord-americane], chiar daca aliate, pe teritoriul national toate genereaza o ingrijorare legitima.
Raspunsul are, ca intotdeauna, radacina in trecut[“istoria este un profet care priveste inapoi”].
GRANITELE STRUCTURALE ALE EUROPEI. Definitia Europei poate fi facuta, simplu, intr-o propozitie, formal si dupa criterii geografice : “de la Atlantic la Urali” [de Gaulle, Adenauer la punctual culminant al Razboiului Rece]. Definitia alternativa este mult mai complexa si are fundamente istorice, culturale si de civilizatie.
Asirienii. Acum 3.000 de ani, asirienii defineau prin “erp” (= intuneric, crespuscul, seara) locul unde apune soarele, ceea ce pentru mesopotamieni era Apusul, inceputul periferiei barbare. Prin intermediul fenicienilor din orasele Tyr si Sidon cuvantul a calatorit mai departe spre Hellas [Grecia] si a devenit “Europa” desemnand autodefinirea limitativa a grecilor, fata de persi, desconsiderati ca fiind “barbari”; Herodot face cunoscut pentru prima data cuvantul, desi recunoaste ca nu stie de unde vine.
Granite si Frontiere. De atunci, “Europa” sta marturie celei mai inalte civilizatii atinsa in regiune - prin cultura Romei greco-latine, prin efemerul Imperiu Carolingian din jurul anului 800, limitata apoi la Europa latina a Evului Mediu, cu Renasterea si cu Iluminismul. Asa au crescut, in complicatele componente, “valorile comune” ale Europei moderne.
Limes-urile romane pe Rin si Dunare au impartit Europa vreme de 300 de ani (circa 100 - 407) in {i} pe de o parte in sudul mediteranean si vest (civilizate mai devreme si, respectiv, mai tarziu) si {ii} pe de alta parte in nord, care va ramane “barbar” inca aproape 1.000 de ani.
Granitele de la A.D. 395 si A.D. 1054. Impartirea finala a Imperiului Roman in 395 sub presiunea dubla a popoarelor germanice si a hunilor, in Imperiul Roman de Apus (romano-catolic) si Imperiul Roman de Rasarit/Bizant a trasat urmatoarea granită; despartirea a fost prelungita si religios prin misiunea Romei si a Constantinopolului si a fost pecetluita prin Marea Schisma din 1054, intre latinitatea occidentală si ortodoxia rasariteana.
Structura granitei din 395/1.054
OccidentOrient
Dupa prabusirea Imperiului Roman de Apus in A.D. 476 si dupa 500 de ani de haos, s-a format o comunitate de indivizi autonomi, care si-au unit interesele commune in colectivitati de tipul oraselor (primarii) si state (stări). Stările in Evul mediu tarziu, in Anglia, erau déjà “parlamentul” si au urmat o dezvoltare revolutionara (Anglia 1640-60 si 1688-89, Franta 1789) care a dus in societatile occidentale la “statul de drept” si “statul constitutional” Rasaritul greco-ortodox a conservat in continuitatea imperial-civilizatoare si modelul universal autocrat-teocrat, pe care l-a pasat mai departe in Estul ortodox, dupa cucerirea Constantinopolului de catre turcii otomani in 1453, Rusiei muscovite. Sud-estul european, aflat sub stapanire islamica se tinea intr-o oarecare masura numai gratie bisericii.
Intre granitele limes-urilor si Schisma din 1054 se afla, in functie de timp si de loc, a treia granită structurală, marcata de
granita Imperiului Carolingian,
la punctul culminant al puterii sale, in jurul anului 800 : in rasarit de proto-germanii crestinati si slavii de apus, in sudul Romei de sarazinii islamici. Vreme de 300 de ani “granica” [termen slav] a fost un “loc de intâlnire” al prietenilor si dusmanilor, ca “spatiu de graniță”, la fel cum va fi mai târziu “FRONTIERA” nord-americană - vor fi ciocniri armate si colonizari prietenoase.
Acest spatiu s-a reinventat de doua ori - prima data in 1492/98, asadar in paralel cu expansiunea maritimă a Europei de la marginea sa atlantică către Occidentul extrem - apoi dupa al Doilea Razboi Mondial, in timpul Razboiului Rece (1945-90). In agonia Imperiului Sovietic, latinii din Rasarit (țările baltice, polonezii, ungurii, cehii) “au vrut sa se intoarca inapoi in Europa” - asadar se simteau numai formal si geografic in Europa; in orice caz nici dupa valorile intrinseci, dar nici politic/statal-institutional.
In prelungirea granitei din 395/1054 către sud-est s-a interpus, prin cucerirea turcă incepand cu 1.359 un “vârf de lance” islamic intre Latinitate si Ortodoxie, ca urmatoarea
frontieră mobilă
institutionalizata prin granitele militare austriece incepând cu 1522, cu instituții asemanatoare de partea turcă. Consecintele acestor actiuni austriece vor exploda mult mai tarziu in timp, in razboiul jugoslav : in Republica Kraina, locuita de sârbi, aflată la randul ei in Republica Croatia, desprinsa din Federatia Yugoslavă. Sârbii implicati erau urmasii unor rasculati de la 1690, care au esuat in actiunea lor si au fost ulterior colonizati ca graniceri la granita militara austriacă.
Perpendicular pe directia dominantă Vest - Est a granitelor structurale, Reforma si Contrareforma au format, incepând cu 1517,
a cincea granită structurală,
dar difuza - Nordul a devenit majoritar protestant cu variante nationale si doua mari zone in Vest (Irlanda) si Est (Polonia - Lituania), cu consecinte până in ziua de astazi.
Wikipedia, surse internet
1. Mackinder, Sir Halford John : The Geographical Pivot of History (1904) retiparit in The Geographial Journal vol 170, issue 4, care poate fi consultat/descarcat in format pdf la adesa de mai jos si poate fi inchiriat pentru 48 de ore contra a 8 dolari SUA sau poate fi cumparat contra a 38 de dolari SUA
2. Mackinder, Halford John : Democratic Ideas and Reality A Study in the Problems of Reconstruction
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
