Comunicare politică

1. Definirea conceptului

- actiune teleologica

- o actiune orientata, programata, proiectata pentru anumite scopuri politice.

- implica reguli, proceduri, tehnici si resurse activate in anumite evenimente politice.

- Comunicarea politica este spatiul in care se schimba discursurile contradictorii a

trei actori care au legitimitatea de a se exprima public asupra politicii si care sunt:

*oamenii politici

* ziaristii (mass media)

*opinia publica prin intermediul sondajelor de opinie

Fiecare dintre cei actori dispune de un mod specific de legitimare in spatiul public:

legitimarea reprezentativa (pentru partide si oameni politici); legitimarea statistica (stiintifica) pentru sondaje si opinia publica; legitimarea detinerii si utilizarii informatiei (pentru media si profesionistii acestora - ziaristii.)

Orice act de comunicare este o ,,interactiune reglementata nu numai de identitatile

interlocutorilor ci si de situatia in care actul este initiat". Comunicarea este deopotriva ,,sistem si interactiune".

Comunicarea politica este o interactiune institutionala - o interactiune intre actorii politici, mass-media, public si electorat, asadar intre participanti cu identitate formala, reprezentativa. In fapt, actorii comunicarii politice constituie genuri institutionale cu resurse, proiecte, motivatii si mize diferite.

2. Specializarea comunicarii politice

Standardizarea comunicarii politice constituie unul din principalele argumente avansate atunci cand se discuta despre globalizarea spatiului public contemporan.

,,americanizare a comunicarii politice"- trimite la un model de comunicare politica aparut in spatiul public american si difuzat apoi spre democratiile vest-europene. Modelul include o serie de strategii comunicationale pe baza carora politicienii sustin schimbul discursiv cu jurnalistii, publicul, contracandidatii si cu personalitatile publice.

Americanizarea comunicarii politice presupune adaptarea la actiunea politica a unor strategii de comunicare specifice ,,pietei". Aceste strategii permit ca politicianul sa devina un personaj pozitiv care face parte din memoria colectiva.

- Strategiile de proiectare importate din marketing structureaza proiectul actorului politic ca ,,oferta" (politica) construita in conformitatea cu ,,profilul pietei" (electorale). Oferta actorului politic este destinata grupurilor sociale tinta ale caror asteptari, perceptii si nevoi sunt diagnosticate in prealabil pe baza unor tehnici de sondare a pietei.

- Strategiile de mediatizare confera personajului politic vizibilitate in spatiul public. In conditiile in care televiziunea a devenit principala resursa de mediatizare, politicianul trebuie sa si proiecteze in asa fel oferta incat ea sa poata suporta constrangerile (situatiile specifice arenei televizuale).

- Strategiile discursive importate mai ales din publicitate si show-business sunt utilizate pentru a comunica ,,mesajele politice", pentru ca actorul politic sa poata oferi electoratului ,,versiunea accentuata" a ofertei sale; de pilda, o astfel de strategie poate focaliza atentia publica asupra informatiilor si semnificatiilor pe care actorul politic le considera a fi cele mai importante la nivelul ofertei sale si la care electoratul trebuie sa reflecteze in mod expres

Acest model de comunicare politica creeaza astfel un spatiu de interactiune intre cei trei actori sociali. Apare posibilitatea ce ,,monologul" politicianului sa fie imediat evaluat de catre jurnalisti si sondajele de opinie; totodata, politicianul risca, in regim de mediatizare, ca actiunea sa proiectata atat de laborios sa nu aiba efectele scontate.

l3. Contributia mass media in constituirea spatiului public si politic mediatic

1.BECIU, Camelia, Comunicare politica, Editura Comunicare.ro,

Bucuresti, 2002

2.www. acad. ro - Camelia BECIU, Spatiul public in societatea

informationala. Impactul noilor tehnologii de comunicare

3.Camelia Beciu, Politica discursiva, Polirom, Iasi, 2000

4. POPA, Dorin, Mass-Media, astazi, Editura Institutul European, Iasi, 2002