Guvernare și politică în România secolului al XIX-lea

Secolul al XIX-lea a fost, pentru Romania un secol al schimbǎrilor, al rǎzboaielor, dar cel mai important a fost un secol al luptei pentru independenţǎ, modernizare şi emancipare.

Romania s-a eliberat, la începutul secolului, cu greu de domnitorii fanarioţi, care cu toate cǎ erau persoane cu o mare putere de influenţǎ în Europa şi conduceau de cele mai multe ori dupǎ principii iluministe ajutând totodatǎ la unirea legislativǎ a Moldovei şi Ţǎrii Romaneşti, deoarece ajungeau pe tronurile ambelor ţǎri, cum este cazul lui Nicolae Mavrocordat, aceştia nu au fǎcut decat sǎ profite de pe urma bogǎţiilor acestor douǎ ţǎri, punând pe primul loc interesul propriu.

Revoluţia din 1821 condusǎ de Tudor Vladimirescu, alǎturi de mişcarea Eteriei în interiorul Ţǎrilor Române, condusǎ de Alexandru Ipsilanti, au dus la sfǎrşitul domniilor fanariote, revenindu-se pentru o scurtǎ perioadǎ de timp la domniile pǎmântene, mai exact pǎnâ în 1828-1829, cand a avut loc rǎzboiul ruso-turc. În aceastǎ perioadǎ Ţǎrile române au fost acupate de cǎtre ruşi, urmând ca pentru o perioadǎ sǎ ne aflǎm sub dominaţie ţaristǎ. Astfel au fost implementate în 1831-1832 în Ţara Româneascǎ şi în Moldova Regulamentele Organice, primele legi cu caracter constitutiv din ţǎrile române şi primul sistem de guvernare comun al celor douǎ ţǎri.

A urmat apoi Revoluţia de la 1848, care cu toate cǎ s-a desfǎşurat separat în cele trei ţǎri române, unul din punctele esenţiale a fost unirea „cheia de boltǎ, fǎrǎ de care s-ar prǎbuşii întreg edificiul naţional”, dupǎ cum spunea Mihail Kogalniceanu, în programul redactat în august 1848 „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”.

Un prim pas spre unirea celor douǎ principate a fost înfrângerea Imperiului rus în Rǎzboiul Crimeii, când acestea au fost puse sub tutela colectivǎ a Imperiului Otoman şi a Congresului Marilor Puteri (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei, Imperiul Austriac, Prusia şi Imperiul Rus). În urma Tratatului de pace de la Paris, când s-a pus problema unirii, susţinutǎ doar de Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia, puterile unioniste, opunandu-se vehement Anglia, Imperiul Otoman şi Imperiul Austriac, puterile anti-unioniste, au fost organizate alegerile Ad-hoc, pentru a se vedea dorinţele poporului. Dupǎ ce acestea sunt trucate sǎ câştige anti-unioniştii, se ajunge la un compromis.

Astfel în urma Convenţiei de la Paris din 1858 se obţine o unire de formǎ a principatelor, se alegeau doi domnitori, existau douǎ organe legiuitoare, cu un singur organ legislativ comun, la Focşani, care sǎ i-a decizii comune în privinţa taxelor şi impozitelor. Folosindu-se de un viciu de formǎ al Convenţiei de la Paris, în care nu se preciza cǎ nu se poate alege acelaşi domnitor în ambele ţǎri este ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 şi domn al Ţǎrii Româneşti pe 24 ianuarie în acelaşi an, Alexandru Ioan Cuza.

Acesta procedeazǎ treptat, unirea deplinǎ realizându-se abia în 1864, aduce foarte multe schimbǎri, foarte multe reforme, cum ar fi legea educaţiei obligatorii, înfiinţarea codului penal şi civil, a cǎror viabilitate trebuie luatǎ în calcul acestea fiind puse în vigoare şi în zilele noastre. Dar cu toate astea faptul cǎ ajunge sǎ conducǎ în mod autoritar îi aduce sfârşitul domniei, abdicând în 1866.

Ajungem astfel la perioada în care la conducerea ţǎrilor române s-a aflat Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, mai simplu Carol I, acesta afost ales domn în 1866, devenind apoi rege. S-a nǎscut în 10 aprilie 1839, la Sigmaringen şi a murit în 27 septembrie/10 octombrie, 1914, la Sinaia. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. S-a cǎsǎtorit cu Elisabeta de Neuwied pe 3 noiembrie 1869. Au avut un singur copil principesa Maria, născută pe 8 septembrie 1870 şi care a murit pe 9 aprilie 1874 din cauza scarlatitei. Din cauza faptului cǎ nu a avut alţi urmaşi tronul va revenii nepotului sǎu Ferdinand.

A reuşit în cei 48 de ani de domnie sǎ obţinǎ independenţa Romaniei, lucru pe care românii şi l-au dorit din totdeauna, dar dintr-un motiv s-au altul s-au aflat mereu sub suzeranitatea altor popoare. Deasemenea a reuşit sǎ gǎseascǎ un sistem de guvernare propice, alternanţa la putere a celor douǎ partide : Partidul Conservator (PC) şi Partidul Naţional Liberal (PNL).