Direcțiile generale și serviciile

Directiile Generale si serviciile: structuri, functii si proceduri

I. Date generale

Directiile generale au fost socotite ca fiind mini-ministere, aceasta asemanare fiind potrivita doar din anumite puncte de vedere, directiile generale nefiind organizatii executive cu legaturi directe la public. Directiile generale sunt puncte strategice in cadrul retelelor politico-administrative care functioneaza cu si prin administratiile nationale, precum si cu alte structuri de nivel european. DG au identitati proprii, marimea si organizarea lor interna variind. In general, DG au intre 400-900 angajati, dar exista si exceptii (DG Informatica are peste 2000). La inceputul Comisiei Prodi, in 1999, DG erau cunoscute dupa inlantuirea lor, adica daca DGI urma sa faca un anumit lucru, trebuia sa obtina colaborarea DG AI si a DG IB si trebuia neaparat sa consulte DG III (DG I-Comert, DG AI, DG IB-Relatii Externe, DG III-Intreprinderi ). Prodi a decis sa treaca de la denumirile de tip numeric la cele care aseamana DG cu ministerele din statele membre.

Titlurile variaza dupa limba utilizata, iar unele dintre denumiri au devenit dificile in vreme ce altele amuzante. Spre exemplu, DG Sanco este termenul folosit pentru DG Sanatate si Problemele Consumatorului (din fr. "Sante et Consommateurs"), insa pentru vorbitorii de engleza acest termen nu defineste nimic. Numarul de DG au crescut de la 9 initial, in 1958, la 28 de DG, 12 servicii si 22 de agentii. Unele directii par a fi pe cale de disparitie, astfel, Serviciul de Audit Intern (IAS) nu este tot acelasi lucru cu DG Control Financiar (acum desfiintata). Aceasta directie este una aparte, directorul sau detinand titlul de "controlor financiar intern al Comisiei". Acest serviciu efectueaza controalele financiare independente fiind subordonat Comisiei printr-un comitet de comisari si experti externi.

II. Relatiile dintre comisari si serviciile lor

De-a lungul timpului portofoliile comisarilor au inclus mai multe DG si servicii, si au variat de la o comisie la alta, acest lucru ducand la lipsa de continuitate. Spre deosebire de ministrii din guvernele nationale, comisarii nu au reprezentat autoritatea finala pentru DG din care fac parte pentru ca nu au existat intotdeauna corespondente directe intre responsabilitatile DG si portofoliile atribuite comisarilor. Lipsa de continuitate a portofoliilor Comisiei a dus uneori la conduceri rigide in cadrul DG. Directorii generali au avut greutati in a-si mentine controlul atata timp cat comisarii aveau obiective diverse.

III. Proceduri paralele si competenta politica

"Procedurile paralele" sau ceea ce Berlinul a numit o "administratie paralela neoficiala" descriu o situatie in care retelele personale si locul privilegiat al cabinetelor intr-o structura de comanda ierarhizata formeaza baza unui set de reguli neoficiale de procedura care cer respectul in ciuda opozitiei staffului Comisiei. Seful de cabinet al lui Delors, Pascal Lamy a condus Comisia dupa astfel de proceduri paralele, cabinetul presedintelui fiind "primus inter pares". Cabinetul presedintelui mai trebuia sa faca fata ierarhiei posturilor de raspundere prin contacte neoficiale cu comisarii si prin amestecul si al altor cabinete. Procedurile paralele implica faptul ca atunci cand rapiditatea si eficienta sunt necesare, grupurile Task Force sunt infiintate independent de DG. Problema pentru operatorii "administratiei paralele" a fost aceea de a asigura maximumul de eficienta a structurii birocratice pentru indeplinirea antreprenoriatului lor de politica.

Pentru succesul in conducere, mecanismele de atribuire a responsabilitatilor intre diversele DG si responsabilizarea DG pentru exercitarea lor trebuie sa fie la fel de bine dezvoltate ca acelea din guvernele nationale.

IV. Structura de conducere si ierarhia din directiile generale

Structura de conducere a unei DG este de tip piramidal. Fiecare DG este condusa de un director general (din nivelul A1 de personal) si este impartita in directii conduse de directori (personal din nivelul A2) care sunt subordonati directorului general. Fiecare directie este condusa din mai multe "unitati" sau divizii conduse in mod obisnuit de o persoana din nivelul AD9 pana la AD13. Sefii de unitate au uneori adjuncti sau sefi de sector.

In directiile generale mai mari exista un director general adjunct care are rolul de a coordona cererile trimise de directorul general. Desi s-a promis eliminarea posturilor de consilieri sefi, acestia inca detin responsabilitatea pentru un domeniu de politica precis, trecand astfel peste ierarhia impusa de directorul general. Consilierii sefi sunt de obicei angajati importanti cu dosare de personal excelente., ei au statutul de responsabilitate de invidiat pentru un domeniu precis fara a avea si responsabilitatea manageriala si administrativa.

1. Spence, David, Edwards, George, Comisia Europeana, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 2008.

Referat realizat in cadrul Facultatii de Filosofie si Stiinte Politice, Masterat de Studii si Securitate Europeana