Funcția publică în țările UE

Cap.I. Contextul istorci al formării Uniunii Europene

Începând cu anul 1950, ţările europene decid să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, pentru a pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de ţările vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Se dorea astfel să se asigure o pace durabilă la nivelul Europei. Cele şase state fondatoare sunt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Un rol important pentru apropierea statelor europene şi pentru demararea procesului de integrare în accepţiunea lui actuală îi este atribuit lui Jean Monnet, datorită căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franţei lansa declaraţia, inspirată de către Jean Monnet, prin care propunea crearea unei pieţe a cărbunelui şi oţelului, care să fie condusă potrivit metodelor naţionale ce implică o ruptură de schemele tradiţionale ale relaţiilor dintre state. Realizarea acestei pieţe a fost un prim pas pe calea dezvoltării pe care o cunoaştem astăzi pentru statele europene. Tratatul asupra Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioadă de 50 de ani. Încheierea tratatului s-a realizat mult prea devreme pentru ca părţile semnatare să afirme cu convingere durabolitatea acestuia, însă instituţiile constituite prin acest tratat au demonstrat o viziune nouă asupra vieţii internaţionale, în sensul urmăririi avantajelor individuale în procesul de realizare a interesului european comun.

Astfel în 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene numit şi Tratatul Maastricht. Acesta a transformat Comunitatea Europeana in Uniunea Europeană care are ca scop creşterea integrării economice şi întărirea cooperării între statele sale membre. Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Cu alte cuvinte, toate acţiunile pe care le întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun acord, în mod voluntar şi democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.

Uniunea Europeană este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte astăzi 27 de ţări europene şi acoperă aproape tot continentul. Unul dintre obiectivele principale este promovarea drepturilor omului, pe plan intern şi mondial. Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului sunt valorile principale ale Uniunii Europene.

Cap.II. Funcţia publică europeană – noţiunea de funcţie publică europeană

Pe măsură ce se extinde, Uniunea Europeana doreşte ca instituţiile europene să fie mai transparente şi mai democratice. Tratatul asupra Uniunii Europene consacră noţiunea de transparenţă arătând că, „marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate în cel mai mare respect posibil faţă de principiile deschiderii şi al apropierii de cetăţeni” . În acest sens funcţia publică în instituţiile şi ţările Uniunii Europene devine din ce în ce mai importantă iar responsabilităţiile cresc proporţional cu activităţile. „Funcţionarul public comunitar acţionează conform dreptului şi aplică regulile şi procedurile înscrise în legislaţia comunitară. El veghează în special ca deciziile care afectează drepturile şi interesele persoanelor să aibă o baza juridică iar conţinutul lor să fie conform dreptului”

Comunităţile europene reunesc personal cu pregătire diversă, a căror activitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile cuprinse în acte normative special adoptate. Aceste acte normative conturează dreptul funcţiei publice europene, ramură de drept nouă care a dobândit autonomie datorită interesului special acordat acestor norme juridice şi datorită importanţei domeniului de reglementare pentru întreaga activitate a uniunii.

Noţiunea de funcţie publică europeană a intrat în limbajul fiecăruia dintre noi, fiind utilizată în două sensuri diferite, in funcţie de contextul concret. Mai întâi, în sensul cel mai larg al termenului, funcţia europeană desemnează atât persoanele investite cu autoritate publică care lucrează pentru o instituţie sau un organism european dar şi funcţionarii care desfăşoară activitate în structurile administraţiei publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene. La rândul lor, persoanele care lucrează pentru instituţii şi organisme comunitare sunt fie funcţionari europeni (în sensul restrâns al noţiunii) fie agenţi contractuali, adică personae care desfăşoară activitate în baza unui contract de muncă şi nu sunt investite cu autoritate publică. Dobândirea calităţii de funcţionar comunitar este condiţionată de existenţa actului de numire emis de autoritatea competentă