Persoana cu Deficiență Mintală între Nevoi Elementare și Integrare Socială

Persoanele cu deficienţe fac parte din categoria de persoane marginalizate sau cu risc de marginalizare. Ele sunt în atenţia serviciilor sociale datorită faptului că se află în imposibilitatea de a-şi satisface prin propriile puteri nevoile fundamentale ce stau la baza dezvoltări umane. Aceste persoane au un acces redus la mecanismele de definirea a normalităţii, a ceea ce este “aşteptare rezonabilă” într-o societate dată, datorită deficienţelor ce afectează facultatea mintală. Trebuinţele materiale şi socioafective primare sunt universal valabile, însă de la caz la caz apar trebuinţe diversificate. Existenţa persoanelor cu deficienţă mintală nu este o problemă individuală sau a familiei, ci este o problemă socială a întregii comunităţi deoarece pe lângă durerea de a conştientiza dependenţa permanentă de o altă persoană, comunitatea pierde potenţiala capacitatea a individului de dezvoltare a societăţii.

Sociologul Cătălin Zamfir defineşte problema socială ca fiind un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. În acest context asistenţa socială are scopul de a sprijini toate persoanele ce se confruntă cu dificultăţi, contribuind în felul acesta la eliminarea sau schimbarea situaţiei respective. A fi persoană cu handicap nu reprezintă o problemă socială decât în momentul în care ca şi individ nu îi sunt facilitate accesul la viaţa de familie şi socială: şcoală, evenimente sociale, locuri de muncă adaptate şi protejate. În momentul în care îi sunt îngrădite aceste nevoi, atunci faptul că persoana cu handicap este pusă în situaţia de a nu socializa în nici un mod devine o problemă socială.

Problemele sociale sunt acele probleme practice cu care oamenii se confruntă în timpul integrării în sistemele sociale. Dacă o persoană are deficienţe şi îi este neglijată terapia de recuperare, integrarea în societate conform capacităţilor sale este exclus din sistemul social. “A suferi” desemnează starea de nemulţumire a unui individ, sau grup de indivizi, întrucât nu-şi pot satisface într-un mod corespunzător nevoile. Această situaţie poate apărea fie din cauză că persoana nu cunoaşte soluţiile la proapria-I problemă, fie pentru că nu are acces la resursele care ar putea rezolva problema. Probleme sociale sunt văzute ca fiind inegalităţi între oameni – provocate de relaţile de sistem şi de structuri defavorizate ale acestuia – care constituie domeniul şi obiectivul asistenţei sociale.

Grupul persoanelor cu handicap nu a constituit dintotdeauna o problemă socială, mult timp considerându-se că este doar o problemă a familiei. Promovându-se drepturile omului, într-o societate care se doreşte a fi o societate de tip organică, în care fiecare individ îşi are locul lui indispensabil, astăzi se doreşte ca şi persoanei cu handicap să i se găsească un rol definit în societate. Persoana cu handicap nu are doar trebuinţe fiziologice, ea poate aspira şi e de dorit ca ea să se dezvolte către trebuinţe mai înalte totodată fiind necesar şi oferirea cadrului social pentru dezvoltarea sa individuală.