Funcția publică - noțiuni generale

CAPITOLUL I :FUNCTIA PUBLICA-NOTIUNI GENERALE

1.1 Funcţia publică –notiune si generalitati

Deşi noţiunea de funcţie publică a fost formulată şi explicată pentru prima dată de doctrina dreptului public, în principal de către cea a dreptuluiadministrativ, totuşi schimbările fundamentale de concepţie care au intervenit în managementul public si administratia publicadin ţările dezvoltate în ultimele decenii ale secolului al XX-lea ne determină să semnalăm şi să susţinem dezvoltarea unui nou mod de abordare a funcţiei publice în teoria şi practica din instituţiile publice, în general.

Prin urmare, dincolo de accepţiunea generală exprimată de dreptul administrativ şi reflectată pregnant în cadrul legislativ al cărui conţinut nu-l poate ignora nimeni într-un stat de drept, din punctual de vedere al stiinta administratiei abordează funcţia publică dintr-o perspectivă practică, cea care de altfel determină coordonatele necesare unei bune funcţionări a instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici.

Funcţia publică reprezintă un factor de generalizare al unor posturi asemănătoare din punctul de vedere al ariei de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii într-o instituţie din sectorul public. De exemplu funcţiei de director într-o instituţie publică îi corespund cinci posturi. Dacă funcţia publică exprimă în exemplul prezentat „amploarea” autorităţii şi responsabilităţii unui director, în general posturile particularizează la nivelul fiecărui loc de muncă autoritatea şi responsabilitatea titularului prin intermediul elementelor specifice, respectiv obiective şi sarcini.

Funcţiile publice trebuie să fie ocupate doar de funcţionari publici, care, potrivit cadrului legislativ specific respectă cerinţele obligatorii pentru a exercita astfel de funcţii. Managementul public identifică două categorii de funcţii publice: de conducere, ca în exemplul de mai sus, şi de execuţie, în special în subdiviziunile organizatorice implicate în mod direct în procesele de realizare şi furnizare de servicii publice, respectiv în sfera de execuţie.

Deşi în sectorul public, in general,ca urmare a amploarei unor influenţe, o parte din funcţiile publice sunt ocupate de reprezentanţi ai politicului, totuşi această situaţie nu trebuie să ne conducă la perceperea acestui aspect ca pe unul normal, ci dimpotrivă. Realitatea a demonstrat că astfel de implicări sunt între principalele surse de alimentare a unor disfuncţionalităţi majore în sistem. Prin urmare trebuie facuta distinctia intre funcţia publică ocupată de funcţionarul public şi funcţia politică.

Funcţia politică poate să se manifeste în spaţiul determinat de acţiunile unui partid politic. Ea defineşte o poziţie pe care o ocupă un politician în structurile de conducere sau de execuţie ale formaţiunii politice din care acesta face parte, ceea ce în mod normal nu trebuie să aibă nici o legătură directă cu structura formală a unei instituţii publice care determină din punct de vedere managerial şi legal conţinutul şi structura funcţiei publice şi a funcţionarului public ca titular al acesteia.

Situaţia de mai sus corespunde mai mult unui plan teoretic, în practică se constată în instituţiile publice o discontinuitate în exercitarea funcţiilor administratiei publice şi adesea o instabilitate a sistemului administrative din instituţiile publice, tocmai ca urmare a schimbărilor care intervin periodic în sfera politicului.

Administratia publica determină statutul şi structura funcţiei publice şi a funcţionarului public ca şi angajat al instituţiei publice. Performanţa unei instituţii publice este direct determinată de angajaţii acesteia, care devin responsabili, ca manageri publici şi executanţi, de rezultatele obţinute. Or, pornind de la acest element fundamental, înţelegem de ce implicarea altor categorii de reprezentanţi de funcţii, din sfera politică, limitează exercitarea funcţiilor publice şi poate determina instabilitate, discontinuitate şi dificultate în stabilirea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor pentru modul în care instituţiile publice îşi îndeplinesc în condiţii de eficienţă misiunea social-administrativă pentru care au fost constituite şi funcţionează.

Din perspectiva dreptului administrativ, funcţia publică desemnează „situaţia juridică a persoanei fizice - investită legal, cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a investit”.Rezultă din această definiţie câteva trăsături ale funcţiei publice:

• drepturile şi obligaţiile în realizarea competenţei nu pot fi stabilite decât pe cale unilaterală, prin norme juridice, de către organele de stat, ca şi atribuţiile care definesc competenţa. Ca urmare, „nu suntem în prezenţa unui contract de muncă, care este un acord de voinţă al unităţii şi persoanelor încadrate în colectivul de muncă, ci a unei instituţii a dreptului public”;

• aceste drepturi şi obligaţii sunt atribuţii ale funcţiei publice, ca şi competenţa;

• continuitatea prin care se are în vedere “existenţa acestor drepturi şi obligaţii, prin care se realizează competenţa unei autorităţi publice, atât timp cât există competenţa pe care funcţia realizează;

• cei care sunt investiţi cu realizarea funcţiei intră într-un complex de raporturi juridice cu organul care i-a investit;

• „funcţii publice pot să îndeplinească şi persoane fizice care nu sunt încadrate în muncă într-un organ de stat, în general, într-o autoritate a administraţiei publice, în particular. Este vorba de

• persoanele încadrate în muncă în organizaţii din sectorul privat, investite, prin autorizare, în condiţiile legii, cu dreptul de apresta un serviciu public, în regim de putere publică”;

• caracterul legal al investiturii