Sociologia religiei - despre mitologia greacă

- Despre mitologia greaca

Istoria grecilor incepe de la mit. La fel ca in toate lumea si in Grecia se „depanau despre propriile origini povesti destul de asemanatoare cu basmele” acestea erau de fapt „reflectari ale unor adevaruri partialele, deformate si indepartate in timp, de fapt de nerecuperat, transmise prin viu grai din generatie in generatie, aflandu-se aproape sigur in cantece si in balade.

„Popoarele antice, si grecii in special, nu aveau o teleologie rigida si nici dogme ale credintei: povestile despre religia lor erau intr-o continua evolutie si transformare, adaptandu-se la schimbarile intervenite in societate si la cerintele politicii si ale economiei”.

Mitologia greacă reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizaţii elene, cu zei creatori, intrigi în Eden şi eroi civilizatori. Aceste poveşti erau cunoscute de către toţi grecii din antichitate şi, în pofida scepticismului unor gânditori, le ofereau oamenilor atât ritualuri, cât şi istorie.

În mitologia greacă zeii panteonului capătă însuşiri omeneşti, însă rămân, înainte de toate, personificări ale forţelor universului, care acţionează asupra vieţii şi destinului oamenilor, explicând ceea ce pare inexplicabil într-un mod raţional. Ei sunt mai mult sau mai puţin schimbători şi, cu toate că uneori par a avea simţul dreptăţii, sunt adesea meschini sau răzbunători. Lumea mitologiei greceşti este complexă, plină de monştri, războaie, intrigi şi zei care intervin în permanenţă. Aceste credinţe pot fi comparate cu modul în care unii creaţionişti creştini din zilele noastre echivalează literal Biblia cu istoria lor.

În zilele noastre mitologia greacă rămâne nu doar sursa unor motive şi trimiteri literare, dar şi a unor poveşti fermecătoare care continuă să fascineze. Mitologia greacă rămâne o referinţă culturală importantă mult timp după ce religia greacă, de care a fost legată, a încetat să se mai practice. Este aproape imposibil pentru un om apartinand civilizatiei occidentale moderne, marcata profund de religia ebraica si crestina, sa inteleaga o religie care ar putea atribui divinitatii cele mai rusinoase fapte, cum ar fi scoaterea din minti a unei femei pentru a o face sa se impreuneze carnal cu un taur. Trebuie tinut cont de faptul ca religia antica era dominata mai ales de idea reproducerii si ca toate formele de pierdere a controlului ( fie sexual, fie prin betia datorata vinului) erau atribuite zeilor; in unele ceremonii religioase, erau purtate in cadrul procesiunilor falusuri enorme din lemn, exact cum noi purtam imagini ale Fecioarei sau ale sfintilor; in Atena, ca in orice alta cetate greceasca, la fiecare colt de strada se inaltau imagini ale lui Dionysos, numite erme, formate dintr-un bust al zeului fixat pe o coloana scunda din care iesea un falu in erectie, fara ca acesta sa fie pentru cineva motiv de indignare.

Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu dispunem decât aproape numai de izvoare literare şi filosofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculaţii anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) şi rareori de informaţii ale istoricilor, capturate direct din tradiţie (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuşi deşi chiar acestea din urmă au pus în circulaţie informaţii intermediare, preluate de alţii anterior, mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie cruzimile sălbăticiei precivilizaţiei arcadice, fie conflictele între ionieni şi dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieţii primelor grupuri sociale statornice şi a spaţiului comercial maritim.

Mitologia greacă şi-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul şi fratricidul şi în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea).

Oratorul Isokrates (436 - 338 î.e.n.) scrie că poeţii "au istorisit asemenea poveşti despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre duşmani; căci ei le-au reproşat zeilor nu numai răpiri, adultere şi acceptare de plocoane de la oameni, ci şi că s-ar fi înfruptat din carnea propiilor copii, că şi-ar fi emasculat taţii, că şi-ar fi pus în lanţuri mamele precum şi multe alte fărădelegi născocite pe seama lor" (Asupra schimbului de bunuri, XI, 38).

Zeii greci nu sunt numai prin excelenţă antropomorfi, nu au numai firi omeneşti, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept mai târziu de filosofia greacă); în miturile timpurii, aceşti zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex. când Zeus îşi concediază fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca Hera să te poată zări" (Iliada, I, 522-523); aceştia au nevoie de informatori şi crainici, ca să afle despre mersul lumii; sunt supuşi surprizelor şi manevraţi de certuri, ambiţii, orgoliu, capricii, fiind impulsivi şi răzbunători (deşi unii "teologi" antici, ca Hesiod, au încercat să justifice aceste trăsături). Tot panteonul olimpian - lipsit de măreţie - duce o viaţă de clan certăreţ lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele erotice. În ciuda faptului că hrana şi băutura lor sunt, teoretic, ambrozia şi nectarul, zeii Helladei mănâncă şi beau din belşug vin şi cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de boli şi, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon şi a Muzelor numai la ospeţe. Deşi lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea în hecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.

Spirit lucid, Euripides pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmaţie dură: "Zeii ar trebui să fie mai înţelepţi decât muritorii".

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV

FACULTATEA DE DREPT SI SOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE