Condițiile Apariției Comunităților Europene și Etapele Constituirii Uniunii Europene

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1.Scurt istoric - Influenţe anterioare anului 1945 1
2. Apariţia Comunităţilor Europene 3
3. Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene 4
4. Simboluri europene 7
5. Statele membre ale UE 9

Extras din referat:

Scurt istoric - Influenţe anterioare anului 1945

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie.

Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate; unele încercări, însă, au durat mii de ani şi au fost însoţite de progrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman în timpul aşa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare paşnică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza determinării de a reconstrui Europa şi de a elimina posibilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952.

Ideea de Europa şi evoluţia conştiinţei europene îşi găseşte originea în sfera mitologiei greceşti, care a însufleţit de-a lungul secolelor gândirea şi imaginaţia acţiunii creatoare a personalităţilor care s-au născut şi au trăit în spaţiul geografic al culturii si civilizaţiei europene. Polisurile greceşti au lăsat în antichitatea europeană a unei unităţi spirituale bazată pe raţiunea umanistă a creaţiei.

Valorile fundamentale ale culturii şi civilizaţiei greco-romane vor fi preluate şi conservate, după căderea Romei (476), de Imperiul Bizantin prin intermediul umanismului şi Bisericii Creştine.

Creştinismul s-a constituit în liantul integrator în modelarea şi formarea regatelor barbare germanice şi în confruntarea cu prezenţa musulmanilor în Europa începând cu secolul al VIII-lea.

În perioada medievală, conşiinţa europocreştină s-a manifestat împotriva Islamului, prin organizarea şi ierarhizarea Bisericii Creştine, asigurând consolidarea relaţiilor sociale şi spirituale care au realizat stabilitatea Europei ca triumf al Republicii Christiana.

În secolul al XV-lea şi al XIX-lea s-au elaborat diverse proiecte, mai mult sau mai puţin utopice, despre realizarea unităţii Europei. Consecinţele produse de marile descoperiri geografice din epoca Renaşterii generează procesul de afirmare a statelor naţionale când suveranitatea lor absolută punea sub semnul întrebării reunirea într-o singură unitate politică (ideea suveranităţii susţinută de Jean Bodin, Nicolo Machiavelli, iar Erasmus din Rotterdam susţinea ideea echilibrului între state împotriva monarhiei universale).

Proiectul de instaurare a păcii generale, propus în sec al VIII-lea de abatele Charles şi Irénée de Saint Pierre, filosofi iluminişti şi clasicii filosofiei germane preiau unele idei dar formulează şi critici asupra acestui proiect. Astfel, în 1795, Immanuel Kant publică „Pentru pacea perpetua”, când propune realizarea unei Confederaţii Generale al statelor europene, idee promovată de romanticii germani la începutul secolului al XIX-lea. Sentimentul unităţii continentului european a dominat acţiunea elitei intelectuale din Europa până în epoca lui Napoleon I.

Prăbuşirea Imperiului Napoleonean în 1815 marchează, prin Congresul de la Viena, ideea Restauraţiei bazată pe un sistem diplomatic al marilor puteri, care instaurau o noua ordine europeana ce se menţine până la declanşarea Primului Război Mondial.

De altfel, secolul al XIX-lea, denumit şi ”al naţionalităţilor” în istoria modernă a Europei, a cunoscut proiecte contrare statului-naţiune, susţinute de diverşi reformatori adepţi ai liberalismului, pacifismului şi utopismului (Henri de Saint-Simon, Johann W. Goethe – milita pentru unitatea spirituală a Europei, italianul Giuseppe Mazzini pentru federaţii de republici europene). Deasemenea, italianul Carlo Cattaneo formulează expresia Statele Unite ale Europei (idee susţinută şi de marele romancier francez, Victor Hugo).

La cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, ideea organizării Europei se află pe agenda diverselor conferinţe de pace unde s-au dezbătut multiple aspecte aspecte privind internaţionalismul şi rolul europenismului înţeles prin prisma federalismului care sa tempereze excesele nationalismelor.

Primul Război Mondial a marcat destinul dramatic al realizării unităţii statelor europene. La sfârşitul războilui problematica declinului Europei devenise predminantă, mai ales în sfera spiritualităţii din Germania înfrântă în razboi şi umilită de prevederile tratatului de la Versailles. Publicarea lucrării Declinul Occidentului de filosoful german Oswald Spender reflecta starea de spirit a germanilor după 1918 dar şi continuarea unor idei susţinute anterior de unii istorici şi filosofi precum J.Burckhardt, Fr. Nietzsche, W.Schelling, L.von Ranke.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Conditiile Aparitiei Comunitatilor Europene si Etapele Constituirii Uniunii Europene.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
4 319 cuvinte
Nr caractere:
23 848 caractere
Marime:
43.25KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!