Orientări ale practicii metodologice

Clasificarea orientarilor metodologice

Brian Fay restrange campul orientarilor teoretice in sociologie,reducandu-le la 3: pozitiviste, interpretative si critice.

Sociologia pozitivista ar avansa modele statistico-matematice ale fenomenelor sau proceselor sociale; cea interpretativa ar implica o metodologie a intelegerii si interpretarii semnificatiilor sociale; cea critica s-ar concentra asupra sesizarii si constientizarii aspectelor disfunctionale sau contradictorii din viata sociala.

I. Practici metodologice “obiective”: pozitivismul, operationalismul si empirismul, analiza structurala, analiza functionala, analiza sistemica

Pozitivismul sociologic

Auguste Comte a introdus termenul de sociologie odata cu cel de “filosofie pozitiva” si a considerat ca sociologia va ajunge sa reprezinte nivelul cel mai inalt de dezvoltare al cunoasterii umane. Dezvoltarile teoretice ulterioare au facut ca termenul de “pozitivist” sa isi piarda valoarea descriptiva, de aceea astazi nici un sociolog nu se va considera in mod explicit pozitivist sau sustinator al unui punct de vedere pozitivist.

- Pozitivismul a condus la instituirea unei practici metodologice “obiective” in masura in care s-a concentrat asupra dezvoltarii sociologiei ca “stiinta sociala” asemanatoare, prin strategiile de cercetare, cu stiintele naturii.

- Optiunile pozitivismului sociologic au condus la stimularea dezvoltarii metodologiei “obiective” si la sustinerea principiilor metodologice generale:

1. Metodele, tehnicile, procedeele si chiar unele din conceptele dezvoltate si aplicate in stiintele naturii pot fi direct adaptate si utilizate in sociologie.

2. Faptele, fenomenele sau procesele sociale sunt independente de teoria care isi propune sa le descrie; rezultatele cercetarilor sociologice pot fi formulate in termenii “legilor”, in masura in care cercetatorul social se considera analist obiectiv,detasat,neimplicat in realitatea sociala. Cercetatorul social trebuie sa utilizeze mijloace sau tehnici metodologice de controlare, eliminare a eventualei sale implicari in realitatea investigata.

3. Cunoasterea sociologica are un caracter tehnic, instrumental. Sociologia ofera instrumente de rezolvare a problemelor.

4. Metoda istorica, importanta pentru orice cercetare sociologica, este inlocuita cu istoricitatea metodei de investigare; cum evenimentele petrecute in istoria trecuta nu pot fi cercetate cu ajutorul metodelor empirice disponibile, sociologul trebuie sa se preocupe de consolidarea metodei de investigare, deoarece prin aceasta ajunge sa produca stiinta sau cunoasterea stiintifica.

- Pozitivismul a urmarit sa se adapteze la specificul epocii si la noile probleme ale dezvoltarii stiintei, conservandu-si caracteristicile de practica metodologica obiectiva in forme noi.

Operationalismul

Forma de prezentare a pozitivsmului sociologic isi gaseste o noua expresie in operationalism, care de fapt, contiuna, amplifica si concretizeaza practica metodologica “obiectiva”.

George Lundberg - initiatorul operationalismului sociologic. El a considerat ca masurarea sociala este calea principala de definire a conceptelor sociologice. Nu ar trebui sa existe concepte sociale care sa nu caracterizeze entitati masurabile.

Ex.: la intrebarea “ce este inteligenta?” raspunsul este: “inteligenta este ceea ce masoara testul de inteligenta”. Cercetarea incepe cu definirea “lucrului” ce trebuie masurat.

Operationalismul a formulat in mod explicit problema masurarii fenomenelor sau faptelor sociale, dar prin strategia metodologica pe care a practicat-o s-a inchis in propriile premise.

Empirismul va prelua si dezvolta aceste premise,continuand intr-o noua forma practica metodologica obiectiva.

Empirismul

- Este practica motodologica aplicata in conformitate cu principiile orientarii obiective de natura pozitivista din sociologie.

- A dezvoltat analiza operationala a conceptelor teoretice desi rareori empirismul consecvent s-a reintors la conceptul pe care-l considera punct de plecare.

- S-a interesat mai mult de fundamentarea empirica a unei probleme decat de implicatiile ei teoretice; empirismul poate fi considerat ca o practica metodologica fara o teorie referentiala explicita.

- Prin empirism s-a dat o larga aplicabilitate cercetarilor sociale,mai ales pentru sectoare interesate de eficienta publicitatii, de orientarile opiniei publice sau ale comportamentului electoral, de receptivitatea publicului fata de mesajele transmise de mijloacele de comunicare.