Islamul - O Lume în Expansiune

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Prezenţa musulmană

Primul şi unul dintre cele mai importante conflicte a fost cel care a opus Irakul unei largi coaliţii internaţionale. Această coaliţie s-a format în urma agresiunii Irakului asupra Kuweitului. Era în 1991 (disputa s-a reluat la sfârşitul lui 1998, când Irakul a fost bombardat de către aviaţia americană, întrucăt acordurile şi angajamentele convenite cu ocazia primului conflict nu fuseseră respectate). A urmat apoi conflictul din Cecenia, republică musulmană din cadrul Federaţiei Ruse care a încercat să-şi cucerească independenţa. Apoi cel din Bosnia Herţegovina, unde s-au luptat sârbii, de o parte, şi musulmanii, de alta. Acelaşi conflict s-a reprodus aproape identic cu câţiva ani

mai târziu în Kosovo, unde faţă în faţă s-au aflat albanezii (musulmani) şi sârbii. În ultimele luni, la graniţa dintre India şi Pakistan, în zona Caşmirului, au avut loc bombardamente şi schimburi de focuri; situaţia prezintă un mare potenţial de risc, întrucât ambele ţări sunt deţinătoare de armament nuclear. În sfârşit, chiar când aşternem aceste rânduri, un nou conflict a luat naştere în spaţiul rusesc, cel din Daghestan (ţinut situat în nordul Caucazului) unde locuieşte tot o populaţie musulmană.

De ce am conturat tabloul de mai sus? Nu pentru a face judecăţi asupra acestor conflicte, asupra părţilor implicate şi a mijloacelor folosite, ci pentru a semnala o prezenţă, prezenţa musulmană. Se pot formula diferite puncte de vedere, se pot face diverse evaluări asupra lumii musulmane; un singur lucru nu se poate spune, că este o lume în stagnare, că nu cunoaşte un proces real de expansiune, că nu este un spaţiu în fierbere. Cele mai multe dintre conflictele menţionate nu au loc la graniţa dintre două state, ci, ceea ce este mai semnificativ din punctul de vedere care ne interesează pe noi, la graniţa dintre lumea musulmană şi alte culturi şi civilizaţii. Un motiv suficient pentru a consacra un curs acestei lumi. Fireşte că mai sunt şi alte raţiuni. De pildă, percepţia confuză şi preponderent negativă care există în legătură cu acest spaţiu: ca o lume conservatoare, puternic ataşată unor valori tradiţionale, puţin deschisă dezvoltării contemporane, traversată de tot felul de orientări fundamentaliste, de mişcări violente etc. Nu contestăm că realitatea din ţările musulmane nu ar conţine şi asemenea

trăsături. În orice caz, percepţia obişnuită despre această lume este schematică, sărăcăciosă şi, în ultimă instanţă, deformată. Deci, ceea ce îşi propune cursul este să ofere un tablou mai bogat, mai nuanţat şi, dacă se poate, mai aplicat referitor la această lume. Pentru că este vorba despre un spaţiu care include 46 de ţări şi aproape o cincime din populaţia globului.

Întrucât suntem la un curs consacrat lumii islamice, o lume mai puţin cunoscută, normal ar fi să lămurim mai întâi conţinutul unor termeni care vor apărea frecvent în expunerea de faţă: Islamul,Coranul, Jihadul, raportul dintre lumea arabă şi cea musulmană etc. Considerăm că mai bine ar putea fi lămurite asemenea lucruri dacă vom face o scurtă istorie a apariţiei islamismului şi a civilizaţiei islamice; în felul acesta, vom putea asocia noţiunile şi categoriile respective chiar cu momentul apariţiei, plasându-le, deci, în contextul cel mai potrivit de înţelegere a sensului şi

semnificaţiei lor.

O civilizaţie “de gradul doi”

Mai mulţi autori prestigioşi, între care amintim pe Arnold Toynbee şi Fernand Braudel,folosesc acest concept, civilizaţie “de gradul doi”, pentru a desemna o civilizaţie care nu a apărut din nimic, ci din “tuful” unor civilizaţii care au precedat-o. Apreciere cu atât mai adevărată când este vorba despre Orientul Apropiat, unde s-au întâlnit şi s-au succedat diverse culturi şi civilizaţii, toate strălucite, toate având un rol de relief în istoria umanităţii. “Siria” - sublinia Toynbee, dar prin acest termen el nu avea în vedere doar teritoriul pe care îl desemnăm astăzi cu acest nume, ci o zonă mai largă, acoperind “o arie mărginită de stepa Arabiei de nord, de Mediterana şi de povârnişurile Anatoliei şi Armeniei – a fost scena pe care au avut loc întâlnirile, în epoci succesive, între

civilizaţia sumeriană şi egipteană; între civilizaţiile egipteană, hitită şi minoică; între civilizaţiile siriacă, babiloniacă, creştin ortodoxă şi creştin occidentală; şi, în ultimă etapă a contactelor, între civilizaţiile arabă, iraniană şi occidentală” (A. J. Toynbee, “Studiu asupra istoriei”).

Este vorba despre contacte în ordine spaţială, deci între civilizaţii care au existat

concomitent, dar mai ales de contacte în ordine temporală, deci între civilizaţii care s-au succedat, care au preluat unele de la altele interpretări, obiceiuri, motive, ritualuri, diverse tipuri de credinţe etc. Islamismul este o asemenea civilizaţie. F. Braudel consideră că “la fel cum creştinismul a moştenit Imperiul roman pe care îl prelungeşte, la începuturile sale Islamul s-a aşezat în Orientul Apropiat, unul dintre cele mai vechi din lume, poate

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Islamul - O Lume in Expansiune.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
21 pagini
Imagini extrase:
21 imagini
Nr cuvinte:
12 085 cuvinte
Nr caractere:
59 894 caractere
Marime:
994.90KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!