Libera circulatie a persoanelor este una din cele patru libertati fundamentale ale Uniunii Europene iar dupa aderarea Romaniei la U.E., cetatenii romani se pot deplasa liberi in toate statele membre ale Uniunii Europene nu doar ca turisti, ci si cu scopul de a lucra, de a se stabili, locui si de a studia".
,,Lucratorii salariati precum si cei independenti din statele membre ale UE au dreptul de a se stabili si lucra in oricare alt stat membru decat cel ai carui cetateni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale tarii de resedinta in aceleasi conditii ca si resortisantii acelei tari, fara nici o discriminare bazata pe nationalitate. Principiul nediscriminariii implica dreptul oricarui cetatean al Uniunii Europene de a patrunde pe teritoriul altui stat membru fara a fi controlat".
Circulatia fortei de munca
Conceptul de libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar apare pentru prima data mentionat in articolul 69 al Tratatului de la Paris, unde se cerea statelor membre sa elimine orice restrictie pe motiv de nationalitate in cazul angajarii unui lucrator cetatean al statelor membre in industria carbunelui si otelului.
In dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la Roma (1957), stabileste "eliminarea, intre statele membre, a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalu/ui" si statueaza faptul ca "in scopul aplicarii prezentului Tratat, si fara a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse in acesta, este interzisa orice discriminare pe motiv de nationalitate". Desi Tratatul de la Roma afirma datoria Comunitatii de a asigura libera circulatie a persoanelor, pana la sfarsitul anilor '80 eforturile depuse in acest sens au reusit sa reglementeze partial aspectele legate de libera circulatie a anumitor categorii de persoane: lucratorii si familiile acestora, furnizorii de servicii si agentii economici. Curtea Europeana de Justitie a jucat un rol extrem de important in consolidarea acestui proces, atat prin semnalarea si eliminarea neclaritatilor, cat si prin semnalarea golurilor legislative. Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatii Europene a fost definita de Actul Unic European drept una dintre cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne. Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai).
Conceptul de "cetatenie europeana" a fost prima oara introdus prin Tratatul de la Maastricht prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene.
Prin politica sa, Uniunea Europeana are in vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul
la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar in cadrul masurilor referitoare la politica de vize. Libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a capitalurilor.Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat in avantajul tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam, aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progresive a unei zone de libertate, securitate si justitie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii.
Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995).
In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetateni, intrunind, pentru prima data, in cadrul unui document unic drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat membru. Tot acest articol dispune ca <<rezidentii tarilor parti, care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul statelor membre, au dreptul la conditii de munca echivalente cu acelea de care beneficiaza cetatenii sau cetatenele Uniunii Europene>>.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
