Generația singur acasă

Studiul efectuat în zona Iaşi asupra copiilor separaţi de unul sau ambii părinţi prin plecarea acestora la muncă în străinătate arată că în cazul copiilor lăsaţi singuri acasă , lipsa părinţilor perioade îndelungate de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării acestora.Absenţa unuia sau a ambilor parinţi poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului: neglijarea alimentară ( privarea de hrană, absenţa mai multor categorii de alimente esenţiale creşterii, mese neregulate etc.) , neglijarea vestimentară(haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine murdare) , neglijarea igienii (lipsa igienii corporale, mirosuri respingatoare, paraziţi) , neglijarea medicală ( absenţa îngrijirilor necesare , omiterea vaccinărilor si a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise) , neglijarea locuinţei (locuinţa prost întreţinuta, neîncalzita , risc de incendiu, mobilier absent sau aflat in stare de degradare , substanţe toxice aflate la indemana copilului etc.) , neglijarea educaţiei ( sub-stimulare , instabilitatea sistemului de pedepse şi recompense ,lipsa modelului de învatare a abilităţilor de viaţa independentă ,lipsa de urmărire şi supraveghere a situaţiei şcolare).Pe lângă neglijarea copiilor singuri acasă pot deveni şi victime ale diverselor forme de abuz şi exploatare.

Copii lăsaţi nesupravegheaţi perioade îndelungate de timp înfrunta o serie de riscuri de la:

-supraîncărcarea cu sarcini:preluarea responsabilităţilor de adult(gătitul, menajul, spălatul hainelor, plata facturilor lunare etc ) îngrijirea şi creşterea fraţilor mai mici

-vulnerabilitatea la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă , trafic de copii şi prostituţie(agresori sexuali, recrutorii sau traficanţii de persoane, persoanele care exploatează copii prin muncă îşi aleg victimele din rândul copiilor neglijaţi, nesupravegheaţi);

-insuficienta dezvoltare a abilitaţilor de viată independentă necesare pentru a face faţă dificultăţilor viitoare ca adult: independenţa în luarea deciziilor , încrederea în forţele proprii , controlul şi exprimarea emoţiilor, relaţionare şi comunicare etc;

-însuşirea deficitară a normelor etico-morale: în absenţa unui model familial funcţional, a unui mediu sigur şi coerent, copii singuri acasă pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru al aplica ulterior la varstă adultă;

-debutul precoce al vieţii sexuale : în special puberii si adolescenţii vor căuta afecţiunea şi aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci şi în relaţiile intime(lipsa unei educaţii adecvate privind viaţa sexuală , lipsa supravegherii , suparaglomerarea cu sarcini in familie pot conduce la relaţii intime , fuga de acasă , concubinaj, apariţia de sarcini nedorite la vârste fragede).

Fără a milita pentru stoparea migraţiei părinţilor in cautarea bunăstării dincolo de graniţele României (fiecare are libertatea de aş decide viitorul şi modalităţile în care îşi poate îndeplini dezideratele), această metodologie se constituie într-un sprijin pentru asistenţii sociali şi pentru psihologi în demersul lor de a proteja o categorie de copii aflaţi în dificultate.

Pentru un management eficient al cazurilor asistentul social este încurajat să apeleze la surse diversificate de informaţii( profesorii, poliţiştii, consilieri de probaţiune, vecini, rude, grup de prieteni) şi să caute profesionişti şi resursele de care au nevoie în comunitate ( în instituţii guvernamentale sau în organizaţiile guvernamentale) pentru a indentifica şi a remedia vulnerabilitaţile asociate situaţiei copiilor rămaşi singuri acasă.

Astfel munca asistentului social este o muncă de echipă, caracterizată de pluridisciplinaritate , în încercarea unei abordări a situaţiei copilului în contextual familiei sale, al comunităţii din care face parte şi al relaţiilor interpersonale construite de acestea.

Una dintre problemele esenţiale cu care se confruntă cel mai adesea copilul ai cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în străinatate o reprezintă rămânerea acestuia fără îngrijire părintească (sau fără o persoană responsabilă de supravegherea , creşterea şi îngrijirea copilului său cu putere de reprezentare legală a acestuia).

Considerăm că în aceste stituaţii o prioritate o reprezinta rezolvarea problemei responsabilităţii privind supravegherea , creşterea , îngrijirea şi reprezentarea copilului , inclusiv prin luarea unei măsuri de protecţie specială, respective clasamentului ( în familia lărgită etc) ,măsură aplicabilă atunci când , după acordarea serviciilor prevăzute în planul de servicii , se constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.

Implementarea acestei măsuri ,având în vedere numărul foarte mare de copii aflaţi în situaţii descrisă de Ordinul nr.219 din 15 iunie 2006 privind activităţile de indentificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care acestea se afla la muncă în străinătate, poate părea dificilă si implicând costuri foarte mari, legate în special de acordarea alocaţiei de plasament.

Totuşi, alegerea asistentului social este simplă: între promovarea interesului superior al copilului şi abandonarea copilului în zona gri a unei stări defapt, caracterizată de aleatoriu,de stări de spirit ale persoanei de îngrijire sau de raţiuni bugetare.Problema (absolut reală şi deloc de neglijat) a cheltuielilor suplimentare legate de plata alocaţiilor de plasanet poate fi rezolvată prin aplicarea prevederilor Articolului 63 din Legea 272 /2004 referitoare la stabilirea cuantumului contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea copilului de către Comisia de protective a copilului sau de către Instanţa care dispune plasamnetul.