Coduri de Conduită Etică

UN ISTORIC AL STIINTEI ETICII

Etica a fost o preocupare majora a poporului religios si a filosofilor, de-a lungul multor secole, investindu-se eforturi imense în examinarea si interpretarea comportamentului uman si acordându-se cea mai mare importanta dezvoltarii conceptelor si idealurilor eticii. Consideratiile teologice sunt bazate pe autoritatea revelatiei, iar cele filosofice pe autoritatea ratiunii, lumea teologilor extrapoleaza în special credinta iar filosofii extrapoleaza ratiunea.

Etica sau filosofia practica îsi pune problema justificarii modurilor de comportare si actiune care determina practica vietii umane în domeniul individual si social. De cele mai multe ori, aceste situatii apartin practicii cotidiene concrete, în care devin vizibile atitudini morale. Actiunea umana reprezinta un concept mai restrâns decât cel de comportament, care circumscrie orice activitate a unui organism în raport cu mediul sau înconjurator. Organismele sunt dotate cu mecanisme de autoreglare. De exemplu, se poate afirma despre un animal ca este legat prin instinct de mediul sau înconjurator. Actiunea umana este un caz special al comportarii. Acest lucru devine evident atunci când ne gândim la diferitele posibilitati de interpretare ale uneia si aceleiasi actiuni umane.

Etica se afla în cautarea raspunsului la întrebarea cum trebui sa actioneze individul în raport cu sine însusi, cu semenii sai si cu lumea din jur. O multitudine de proiecte teoretice trateaza problematica unui principiu general valabil, obligatoriu pentru totalitatea lumii vii. Însa, daca în ceea ce priveste raporturile fiintei umane cu sine însasi si cu semenii sai au existat raspunsuri numeroase si elaborate, în ceea ce priveste raporturile acesteia cu celelalte fiinte vii si cu lumea înconjuratoare au existat taceri semnificative sau, în cel mai bun caz, doar tentative de raspunsuri.

De aici putem întelege care ar trebui sa fie regulile menite sa predomine într-o comunitate de persoane egale în demnitate, desi inegale în dezvoltare. Regulile au rolul de a proteja persoanele de ceea ce le-ar putea dauna grav sau chiar distruge; ele trebuie de asemenea sa protejeze indivizii de orice amestec nejustificat în demersul lor de punere în practica a vietii bune; în plus, ele trebuie sa permita relatii interpersonale drepte si, în sfârsit, trebuie sa asigure o repartitie echitabila a resurselor, astfel încât nimeni sa nu fie în imposibilitatea de a-si dezvolta caracterul din cauza ca nevoile sale esentiale nu au putut fi satisfacute. Aceste reguli au rolul de a da o expresie publica atitudinii de respect fata de persoane. Comunitate, egalitate, recunoastere publica, acestea ar putea constitui deviza lumii persoanelor.

Etimologic, termenul etica vine din limba greaca unde éthos însemna: caracter, mod habitual de viata. Teologii si filozofii au utilizat adesea termenul de etica ca fiind sinonim cu cel de morala, pentru ca amândoua cuvintele se refera la comportamentul uman impus, standard pentru majoritatea populatiei, de-a lungul timpului împartind gloria sau oprobiul. Acesta îsi are originea în limba latina, unde mos, mores însemna: obicei, datina, obisnuinta. Multa vreme cei doi termeni au fost utilizati ca termeni echivalenti si aceasta atitudine persista si astazi. Totusi, numerosi cercetatori au tinut sa puna ordine în acest domeniu, astfel încât, sprijinindu-se pe experienta utilizarii efective, în timp, a celor doi termeni, acestia le-au delimitat acceptiunile, desemnând prin morala fenomenul moral, viata morala reala (raporturile morale, întelese ca raporturi libere, comportamentele morale, actiunile morale etc., într-un cuvânt practica morala), în vreme ce termenului de etica i s-a rezervat acceptiunea de teorie a moralei (teorie despre morala), stiinta a moralei sau filosofie morala. Acest punct de vedere a fost însa, la rândul sau, explicat, nuantat.

Unul din cei mai influenti gânditori ai lumii occidentale, Socrate (469-399 î.e.n.), si-a centrat activitatea pe studiul eticii si a virtutii morale. El considera ca omul îsi poate gasi fericirea ducând o viata morala, iar morala poate fi învatata. A trai moral înseamna a sti, iar raul înseamna ignoranta si, ca atare, este lipsit de intentie. Influentat profund de lucrarile lui Socrate, discipolul sau Platon (427-347 î.e.n.), a continuat, în scrierile sale, sa puna etica sub semnul întrebarii. Capodopera sa este Republica (c.385-370 î.e.n.), în care pune în discutie conceptul de justitie si descrie o forma ideala de guvernare. Socrate si Platon considerau ca buna functionare a unei societati depinde de respectarea principiilor morale,