Drepturile omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului

I. CONCEPTIA DREPTURILE OMULUI

1.1. Scurt istoric

Drepturile omului reprezinta principalele conditii care permit fiecarei persoane sa-si dezvolte si sa-si foloseasca cat mai eficient calitatile : fizice, intelectuale, morale, socio-afective si spirituale. Ele decurg din inspiratia tot mai mare a omenirii la o viata in care demnitatea si valoarea fiecaruia este respectata si protejata. Inscriindu-se in filosofia “dreptului natural “ si stand la baza teoriei “Contractului social “ a lui Jean-Jacques Rousseau, conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima data in secolul al XVIII-lea, insa a fost concretizat in timpul a doua mari evenimente: Revolutia burgheza din Franta (1789) si rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord impotriva Marii Britanii (1776). Astfel, Declaratia Revolutiei franceze privind drepturile omului si cetateanului, din 26 august 1789, da expresie filosofiei dreptului natural si consacra principiul egalitatii tuturor persoanelor in fata legii, ca principiu pe care se intemeiaza celelalte drepturi si libertati, cum sunt: dreptul la proprietate, la securitate, la rezistenta fata de opresiune, libertatea de gandire, de expresie si de manifestare. Declaratia de independenta a coloniilor engleze din America, adotata la 4 iulie 1776 la Philadelphia, proclama principiul egalitatii intre indivizi, dreptul la viata si libertate ca drepturi inalienabile si instituirea guvernelor cu consimtamantul celor guvernati. Punerea in aplicare a drepturilor astfel proclamate, atat in S.U.A., cat si in Franta s-a realizat prin constitutii scrise. Contributii insemnate la definirea si cristalizarea drepturilor omului au adus si actele constitutionale engleze de la sfarsitul sec. al XVII-lea. Astfel, “Habeas Corpus”, act adoptat de parlament in 1679, garanteaza inviolabilitatea persoanei, iar “Bill of Rights” (Declaratia drepturilor) din 1689 recunoaste dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, eliberarea sub cautiune, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juri, precum si alte drepturi, insa primul document european in care au fost schitate primele elemente ale protectiei juridice a persoanei umane este “Magna Charta Libertatum “, semnata in 1215 de regele Ioan Fara de Tara, document prin care se reglementeaza raporturile regelui cu nobilimea si biserica engleza, si care consacra dreptul la judecata potrivit legii. “Nici un om liber nu va fi inchis sau expulzat sau nimicit in vreun fel fara a fi judecat in mod legal de egalii sai, potivit legilor tarii”.

Obiectul drepturilor omului il constituie drepturile si libertatile fundamentale ale individului, care reprezinta continutul relatiilor internationale din acest domeniu.

Drepturile omului se impart in :

a) DREPTURI CIVILE: dreptul la viata, la libertate, si la inviolabilitatea persoanei, dreptul de a se casatori, dreptula la egala ocrotire a legii, dreptul de a fi recunoscut ca subiect de drept, egalitatea in drepturi intre barbat si femeie, dreptul la o cetatenie, dreptul la propietate, dreptul de a nu fi supus une imixtiuni arbitrare sau ilegale in viata pariculara, in famile, in domiciliu sau in corespondenta sa, ori a unei atingeri ilegale aduse onoarei sau reputatiei.

b) DREPTURI POLITICE : dreptul la libertatea gandirii, constiintei si religiei, dreptul la intrunire pasnica,dreptul la libera circulatie9alegerea domiciliului, parasirea si reintoarcerea in tara), dreptul de a participa la conducerea statului (de a alege si a fi ales, de a avea acces la functiile publice), dreptul la azil.

c)DREPTURI ECONOMICE SI SOCIALE :dreptul la munca, dreptul la asigurare sociala, dreptul mamelor la ocrotire sociala, dreptul copiilor si adolescentilor la ocrotire speciala, dreptul de asociere, inclusiv in sindicate, dreptul la odihna si la timp liber, dreptul persoanei la un nivel de trai suficient pentru familia sa, dreptul la concediu platit, dreptul persoanei la realizarea drepturilor din domeniile vietii economice,sociale si culturale pentru mentinerea demnitatii sale, dreptul la sanatate.

d)DREPTURI CULTURALE : dreptul la educatie, dreptul de a participa la viata culturala, dreptul de a beneficia de progresul tehnic si de aplicatiile sale, dreptul persoanei de a beneficia de protectia intereselor morale si materiale decurgand din operle sale.

Protectia drepturilor omului prin instrumente juridice de transpunere a acestor drepturi in prevederi legale, a devenit un imperativ al comunitatii internationale dupa al doilea Razboi Mondial, in urma dezvaluirii atrocitatilor comise de nazisti, iar mai tarziu, si ca urmare a perpetuarii practicii incalcarii drepturilor omului in statele cu regimuri totalitare. Aceasta necesitate s-a concretizat in reglementari cu caracter universal sau regional ce au urmat semnarii Cartei O.N.U.(26 iunie 1945). Astfel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata si adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 este primul document cu vocatie universala in acest domeniu si stabileste o conceptie unitara a comunitatii internationale despre drepturile si libertatile omului, deschizand calea spre un sistem de protectie internationala a drepturilor omului. Dupa 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat in acest domeniu peste 60 de conventii si declaratii prin care s-a avut in vedere si instituirea unor mecanisme specifice de protectie a acestor drepturi.

1.2. Institutia drepturilor omului

Omul, fiinta sociala prin esenta, se raporteaza in mod necesar la semeni, la societate in ansamblu, acesta fiind cadrul care-i asigura existenta si dezvoltarea prin aceea ca ,,fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare”

Prin urmare, date fiind implicatiile si consecintele deosebite ale acesteia pentru insasi existenta umana, necesitatea crearii si mentinerii echilibrului in societate, legatura stransa de interese individ – societate a determinat reglementarea juridica a acesteia. Prin norme de drept s-a fundamentat astfel ,,status libertatis” al persoanei, notiune care in timp a avut ca rezultat cristalizarea institutiei numita a drepturilor omului, ce reprezinta o garantie solida a desfasurarii in conditii optime a relatiilor aratate.

Forta coercitiva a statului apare ca fiind o modalitate eficace de armonizare a acestora. Aceasta idee si-a gasit consacrarea si in art 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit caruia fiecare persoana este supusa in exercitarea drepturilor sale unor ingradiri prevazute de lege ,,in scopul recunoasterii si respectarii drepturilor si libertatilor altora si in scopul satisfacerii exigentelor juste, cerute de morala, de ordinea publica si de bunastarea generala intr-o societate democratica”.