Adevăratul preț al austerității și inegalității - Studiu de caz Franța

INTRODUCERE

Din 2010 până în 2013, strategia Franței pentru a face față crizei economice a fost ușor diferită față de a Spaniei, Portugaliei sau Greciei, unde de la 60% până la 80% din eforturile de reducere a deficitului au fost făcute prin intermediul reducerii cheltuielilor publice. Inițiala politică de decizie a Franței a fost focusată mai degrabă pe creșterea taxelor decât a reducerii drastice a cheltuielilor publice.

În 2009, PIBul Franței s-a redus cu 3,1% în comparație cu anul 2008. Și-a revenit ușor în următorii ani, dar Franța a intrat oficial în recesiune in primul trimestru al anului 2013, după ce PIBul a scăzut pentru a doua oară cu 0,2%. Principalele consecințe ale crizei economice din Franța au fost observate în șomaj, o putere de cumparare mai mica, creșterea datoriei publice și impactul măsurilor de austeritate.

În 2013, guvernul a început să urmeze măsurile tradiționale de austeritate recomandate la nivel UE, cu noi taxe și reduceri masive ale cheltuielilor publice.

MĂSURI DE AUSTERITATE ÎN FRANȚA

În mai 2013, Comisia Europeană a acordat Franței doi ani de amânare (până în 2015) pentru a aduce deficitul public înapoi la target-ul european de 3%. În noiembrie 2011, guvernul de atunci condus de François Fillon, a anunțat măsurile destinate creșterii până în 2016 cu 65 miliarde de EURO printr-o combinație de reducere a cheltuielilor publice și creșteri ale impozitelor.

Încă de la schimbarea guvernului în 2012, mai multe măsuri de austeritateau fost anunțate pentru bugetul din 2013, cu scopul de a economisi in plus 37 miliarde de EURO. Acesta include bine cunoscuta promisiune electorală a președintelui Holland de a impune a taxă de 75% pentru câștigurile mai mari de 1 milion EURO pe an. În ciuda unei încercări de a crește taxele pentru cei mai bogați oameni din țară, noile măsuri de austeritate sunt de natură să afecteze întreaga populație.

Amânarea de 2 ani a Comisiei Europene aduce cu ea perspectiva viitoarelor reforme pentru populație. Există planuri pentru mai multe reduceri ale cheltuielilor publice (cum ar fi prin modificări ale alocațiilor familiale) și pentru reforme pe piața muncii (cum ar fi o reducere a indemnizațiilor de șomaj). Mai mult decât atât, guvernul va discuta curând reforma sistemului de pensii - un subiect controversat în Franța - și posibilitatea reducerii ratelor de pensii în viitor. Obiectivul este de a aduce deficitul public în scădere de la 4,8% la 3,6% în 2014 și la 2,8% în 2015.

IMPACTUL MĂSURILOR DE AUSTERITATE ASUPRA INEGALITĂȚII ȘI SĂRĂCIEI

Unul dintre primele efecte ale crizei economice din Franța a fost pierderea a mai mult de 600.000 de locuri de muncă încă din 2007. În mai 2013, numărul șomerilor a crescut cu 4.799.200. Cei mai afectați sunt cei sub 25 de ani și lucrătorii în vârstă.

Puterea de cumpărare a populației în Franța s-a redus cu 1,2% în 2012, iar în același timp costurile esențiale (precum energia electrică, gaze și petrol) au fost în creștere.

Criza din Franța a adus cu sine o mai mare sărăcie. Luând pragul oficial al sărăciei ca fiind 60% din salariul mediu, 7,8 milioane de persoane (13% din totalul populației) au fost considerate sărace în Franța, în pre-criza din 2006. În 2010 acest număr a crescut la 8,6 milioane.

Această creștere a sărăciei a lovit în special familiile monoparentale, femeile pensionare și tinerii sub 18 ani.

O modalitate de a evalua modul în care oamenii sunt afectați de criză este măsurarea accesului la asistența medicală. Acest lucru s-a diminuat constant de la începutul crizei. În 2010 aproximativ 77% din costurile sănătății au fost acoperite de stat, iar restul printr-un sistem comun de asigurări private sau din cheltuielile pacienților. Statul încă își asumă costurile integrale pentru persoanele cu cele mai mici venituri prin intermediul ”acoperirii medicale universale-suplimentare”. Cei intervievați au spus că mai întâi au renunțat la îngrijirea dentară (19%), apoi la cumpărarea ochelarilor (10%) și medicație.

Inegalitatea în Franța a fost în creștere cel puțin în ultimul deceniu. În 2010 cea mai săracă parte a societății a câștigat de 7 ori mai puțin decât cea mai bogată, în comparație cu 6,3% în anul 2000.