Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o

realitate, ci şi o finalitate a întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia democratice şi

progresiste. De aici şi atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală, problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale persoanei umane.

Problematica drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului si cetăţeanului este

reglementată de dreptul constituţional în plan intern si este în acelasi timp obiect al

reglementărilor de drept internaţional public.

Conceptele de „drepturi ale omului” şi „drepturi ale cetăţeanului” solicită o analiză atentă în interferenţa, dar şi în individualizarea lor, deoarece, ele se condiţionează, dar nu se suprapun în mod perfect. Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan internaţional, serveşte ca un important suport pentru fundamentarea ideii existenţei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Conceptul drepturilor omului are o semnificaţie mult mai largă decât acela al drepturilor cetăţenesti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiinţelor umane, în timp ce drepturile cetăţenesti sunt, potrivit însăsi denumirii lor, specifice unui anumit grup de oameni si anume cetăţenii unui anumit stat .

O primă problemă teoretică o constituie definirea drepturilor fundamentale cetăţenesti.

Pentru definirea lor trebuie sa luăm în consideraţie că :

a) sunt drepturi subiective;

b) sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni;

c) datorită importanţei lor sunt înscrise în acte deosebite, cum ar fi declaraţii de drepturi,

legi fundamentale (constituţii).

a) Drepturile fundamentale ale cetăţenilor nu constituie o categorie de drepturi deosebite

prin natura lor de celelalte drepturi subiective. La fel ca orice drepturi subiective ele constituie o anumită facultate (posibilitate) recunoscută de dreptul obiectiv unei persoane de a adopta o anumită conduită juridică sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine

corespunzătoare si de a beneficia de protecţia si sprijinul statului în realizarea pretenţiilor

legitime.

b) Constatând că drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, nu înseamnă că se

neagă utilitatea categoriei drepturilor fundamentale cetăţenesti; aceasta deoarece desi nu au un specific propriu nici din punct de vedere al naturii juridice si nici al obiectului lor, drepturile fundamentale ale cetăţenilor îsi justifică pe deplin existenţa ca o categorie distinctă de celelalte drepturi subiective datorită importanţei economice, sociale si politice pe care o au.

c) Deoarece au această poziţie importantă în cadrul drepturilor subiective, drepturile

fundamentale sunt cuprinse în textul Constituţiei, care le investeste cu garanţii juridice speciale.

Deoarece normele constituţionale se găsesc în fruntea ierarhiei celorlalte norme juridice, acestea trebuind să fie conforme cu normele constituţionale, urmarea este că drepturile fundamentale, deoarece sunt prevăzute şi garantate de Constituţie, se ridică prin forţă lor juridică deasupra tuturor celorlalte drepturi subiective. Totodată astăzi, sub forma de drepturi ale omului, drepturile fundamentale ale cetăţenilor, spre deosebire de alte drepturi, îsi găsesc ocrotire si în o serie de documente internaţionale, cum ar fi Declaraţia universală a drepturilor omului si cele două Pacte din 1966 adoptate de Adunarea Generală a O.N.U.

Principiile Declaraţiei adoptate de Franţa în 26 august 1789 au stat la baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată în 1948 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU). Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului a fost adoptată, în 26 august 1789, de Adunarea Naţională Franceză. Inspirată din Legea Drepturilor din Anglia (1689) şi Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite (1776), aceasta stabilea anumite drepturi şi libertăţi, punând bazele Franţei moderne. Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului a constituit un model pentru Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU) .

Construcţia europeană nu este un demers uşor. Este nevoie de o puternică voinţă politică, de o imaginaţie îndrăzneaţă, care să stimuleze căutarea drumurilor comune, pentru a face proiectul cât mai atrăgător pentru cea mai mare parte a populaţiei europene. Desigur, nu trebuie niciodată trecut cu vederea bogatul şi complexul amestec de popoare şi tradiţii de pe continent. Dar există un element care ne leagă pe toţi: apărarea şi promovarea drepturilor omului ca punct central al proiectului european .

Intr-o prima etapa drepturile omului erau denumite «drepturi naturale », formularea de « drepturi ale omului » fiind mai recenta. S-a apreciat ca expresia « rights of man » utilizata in limba engleza, avea o nuanta discriminatorie, implicand prin interpretarea insuficienta doar drepturile barbatului. Inca din perioada celui de-al doilea razboi mondial a inceput sa fie folosita formula “human rights” care presupune un sens mai larg de drepturi ale persoanei umane .