Previzualizare referat:

Extras din referat:

Migratia este un fenomen de importanta deosebita pentru Republica Moldova. Conform datelor preliminare ale recensamantului populatiei din 2004 furnizate de Biroul National de Statistica , circa 273 mii de cetateni ai Republicii Moldova sunt temporar absente din tara, majoritatea covarsitoare a carora sunt plecate in scop de lucru. Un studiu amanuntit efectuat de compania de consultanta CBS-AXA in 2005 indica faptul ca, in anii 2003-2004, numarul celor plecati sau care au fost plecati dupa hotare in scop de lucru in ultimii doi ani se ridica la 571 mii de persoane Pe langa migrantii actuali si migrantii sezonieri, studiul de asemenea include estimari si privind persoanele ce intentioneaza sa paraseasca tara in decurs de sase luni, astfel punand numarul potentialului de migranti la 690 mii de persoane Luand in consideratie faptul ca populatia apta de munca (cu varsta intre 16 ani si varsta de pensionare) reprezinta 2,161 mii de persoane , migrantii constituie 12,6% din populatia apta de munca conform datelor Biroului National de Statistica, 26,4% conform studiului CBS-AXA, iar potentialul migratoriu atinge circa 40% din totalul populatiei apte de munca.

Remitentele trimise de acest contingent de migranti este pe potriva de impunator si joaca un rol important in economia Moldovei. Conform datelor Bancii Mondiale, in anul 2004, Moldova ocupa locul doi in lume dupa rata remitentelor la Produsul Intern Brut (PIB), atingand cifra de circa 27% Desi remitentele au contribuit la cresterea economica din ultimii ani prin finantarea consumului, contributia lor la o crestere economica durabila este incerta. In termen scurt si mediu nu se asteapta o scadere semnificativa a fluxului de remitente, dar daca e sa luam in calcul tendinta de reunificare a familiilor migrantilor care au obtinut deja un statut legalizat in tara gazda si, respectiv, reducerea necesitatii de sustinere materiala a familiilor ramase in Moldova, in termen lung ne putem astepta la reducerea treptata a fluxului de remitente.

Fenomenul migratiei nu cuprinde doar emigrarea cetatenilor Republicii Moldova dupa hotare, ci si imigrarea si tranzitul cetatenilor altor tari pe teritoriul nostru. Conform datelor preliminare ale recensamantului populatiei din 2004, numarul migrantilor externi este de aproximativ 180 mii de persoane, insa majoritatea lor provine din tarile ex-URSS si locuieste in Moldova de mai mult de un deceniu , astfel fiind practic pe deplin integrata in societate. Deocamdata marimea si caracterul fenomenului de imigrare a strainilor in Moldova este mult mai redus in comparatie cu emigrarea cetatenilor din Moldova, insa cresterea numarului de migranti din tari cu o cultura si religie semnificativ deosebita de cea autoctona nu poate fi ignorata si necesita adoptarea unor politici proactive de gestionare a fluxului de imigranti intru evitarea unor presiuni sociale pe viitor de tipul celor cu care se confrunta multe tari din Europa.

Planul de Actiuni Republica Moldova - Uniunea Europeana (in continuare PAUEM) trateaza problemele privind migratia in cadrul punctelor 44-48 din Capitolul 2.5. ce tine de cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne. Obiectivele enumerate in aceste puncte pot fi clasificate in trei categorii principale:

1.Gestionarea fluxurilor de migratie;

2.Corespunderea normelor internationale privind statutul refugiatilor si dreptul la azil;

3.Cooperarea in problema vizelor.

Inainte de a evalua realizarea acestor obiective, este important de mentionat ca migratia este un fenomen complex care poate avea efecte atat pozitive, cat si negative. Pe de o parte, migratia poate reduce presiunea asupra pietei fortei de munca, reduce somajul si ridica nivelul de instruire a migrantilor, iar remitentele pot contribui la reducerea saraciei si crestere economica prin satisfacerea necesitatilor de consum ale gospodariilor si finantarea investitiilor. Pe de o alta parte, migratia poate duce la epuizarea capitalului uman, iar remitentele pot genera inflatie, spori presiunea de apreciere a ratei reale de schimb, si reduce efortul de munca a gospodariilor ce primesc remitente. Mai mult ca atat, impactul pozitiv al remitentelor asupra reducerii saraciei si cresterii economice pe termen scurt pot reduce stimulii statului de implementare a reformelor macroeconomice si institutionale necesare pentru asigurarea unei cresteri economice durabile.

Politicile de gestionare a migratiei necesita si ele o abordare complexa si trebuie sa fie ajustate la realitatile fiecarei tari in parte si cuplate cu politicile generale social-economice. In acest sens, oricare n-ar fi succesele Guvernului Republicii Moldova in atingerea obiectivelor PAUEM privind migratia, ele nu pot avea un efect practic palpabil fara obtinerea unui progres semnificativ in domeniul reformelor social-economice. Pe langa aceasta, cel putin in problemele de migratie, spiritul general al PAUEM de ajustare a legislatiei si practicilor la standardele si normele UE ar putea veni in contradictie cu necesitatile si interesele actuale ale Moldovei, care la moment este o tara net exportatoare de migranti, pe cand majoritatea tarilor UE sunt tari net importatoare de migranti. In sfarsit, dar nu in ultimul rand, obiectivele PUAEM privind migratia implica intreprinderea unor actiuni sau asumarea unor obligatiuni din partea Guvernului Republicii Moldova, fara a prevedea clar actiuni sau stimuli corespunzatori din partea UE, ori migratia este un fenomen international si eficienta unor politici in acest domeniu poate depinde si de vointa politica a tarilor UE, nu doar a Republicii Moldova.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Migratia.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
8 080 cuvinte
Nr caractere:
43 411 caractere
Marime:
38.88KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Tag-uri:
granite, trecere, migratie, popoare
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!