Prevenție și intervenție în droguri

Problematica drogurilor este și va fi în permanență una dintre temele dominante ale vieții sociopolitice nu doar din România, ci și din întreaga lume, în dificila încercare de a găsi răspunsuri la multiplele și complexele probleme legate de existența umană. Diversele surse de informare aduc constant la cunoștința opiniei publice faptul că, la nivel mondial, milioane de oameni au căzut pradă ,,morții albe”, iar aria consumatorilor de droguri se extinde de la an la an. Potrivit unor estimări ale Organizației Națiunilor Unite și INTERPOL, piața drogurilor ocupă locul secund după cea a armamentului, cu profituri de miliarde de dolari anual. Realitatea a demonstrat că flagelul drogurilor poate fi cunoscut, controlat și în bună parte prevenit. De aceea, sunt esențiale atât măsurile de prevenire care urmăresc reducerea cererii de droguri, cât și măsurile de intervenție în ceea ce privește consumul de droguri.

Cuvinte cheie: droguri, prevenție, intervenție, dependență, abuz

2

Ce sunt drogurile?

Una dintre cele mai importante noțiuni în ceea ce privește drogul, este însăși definirea conceptului. Din punct de vedere etimologic, drog, este un cuvânt de origine olandeză - droog (Drugescu, 2001).

O primă definiție a drogului, ce se regăsește și în Dicționarul Explicativ Român este: „drogul reprezintă acea substanță de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant” (Suceavă, 1995).

În sens larg, drogul a fost definit de către Jenică Drăgan ca fiind „orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este câteodată, incert și nociv pentru organismul uman”. Totuși această definiție este mult prea vagă, generalizând medicamentele.

Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată de medicină și a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea dependență fizică și/sau psihică ori tulburări grave ale activității mentale, percepției, comportamentului, cunoștinței.

Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății), „acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia” (Drăgan, 1994).

În viziunea socială, cuvântul drog este asimilat cu un produs dăunător, care provoacă o activitate intensă asupra sistemului nervos (psihotoxicitate crescută acută) și care este ilegal. Uneori, definiția limbajului de stradă identifică drogul cu o anumită cale de administrare: este ceea ce își injectează oamenii sau este ceea ce oamenii fumează. În orice caz, cuvântul drog are conotații foarte negative. Deși mulți acceptă să bea alcool sau să fumeze, foarte puțini vor admite consumul de droguri în cazul în care li se adresează direct această întrebare.

Drogurile, în definiția clasică, reprezintă substanțe ori produse naturale, de sinteză sau semisinteză, care, consumate irațional, (atunci când nu constituie tratament în baza unei prescripții medicale) conduc cu siguranță la o dependență a consumatorului față de ele (Rădoi, 2014, p.5). Din punct de vedere al activitătii de prevenție, termenul de „droguri“ se referă la drogurile ilicite, care fac obiectul tratatelor internationale. Termenul de substante psihoactive (sau, mai simplu, „substante“) are menirea de a include în sfera sa si alte „droguri“ - cum ar fi alcoolul si tutunul - cu impact de stimulare și sedare asupra sistemului nervos central

3

(Rădulescu, 2006, p. 36). În conformitate cu unele recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele sau clasele de substanțe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări și generează dependența, sunt următoarele: acoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele și hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenții volatili, alte substanțe psihoactive și substanțe din diferite clase, utilizate în asociere (OMS, 1993).

Agenția Națională Antidrog, (2008), Metodologie privind asistența integrată a minorilor consumatori de droguri, disponibil la http://www.ana.gov.ro/METODOLOGIE%20DOD%20II.pdf;

2. Agenția Națională Antidrog, (2015), Raport național privind siuația drogurilor, București, disponibil la http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/RN_2016.pdf;

3. Agenția Națională Antidrog, Strategia Națională Antidrog, 2013-2020;

4. Drăgan, J. (1994) Aproape totul despre droguri, Ed. Militară;

5. Drugescu, N., (2001), Medicină legală, Ed. Printech, pg. 81;

6. Ioan B., (2003), Consumul de droguri și toxicomania. Aspecte bio-psiho-sociale, medico-legale și legislative, Ed. Junimea, Iași;

7. Miron, A., Măsuri de prevenire care urmăresc reducerea cererii de droguri și a consumului ilicit de droguri, disponibil la http://ojs.studiamsu.eu/index.php/social/article/view/587

8. Rădoi, M., (2014), Drogurile: consum, dependență și strategii de intervenție, ed. Didactică și pedagogică, București;

9. Rădulescu, S.M, (2006), Sociologia consumului și abuzului de droguri, Editura Lumina Lex, București;

10. Rădulescu, S.M., (2010) Dâmboianu, C.,Consumul și dependența de droguri în România - factori de risc și modalități de prevenire, disponibil la http://insoc.ro/devianta/pdf/2010%20-%20Consumul%20si%20dependenta.pdf;

11. Organizația Mondială a Sănătății - Seria de rapoarte tehnice nr. 836/1993, pg. 6;

12. Suceavă, Ion, (coord), (1995), Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcția Generală a Vămilor, Ministerul Finanțelor;

13. Vicol, M.C., Stîngă O.C., Mihalache A.M., (2005), Relația medic-pacient în serviciile de tratare a drogodependenților, Revista Română de Bioetică, vol 3, nr. 2.